Rimelări (cu negru) [Day 6]

Într-un film candid de Wes,
cu mustaţă de tăciune şi veşminte de SS,
strigă şi vorbeşte-n dodii ca un pui de alien,
domnul Brody.
Adrien.
Pare-mi-se ar vrea să fie one helluva badass!

Monday Monologues (LXXIV) [Day 5]

Ultimul post din seria asta este datat luni, 11 martie 2013. 

Opt ani bătuți pe muchie, că sub nu are cum. 

And now this, vorba lui John Oliver. 

„We are involved here in a far reaching conspiracy to undermine our most basic beliefs and sacred institutions. Whose behind this conspiracy? Once again ask yourself who has the most to gain. People in high places, their names would astound you! People in low places, concealing their activities beneath a cloak of poverty! People of all walks of life, left wing and right wing. Black and white. Students and scholars. 

A conspiracy of such ominous proportion that we will never, never know the whole story and we'll never be able to reveal all the facts! We are readying mass arrests. I am going to see that you people get every possible break. If there is any information you would like to contribute at this time, it will be held in the strictest confidence!”

Ok, nu vă gândiți la Covid și alte alea. Little Murders vine dintr-o epocă în care altele erau țintele.  JFK, de exemplu. De altfel, propria piesă de teatru din care Jules Feiffer* a croit scenariul exact asta specula: teroarea, deruta & paranoia instaurate/întreținute după asasinarea lui Kennedy. S-a ajuns la film și pentru că reprezentațiile piesei (1967) au durat doar o săptămână, reacțiile adverse extrem de dure obligând la retragerea ei de pe afiș. 

La patru ani distanță, Alan Arkin** (Lt. Practice, în clipul de mai sus, interpretul monologului decupat de mine) a riscat cu lungmetrajul omonim și nu chiar degeaba. Cu Elliott Gould star vehicle, filmul a mers incomparabil mai bine decât producția teatrală, ba mai mult, odată cu trecerea timpului și-a câștigat un statut aparte. Din motive multiple, toate întemeiate, dar mai ales datorită filonului existențialist niciodată fanabil. 

* Feiffer e responsabil și pentru Carnal Knowledge despre care voi scrie câte ceva în curând.

** Potrivit unor surse credibile, Godard a fost unul din regizorii curtați pentru a prelua acest proiect. Răspunsul lui (conform acelorași surse) nu poate fi reprodus. Așa s-a consemnat debutul lui Arkin în regie. 

Cvasimilitudini III.26 [Femeia nisipurilor || Follow-up] (Day 4)

De fapt, o continuare pentru dubletul de aici. 

Atunci i-am zis „Femeia nisipurilor” (referința fiind limpede, I suppose), acum cred că mai potrivit ar fi fost versul acela de Alexandru Andrieș. Nu mai contează, cadrul de față vine dintr-un film de Dino Risi, Primo Amore.

Cu Ugo & Ornella. 

Nu e musai unul dintre cele mai relevante din filmele sale, însă e perfectamente delectabil. Amuzant e că francezii l-au distribuit cu titlul Le Dernier Amour. O chestiune de perspectivă, ambele variante aveau acoperire.

Cvasimilitudini III.25 [Earth Face] (Day 3)

Roman Tolici: Fața pământului (ulei pe pânză/2006)

Screenshot from Beginning (dir.: Dea Kulumbegashvili/2020)

[Courtesy of MC: ochiul său avizat a făcut posibil acest episod.]

"Four is what...?" (96) [Old Joy/2006] || (Day 2)

Cel mai puțin șlefuit film făcut de Kelly Reichardt. Nondramatic (doi tipi insipizi, cândva prieteni foarte apropiați, decid să plece în camping în sălbăticie, un weekend; iau și-un câine după ei). Alură de documentar tras cu o cameră neinvazivă. Muscă pe perete. Înăuntrul habitaclului. Ce intră în raza ei de acoperire e bun intrat. Ce rămâne pe dinafară sau se întrevede parțial, idem. Poate fiindcă Peter Sillen, directorul de imagine, și-a făcut mâna în principal ca documentarist.

Propriu-zis, nimic nu se întâmplă în Old Joy. Zero tensiune dramatică. Liniștea, înțeleasă ca absența zgomotului, este cel mai pregnant element. Pus în valoare în diferite feluri. Spațiul sonor dintre conversații este mai important decât conversațiile în sine. Also, spațiul dintre două reprize de radio. „E tot mai complicat să găsești adevărata liniște”, spune un personaj. 

Totuși, mai fiecare scenă este înțesată cu semnificații în tonalități subtile. Sentimentul unei difuze și ireversibile pierderi străbate filmul, curent subteran perfect integrat în elementul său. Ar putea fi pierderea vechiului mod de conexiune umană, pierderea implicării reale, nesimulate, nemediate transgresiv de diverse interfețe. De asemenea, ar putea fi vorba de îmbătrânire pur și simplu, de schimbarea priorităților sau de imposibilitatea de le fixa. Ciocnirea sau întâlnirea cu lucrurile, things in life, lasă urme. 

Elegiac, intimist și neafectat, Old Joy în direcția asta bate, iar rezoluția pe care o propune nu invită la entuziasm tălâmb. Dimpotrivă. Sorrow is nothing but worn out joy. Sfârșitul dulce-amar al unei prietenii cu dată de expirare amânată magic.

Felix Pommes strips / About Endlessness (Day 1)

Nu este o glumă de 1 aprilie #acilișa! 

Este un exercițiu la care mă voi înhăma și deda vreme de o lună, luna asta, aprilie, carevasăzică, zi de zi, pentru a redeprinde gustul scrisului pe blog (în 2021, right!). Asta o dată.

Ar mai fi apoi o tentativă de a mă disciplina și, nu în ultimul rând, o formă de a onora interesul arătat pentru acest spațiu. Bizar destul, am găsit în Stats vreo 2k de accesări în luna martie, în condițiile în care a fost liniște surdă, nici măcar o logare nu am executat, necum să mai produc ceva.

Și-atunci de ce să nu vă ofer motive pentru a reveni? Sau dimpotrivă, pentru a pleca definitiv, căci sportivii care se reapucă de (so called) performanță, rareori izbutesc să o mai obțină. Presupunând că s-a întâmplat vreodată. 

Ok, am spart gheața, vă las cu un screenshot sugestiv. Să-mi ziceți ce vă inspiră, da? Room to breathe, food for thought(s).

O lună, bre, nu mă luați chiar așa de în serios 👀

Trece repede.

Cvasimilitudini III.24 [Butterflies all over, except in the stomach]

Dacă a doua imagine este ușor de recunoscut, sursa fiind un film de Malick, a doua poate da bătăi de cap curioșilor, de-aia îi și scutesc de căutări laborioase: provine dintr-un meci de tenis din optimile #AUSOpen 2021 (Naomi Osaka - Ons Jabeur) pe durata căruia terenul a fost invadat de lepidoptere de tot soiul. Ba chiar și de gândaci zburători, însă ăia nu-s atât de telegenici! 

Autorul fotografiei este Paul Crock. 

Later edit: Naomi Osaka a câștigat turneul cu pricina. Credeți în semne? Haida de!