Cum ziceau ăia de la PM Dawn pe vremuri: Set adrift on a memory bliss (of you).
Asta îmi sugerează cadrul de mai sus. E din The Canyons, un film de Paul Schrader a cărui chinuită facere ar merita un film în sine. Mă rog, probabil că se va face. În orice caz, rar am văzut versuri dintr-o piesă fără absolut nicio legătură cu filmul care să se potrivească atât de bine cu atmosfera descrisă acolo.
S-au spus tot felul de chestii nasoale despre melodia celor de la PM Dawn, însă din multe puncte de vedere aș zice că e, hă hă, cu ani buni înaintea epocii în care a fost într-o vogă superficială (anii '90). Pun doar o mostră din ceea ce poate fi o definiție a vacuumului emoțional ce străbate filmul lui Schrader (lansat în 2013):
„Careless whisper from a careless man / A neutron dance for a neutron fan / Marionette strings are dangerous things / I thought of all the trouble they bring”.