Articol PartyTIFF 7: Recap & highlights

Marţi, 5 iunie:

Masterclass Timo Vuorensola (Napoca 15, 15.00)
Headshot (Casa de Cultură a Studenţilor, 21.30, Oameni şi zei)
Oslo, 31 august (Cinema Victoria, 20.00, competiţie)
L'exercice de l'état (Odeon Cineplex - 6, 22.30, Supernova)

Miercuri, 6 iunie:

Las acaccias (Cinema Victoria, 12.00, Supernova)

Masterclass Pen-Ek Ratanaruang - Headshot, link above (Napoca 15, 15.30)

Hasta la vista! (dir. Geoffrey Enthoven/2011): comedie tristă cu persoane cu dizabilităţi, combinaţie zărghit-aiuritoare de Aaltra, Inside I'm Dancing şi Sideways cu aromă fină de Superbad. (Cinema Florin Piersic, ex-Republica, 23.00)

Iron Sky - director Timo Vuorensola, link above, image below (Ursus Open Air, 21.45)

Paul Thomas Anderson, Kubrick The 2nd

Între Punch Drunk Love şi There Will Be Blood au trecut cinci ani. Iată că de-atunci am contabilizat alţi cinci până la un nou film de Paul Thomas Anderson (trebuia să-l taloneze cumva pe Wes, nu?). The Master, deja îndelung aşteptat, va avea premiera la Veneţia, dar până atunci ne dedulcim cu un teaser trailer. Buuuuun, buuuun! Să mai adaug că din distribuţie face parte şi Philip Seymour Hoffman? Pentru cei care se întreabă what's the rumpus, treaba e aşa: PTA + PSH = 5 movies, friendship  & respect. În cifre absolute, cei doi sunt la a cincea colaborare din şase posibile (şi mă refer strict la lungmetraje). Cât despre Hoffman, va reface alături de Amy Adams cuplul actoricesc electrizat static din Doubt!

Her lines of fame: top 3 Melissa Leo

3.

Ray Eddy in Frozen River (dir. Courtney Hunt/2008)
- nominated for Best Performance by an Actress in a Leading Role, 2009 - 

2.

Marianne Jordan in 21 Grams (dir. Alejandro González Iñárritu/2003)

1.

Alice Ward in The Fighter (dir. David O. Russell/2010)
- Oscar for Best Performance by an Actress in a Supporting Role, 2011 - 

Melissa Leo se află zilele acestea în România unde filmează pentru The Necessary Death of Charlie Countryman (dir. Fredrik Bond), iar luni, 5 iunie, va susţine un masterclass la Cluj (Napoca 15).

„Uşile, uşile...” (10)

Screenshot from Café de Flore (dir. Jean-Marc Vallée/2011)

Articol PartyTIFF (6): Oslo, 31. august

E de foarte departe cel mai ofertant şi galonat film din competiţie, surclasându-şi cam la toate capitolele adversarii (dacă priveşti cu atenţie finaliştii, îi dai dreptate lui Mihai Chirilov care spunea, în Dilema Veche, că selecţia curentă a fost una de criză, însă cum a evitat să-şi ducă ideea în direcţia corectă, îmi permit eu să observ că, în primul rând, criza a fost de inspiraţie).

Statutul de favorit n-are legătură cu faptul că, anul trecut, la Cannes, filmul a strălucit în secţiunea Un certain regard sau cu acela că autorul poartă un nume celebru (Trier, Joachim Trier, rudă îndepărtată, pasămite un fel de nepot al lui Lars particulă de nobleţe von), ci cu valoarea intrinsecă a producţiei, un devastator vortex de emoţii ce te absoarbe domol, metodic, pentru a te trece apoi prin felurite temperaturi şi viteze contrastante ca să te arunce în cele din urmă într-o stare pe care aş numi-o melancolie a disperării.

În termeni cvasitehnici, avem de-a face cu o adaptare foarte personală şi pertinent adusă la zi a romanului Le feu follet de Drieu La Rochelle (1931). Vă sună cunoscut? Ar trebui, fiindcă şi Louis Malle l-a folosit ca materie primă pentru inubliabilul omonim (lansat în 1963) ce merită o discuţie separată. Atenţie, însă: Oslo, 31. august nu e un remake!  

Trier are suficientă personalitate şi ştiinţă pentru a se distanţa stilistic şi tematic atât de sursa primară, cât şi de termenul de referinţă, apropiindu-se, în schimb, de ideile unui domn ce scria tomuri întregi în cautarea timpului pierdut. De altfel, găsim aici poate cea mai completă definiţie a acestui scriitor: Proust is Proust. Nu-i vorba de vreo tautologie pompoasă. E drept că enunţată ca atare nu semnifică nimic, însă după ce veţi avea tabloul complet, o veţi percepe corect.

Crème de la crème: cine-retrospectiva anului 2011 by Cinesseur (partea a II-a)

5. The Mill and the Cross (dir. Lech Majewski/Polonia & Suedia/2011)

Un film despre geneza unui tablou: Purtarea Crucii de Peter Bruegel cel Bătrân. Adresându-se în primul rând ochiului, Majewski aplică medium is the message, dizolvând graniţele dintre artist şi opera sa, dintre simboluri şi personaje, dintre realism şi alegorie sau trecut şi prezent. Alunecând cu graţie printre aceste micro şi macrouniversuri filmul e, în ultimă instanţă, o meditaţie gravă asupra condiţiei umane, vignetă redolentă ce trimite la deloc naivul Dostoievski: frumuseţea va salva omenirea.

4. The Tree of Life (dir. Terrence Malick/SUA/2011)

3. Once Upon A Time in Anatolia (dir. Nuri Bilge Ceylan/Turcia/2011)

Argument suplimentar: „...deşi titlul filmului (mai ales în traducere engleză) te trimite cu gîndul la Sergio Leone, eu aş spune că, alături de Piesă neterminată pentru pianină mecanică, este cel mai cehovian film pe care l-am vazut.” (Radu Jude)

2. Take Shelter (dir. Mike Nichols/SUA/2011)

Acest al doilea film al lui Nichols e o diagramă onestă, sensibilă şi lipsită de stridenţe grafice a colapsului interior al unui individ. Un ins simplu, din Ohio, se prăbuşeşte lent, sub ochii noştri, într-un marasm comportamental zămislit de un psihism în derivă, iar noi asistăm nevolnici şi perplecşi la această deraiere filmată cu o mână demnă de Lynch în zi de graţie. Film de autor mai închegat şi mai credibil decât Melancholia, care o coteşte spre un fel de sf iluminist, în vreme ce acesta rămâne egal cu sine însuşi: suspenseful character-driven drama. Iar Michael Shannon şi Jessica Chastain, neîngrădiţi de nici un fel de reguli sau clişee, sunt formidabili.

1. Pina (dir. Wim Wenders/Germania, Franţa & UK/2011)

Când este importantă, frumuseţea devine esenţă. Nu mai ştiu unde am auzit asta. Într-un vis, cred, iar în vis nimic nu se supune vreunei retorici structurale, ci doar unei estetici a referinţelor, imprecise şi ele. În Pina, frumuseţea e esenţă pură şi chiar dacă filmul are o indiscutabilă alură documentară, valoarea adăugată îl transformă în ficţiune.

Chiar dacă a fost şi va fi văzut de infinit mai puţină lume decât Avatar, Pina e o mână întinsă aproape la propriu spectatorului, antiteza perfectă la pumnul aplicat de Cameron utilizând aceeaşi tehnologie (3D). Pentru a face un astfel de film, e nevoie de o generozitate absolută, de o capacitate de a te exprima simplu (şi asta nu se câştigă bătând din palme) şi de convingerea că arta (a ta sau a altora) poate schimba lumea. Wim Wenders rescrie în cheie vizuală crezul lui Joseph Conrad: „Ţelul pe care mă străduiesc să-l ating este (...) să vă fac să auziţi, să vă fac să simţiţi şi, mai presus de orice, să vă fac să vedeţi. Atât şi nimic mai mult, asta-i tot!”.

Pentru mine, Pina e pe aceeaşi treaptă cu The Red Shoes (Powell & Pressburger). Put on your red shoes and dance the blues... Let's Dance.

P.S.: Prima parte e aici.

Articol PartyTIFF (5): Despre o bursă şi un spot

Bursa, mai întâi! Detalii găsiţi pe liternet. Fără să neg sau să ignor meritele celorlalţi cinci pretendenţi, eu spun că în chip firesc câştigătorul ei ar trebui să fie Cristi Luca.

În altă ordine de idei şi iar fără să neg eforturile făcute de organizatori întru  promovarea festivalului, vin şi spun că autorul acestui articol are perfectă dreptate (nu numai în privinţa asta): Amplasarea în contextul vizual al Cimitirului Vesel de la Săpânţa nu face decât să confirme identitatea regională (regionalistă?) a festivalului de film.