Mai întâi a fost lansat posterul pentru Quinzaine... (6 aprilie), întâmplare atipică fiindcă, de regulă, fratele cel mare iese primul cu vizualurile. Bine, ar fi trebuit să anunțe și juriul până la ora asta, doar că odată cu pandemia timeline-ul Festivalului de la Cannes a fost în permanență dat peste cap.
Așa se face că, în data de 20 aprilie, cu mai puțin de o lună rămasă până la kick start (17 mai), nu este cunoscută nici componența juriului pentru competiția #Cannes75, nici selecția oficială în integralitate. Săptămâna trecută au fost anunțate 47 de titluri, între care și filmul lui Mungiu, RMN, în competiția mare, însă vor urma și altele.
Posterul e acesta și are ca temă performance-ul foto (Blue Flight) al artistei peruviene Cecilia Paredes (practic i-au împrumutat imaginea cu totul).
Foarte bine au făcut, au mizat pe multidisciplinaritate, context în care i-am contrapus acest cadru extras din filmul de debut (Peaux de vaches/1989) al Patriciei Mazuy, regizoare cu un parcurs sinuos (doar 4 titluri în aproape 30 de ani), revenită din fericire în prim-plan cu un titlu cât se poate de elocvent: Paul Sanchez est revenu! (2018).
Între timp, și-a dezvelit și Quinzaine... selecția (o găsiți aici, sunt multe nume cel puțin interesante în listă), iar aseară târziu (undeva pe la 8 PM) hop și Cannes-ul cu posterul ediției curente, respectiv acesta.
Leit ultimul cadru din The Truman Show veți zice. Și chiar așa și este, explicația autorilor (preluată de aici) e limpede ca apa cristalină și sună așa (sublinierile îmi aparțin):
Acum, dacă suntem în punctul acesta, e păcat să nu pun și frame-ul din filmul lui Weir, așa că iată-l:
Doar că era păcat să vină singur, i-am găsit și un companion pe măsură. Cvasimilitudini concatenate, practic un trademark pentru acest blog.
