Mi-a comunicat D. că nu am mai scris nimic pe blog de fix două luni.
Bine, am zis, mai degrabă mi-am zis, voi lăsa un semn că mesajul a fost recepționat.
Iată-l, sub forma unui nou episod dintr-un serial (mișcare deja clasică aici) pe care l-am lăsat deoparte deși am marfă pentru el pe vreo trei laptop-uri (sau hard-uri externe, memory stick-uri whatever).
Faza funny cu obsesiile mele este că au ajuns să-i obsedeze și pe alții. Nu de puține ori primesc pe mail sau pe fb, la post restant, cadre înghețate pe diverse obiecte privilegiate temporar în postări succesive(de la cărți la uși sau scaune).
Nu e cazul acum, astea-mi aparțin și au fost decadradate dintr-un film pe care nu-l recomand.
E violent, genul ăla de revenge movie în stil sud-coreean și vigilante 70ist, în fine, dur. Și relativ implauzibil. Iar în peisajul ăsta discrepant apar câteva momente oarecum lirice. Ca astea de mai jos. Preludiu pentru răzbunarea ce va să vie.
Previous installment: aici. Iar de-acolo vă duce drumul.