Hello, strangers!
This is a private (from time to time) blog for my cinematic obsessions and scintillating (one-sided) reflections about movies. Feel yourself at home!
30 decembrie 2021
"Four is what...?" (107) [French Exit/2020]
29 decembrie 2021
Cvasimilitudini III.42: Goi pușcă
Remarc doar coincidența, dacă o fi vorba de așa ceva.
Nu le pot pune pe facebook din rațiuni evidente, so here we are.
Motivele pentru care secvențele acestea (le-am putea numi generic Naked men handled by women) sunt incluse în cele două narațiuni sunt diferite. În Marți după Crăciun e destul de limpede că momentul respectiv vorbește despre intimitatea rutinieră a unui cuplu (e)rodat. Logica inserției este la fel de clară ca deznodământul pe care-l anticipează.
Dincoace, în Întregalde, nu vorbim de un cuplu. Kente, bărbatul care odată cu acel duș improvizat primește și o rafală de admonestări umilitoare, este un ins tolerat într-o gospodărie din motive pe care Muntean le schițează fără echivoc. Prima reacție pe care am avut-o, dată fiind și senzația de timp real indusă de lungimea secvenței, a fost: e prea mult! Adică nu era nevoie ca dușul ăla improvizat să dureze o veșnicie (efectul de pumn în stomac se putea obține și altfel, iar în al doilea rând ne-am putea gândi chiar la „exploatarea” protagonistului, care nu-i actor de meserie). Mă rog, nu durează, însă eu așa am perceput-o prima oară.
Totuși, judecând din unghiul regizorului, era necesară exact așa cum o vedem: crudă, naturalistă, cringe. Este forma sa rece de a transmite un mesaj, lăsând planul-secvență să lovească sacadat în sensibilitatea și așteptările spectatorului. Muntean captează, prin ceea ce în spaniolă se cheamă distancia de rescate, o distanță controlată, teroarea inertă a aleatoriului (parte a condiției umane, în fond), căci seducția magică a lumii, cum zicea Baudrillard, trebuie redusă, dacă nu cumva nimicită.
16 decembrie 2021
A tiny little insight briefly announced
Va fi top #klumea aici, pe blog, undeva între Crăciun și Revelion după Revelion, dar nu în mai sau iulie ;)
Ca în vremurile antepandemice. Bine, nu chiar ca în perioada în care mă întindeam la povești. Mai pe scurt, așa. Cert e că va avea coadă și cap.
Filme unul și unul. Crema cremei. Antirid.
06 decembrie 2021
Era pe când nu se vedea
Madres Paralelas era anunțat încă din 2009 într-o scenă din Los Abrazos Rotos. Pentru cine a avut ochi să vadă. Ar trebui încă de pe-acum să mă apuc să caut o referință în filmele din trecut pentru noul său proiect (mai exact cartea Luciei Berlin, Manual pentru femei de serviciu, nu m-ar mira prea tare s-o găsesc pe vreun raft în Dolor y gloria sau Julieta).