Hana-bi: un Kitano liric

Un val de nenorociri se abate asupra lui Yoshitaka Nishi (Takeshi Kitano). Într-o săptămână numai, îi moare fata - înecată -, află că nevasta-să suferă de o boală incurabilă, iar colegul său e împuşcat de un idiot în timp ce el îşi vizita soţia la spital. În urma acestui incident, det. Horibe (Ren Osugi) rămâne paralizat pe viaţă (diapareză la nivelul membrelor inferioare). Simţindu-se direct responsabil pentru seria de evenimente nefericite încearcă să repare ce mai e de reparat. Cum din meseria de "om al legii" nu se pot asigura, nici în Japonia, se pare, nevoile post-traumatice ale unor suferinzi, demisionează din Poliţie şi împrumută bani, mulţi bani, de la yakuza. Fostului coechipier îi cumpără şevalete şi vopseluri şi-l încurajează să picteze, soţiei îi oferă un tur al ţării. Pentru a restitui banii jefuieşte o bancă. Exit synopsis.

Dialogul e pe sponci în filmele lui Kitano (poate fiindcă face două-trei pe an?!). Cu siguranţă unul din cele mai încărcate de sens şi emoţie din filmografia cineastului, Hana-Bi e la loc de cinste în acest registru al ascezei verbale. Există gaguri, ruperi de ritm, pumni în figură, dar funcţia lor e pur derivativă: ajută la managerierea "uscată" a activităţii glandelor lacrimale. Din pudoare sau din instinct, Kitano nu ne varsă găleata cu sentimentalisme în cap graţie unui stil narativ bazat pe elipsă, hors-champ şi... tăcere. Zvârcolirile interioare ale protagoniştilor nu se citesc pe chipuri. Feţele par măşti, încremenite într-o dimensiune cumva hieratică. Din când în când, sunt brăzdate de rictusuri, semn de viaţă vegetală, gimnastică facială de întreţinere a aparenţelor, nimic mai mult. Esenţial e ceea ce se întrezăreşte din spatele puţinelor replici şi a imaginilor care, de multe ori, funcţionează ca o perdea de fum.

Hana-Bi a primit Leul de aur la Veneţia, în 1997. Discutabil, ca de obicei. Unii i-au reproşat schematismul, alţii calofilia, ambele ostentative. Nu era mai simplu să-şi expună picturile într-o galerie, decât în propriul film?, au întrebat câţiva. Eu zic că nu. Folosirea lor e o dovadă că Takeshi Kitano e sau are ambiţia să se prezinte drept un auteur. Din ipostaza asta îşi permite să piardă sau să ignore simţul proporţiilor (deliberat sau nu), îşi permite să fie excentric şi îşi permite să fie prolific, chiar dacă asta înseamnă de multe ori autopastişă. E o consolare şi în asta: cel mai bun imitator al său e el însuşi. 
(screenshots producție proprie, sursă: DVD)

Talentatul domn Moby

Moby a văzut Funny People, un film cu Adam Sandler (mi-e greu să cred că își poate bate performanța din Punch Drunk Love) și a scris pe Facebook, unde scrie în mod constant tot soiul de lucruri. El însuși, nu oareșce "negri" de la PR. Nu are sens să-i adjectivez eu "cronica", o puteți judeca singuri. Eu zic doar atât: am găsit exact ce așteptam, o opinie avizată, adică! E și normal, doar vine din partea unui domn care a compus sute de piese, unele direct pentru coloane sonore (vreo 30 de OST-uri cu original score music), altele fiindu-i preluate de pe albumele de studio (aș pomeni câteva, la întâmplare, Heat, Ali, Miami Vice, trilogia Bourne, xXx, Any Given Sunday, Anything Else, 24 Hour Party People, Two Lovers, Righteous Kill etc.).

Funny People review (by Moby)

"last night i went to see 'funny people'. what an odd movie, almost like 2 movies in one. the first 1/2 of the movie is pretty remarkable. very somber, very dark, surprisingly subtle. and then about 1/2 way through it becomes more like a tv show in terms of the quality of the writing, lighting, acting, and plot. very odd. the first 1/2 is pretty amazing, especially, and surprisingly, adam sandler. it's bleak and surprisingly well acted and surprisingly honest. and then someone pushes a button and it becomes fast paced and conventional and bright and, well, normal. were i to see it again i'd probably stop watching after the peanut butter on the floor scene.

i have a feeling that someone might have said, 'you know, a subtle and dark movie just isn't going to find an audience. you need to give people something conventional and familiar to sink their teeth into.'

i kind of hope judd apatow at some point gives his creative instincts free reign and makes a really subtle, dark, unconventional film. and that's my presumptuous friday afternoon film review. plus $6 bottles of water are clearly a harbinger of the apocalypse."

Zabriskie Point (& dot)

Mark: Would you like to go with me?

Daria: Where?

Mark: Wherever I'm going.

Daria: Are you *really* asking?

Mark: Is that your *real* answer?

În română nu ar fi funcţionat atât de bine manipularea cuvintelor, aşa că prefer engleza. Everything is pointless at some point, except Zabriskie Point. Or: everything is pointless at the same point, except Zabriskie Point. Or: everything is pointless at the same point that Zabriskie Point is. A film by Antonioni.

Ciocan, purtător de cuvânt

"Mi s-a părut extrem de interesant acest film, pentru că foarte multe dintre situaţii se întâlnesc în viaţa de zi cu zi a unui poliţist şi nu numai, însă mai sunt şi chestiuni care ţin de film, în sine. Eu am lucrat în crima organizată şi ştiu exact cum gândeşte un poliţist.

Am avut o situaţie similară cu cea din film prin 2002. Eram în Severin, cu un reporter, mergeam pe stradă şi am văzut un tânăr care fugea şi o altă persoană care ţipa după el «Hoţul, hoţul!». Am fugit după el şi l-am prins. Furase un lănţişor de aur. I s-a făcut dosar penal pentru tâlhărie. După un an, împreună cu reporterul, am mers la penitenciarul din Mehedinţi ca să facă un material despre un tânăr care urma să susţină bacalaureatul în închisoare. Am văzut eu că era un tânăr care se uita lung la mine. Până la urmă, a venit şi mi-a spus: «Dumneavoastră sunteţi acela care m-a băgat în închisoare». Mi-am dat seama că era acelaşi tânăr. În momentul ăla, m-am gândit dacă am făcut bine, că pentru un lănţişor a ajuns un tânăr la penitenciar şi practic şi-a distrus viaţa.

Orice român premiat în afară devine bun naţional. Porumboiu e un bun naţional. În condiţiile astea, mă simt mai bogat un pic. Când am aflat ştirea că e propunerea la Oscar, m-au încercat mai multe sentimente. În primul rând, suntem români şi se ridică pielea pe mine când aud că se întâmplă aşa ceva. E important să fii numărul unu şi asta aşa e, chiar dacă e doar o propunere. În al doilea rând, acesta este un film cu poliţie şi e cu atât mai plăcut pentru mine. Şi în al treilea rând, este vorba de Porumboiu, pe care îl cunosc personal şi mă simt cu atât mai apropiat cu sufletul de el."

Legenda:

1. Poliţist, adjectiv este propunerea României la Oscarul pentru "cel mai bun film într-o limbă străină"din 2010 - CNC dix it ;)

2. Nominalizările AMPAS vor fi anunţate pe 2 februarie. Cea de-a 82-a ediţie a galei premiilor Oscar va avea loc pe 7 martie, la Kodak Theatre din Los Angeles.

3. Christian Ciocan este purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei.

4. Sursa declaraţiilor Ciocan-ului: Mediafax

Mametizări (III)

- Am auzit că e naşpa la voi.
- Destul de naşpa.
- Atunci naşpa!

- cine nu înţelege ce e cu mametizările să întrebe şi va afla -

Follow up cu prelungiri

Following (1998)/r. Christopher Nolan

Follow up la "Uichend cu Marylin"

Claude mărturisește că încă ține pe perete "un calendar Marilyn Monroe 2007, deschis la luna decembrie (de aproape doi ani)". als și-a mărturist deja, în nenumărate rânduri, sentimentele pentru EA (un exemplu elocvent găsiți aici). Așadar, mie nu-mi rămâne decât să plusez și să pulsez în același sens, adăugând o secvență dintr-un film pe care nu știu câți dintre voi îl știți (mie mi-ar cădea tare bine să-l). O să fac un later edit mai spre seară cu numele lui, însă până atunci, las deschisă calea variantelor voastre (if any). Nu e concurs, așa cum s-ar putea înțelege, e mai mult o probă de orgoliu cinefil. Hint: vorbim aici despre debutul în lungmetraj (1998) al unui regizor britanic a cărui filmografie mai numără încă/doar 5 "boabe"!

Later edit: Claude a identificat filmul din care am "îngheţat" secvenţa de mai sus. Il s'agit de Following (r. Christopher Nolan). În postul imediat următor, adică în cel de deasupra, ne întâlnim cu alt screenshot din această peliculă, unul pe care eu îl consider premonitoriu (n-aş zice chiar wishful thinking, totuşi). Rămâne să descoperiţi voi motivul!