Inițial am crezut că, într-un fel anume, unul care mie-mi scapă, e un film despre cruci, cu tot ce presupune prezența/recurența acestor "obiecte". A fost o pistă falsă de pe care am decolat rapid.
„Films have to be finished. Even if you do it blindly." (Mateo Blanco)
Finalmente, am găsit câteva imagini interesante în Los Abrazos Rotos, dar nu am regăsit vivacitatea și inventivitatea lui Almodóvar de pe vremuri. E ceva osificat în structura acestui film, ceva rutinier. N-aș putea spune că e deranjant! E cam ca atunci când cureți piscina și nu găsești decât frunze veștede (asta îmi aduce aminte de o secvență din Y tu mama tambien, filmul lui Cuaron, cea în care cei doi charrolastras se bălăcesc într-o piscină inundată de frunze). Altceva e când găsești... un șobolan. Te-alegi fie cu surpriza, fie cu șocul. N-am avut nici una, nici alta aici. Los Abrazos Rotos e un film (mediocru) despre alt film (poate excepțional) ce trebuia terminat cu orice preț. Nada mas!