Hello, strangers!

Hello, stranger...

This is a private (from time to time) blog for my cinematic obsessions and scintillating (one-sided) reflections about movies. Feel yourself at home!

04 mai 2022

Cvasimilitudini III. 55: Red Dots 2.0 [May's Marathon: Day 4]

Screenshot from Mr. Turner (dir. Mike Leigh/2014)

Fix aici găsiți incipitul. Paralela aceea era cu un cadru dintr-un film de Zvyagintsev. O resuscitez acum pe alte coordonate și anume ale personajului interpretat de John Turturro (Irv) în Severance. În rutina vieții de outie e pictor (amator). 

Ca innie nu are niciun ecou al hobby-urilor practicate de jumătatea sa tăiată (severed e un concept corporatist de HR high end, iar outie & innie sunt cele două ramificații extrem de clar demarcate), deși în deambulările sale prin cavitățile Lumon se ciocnește de tot felul de tablouri.

Ca pictor by choice opera sa de căpătâi pare a fi asta. Să desenez schema logică? Altădată, maratonul e o cursă de anduranță.

02 mai 2022

01 mai 2022

Stay for the credits (9) [May's Marathon: Day 1]

Ziceam în februarie (28) că următoarea alergare (alergătură?) consistentă pe blog, adică maratonul trimestrial, va fi în mai. Luna mai. Care tocmai a început. În teorie cu o pauză, oficial e zi liberă, practic cu o postare-anunț, fiindcă nu ținem toate sărbătorile legale la milimetru. 

Va fi un maraton cel puțin spectaculos, atât pot spune. Cum treaba asta nu vă implică decât din postura de martori ocazionali, opțiunea de a-l urmări vă aparține strictamente. 

20 aprilie 2022

Cvasimilitudini III. 54: Mecanici festivaliere

Mai întâi a fost lansat posterul pentru Quinzaine... (6 aprilie), întâmplare atipică fiindcă, de regulă, fratele cel mare iese primul cu vizualurile. Bine, ar fi trebuit să anunțe și juriul până la ora asta, doar că odată cu pandemia timeline-ul Festivalului de la Cannes a fost în permanență dat peste cap. 

Așa se face că, în data de 20 aprilie, cu mai puțin de o lună rămasă până la kick start (17 mai), nu este cunoscută nici componența juriului pentru competiția #Cannes75, nici selecția oficială în integralitate. Săptămâna trecută au fost anunțate 47 de titluri, între care și filmul lui Mungiu, RMN, în competiția mare, însă vor urma și altele. 

Posterul e acesta și are ca temă performance-ul foto (Blue Flight) al artistei peruviene Cecilia Paredes (practic i-au împrumutat imaginea cu totul). 


Foarte bine au făcut, au mizat pe multidisciplinaritate, context în care i-am contrapus acest cadru extras din filmul de debut (Peaux de vaches/1989) al Patriciei Mazuy, regizoare cu un parcurs sinuos (doar 4 titluri în aproape 30 de ani), revenită din fericire în prim-plan cu un titlu cât se poate de elocvent: Paul Sanchez est revenu! (2018). 


Între timp, și-a dezvelit și Quinzaine... selecția (o găsiți aici, sunt multe nume cel puțin interesante în listă), iar aseară târziu (undeva pe la 8 PM) hop și Cannes-ul cu posterul ediției curente, respectiv acesta.


Leit ultimul cadru din The Truman Show veți zice. Și chiar așa și este, explicația autorilor (preluată de aici) e limpede ca apa cristalină și sună așa (sublinierile îmi aparțin):

Acum, dacă suntem în punctul acesta, e păcat să nu pun și frame-ul din filmul lui Weir, așa că iată-l:


Doar că era păcat să vină singur, i-am găsit și un companion pe măsură. Cvasimilitudini concatenate, practic un trademark pentru acest blog. 

Screenshot from The Knight of Cups (dir.: Terrence Malick)

04 aprilie 2022

03 martie 2022

Cvasimilitudini III. 52: Frați întru freză

Screenshot from The Search for One-eye Jimmy (dir.: Sam Henry Kass/1994)

Marouane Fellaini (jucător de fotbal ex-Everton, Manchester United etc.)

Cine ar fi putut zice vreodată că John Turturro poate semăna atât de bine cu Marouane Fellaini? Well, zic eu, amu, după ce l-am găsit pe Turturro, cu frizura asta, într-un indie din '94.

02 martie 2022

ReDeMarxabil


Pleacă sau nu pleacă Iovănel de la stânga mi se pare cea mai tare frământare din ultima perioadă, comparabilă, poate, cu freamătul & zbuciumul ce au precedat plecarea lui Messi de la Barcelona 😃

Poate ar trebui inventată o platformă de tip transfermarkt.com, care în acest caz s-ar numi #transferMarxdotcom, pentru a vedea cum cresc sau scad șansele transferului spre centrul mai căldicel și degrabă primitor. Indicatorul de plusvaloare ar fi comentariile iscate de postarea cu pricina (o găsiți pe contul lui de fb, pare a fi devenit virală).