De obicei, oamenii ma cauta pentru a-mi cere ceva. Pentru a-i ajuta. Pentru a le pune o pila. Pentru a obtine niste informatii. Pentru a debloca o chestie. E drept ca si jobul meu predispune la asta, dar nu-mi strica deloc sa fiu sunat fara motiv. Mai exact, fara unul legat de slujba. Asa, de kiki si de miki. Pur si simplu... "Ce mai faci, Jane? How's your mojo workin' ?"
Iar intrebarile sa nu fie de complezenta, adica preludiul politicos al unei solicitari, sa nu aiba rostul de a-mi adormi suspiciunile, ci sa ma surprinda placut prin sinceritatea abordarii si tot asa.
Anyway, se intampla rar. Dar se. Azi a fost una din zilele acelea. Asa ca acest post este echivalent cu o crestatura in grinda.
Crina a trecut pe la birou doar sa ma vada. Sa mai stam de vorba. Sa imi faca o surpriza, de fapt. A reusit. Nu ma asteptam. Nici la una, nici la alta. Sunt un ins ocupat. O spun fara emfaza. Am amanat-o de cateva ori, inclusiv azi, cu inca 15 minute fata de ora stabilita initial. M-a bucurat insistenta ei, dar pe de alta parte, dracusorul neincrederii ma invita la banuieli. Nu a fost cazul. Nu voia o favoare, un pont, o maslina, o grisina, ci doar sa povestim. "Nu-ti rapesc decat o jumatate de ora", mi-a zis la telefon. Asta daca nu suna fixurile si celularele, daca nu tiuie faxurile, daca nu vin emailuri, am zis si eu in gand.
Pana la urma, le-am preluat preferential si am taifasuit pret de o ora +. Asta desi prietenul ei o bazaia din juma' in juma' de ora. Totusi, nu va imaginati cine stie ce. Pe Crina am cunoscut-o accidental prin 2003, ne-am mai intalnit de cateva ori la fel de accidental prin oras, am facut schimb de numere de telefon, eu l-am pierdut pe-al ei rapid, fara regrete, mi-a mai trimis cateva sms-uri de sarbatori (urasc prcedura, asa ca nu am raspuns), apoi pauza. Pana de curand, cand m-a sunat. Ce sa mai? She made my day... Prin urmare, Crina, oriunde ai fi la ora asta, iti multumesc pentru gest.
Se intampla ceva. Dupa ani grei de cautari, saptamana asta am gasit trei filme pe care nu speram sa le mai gasesc vreodata decat in vreun hangar newyorkez, paradis al dvd-urilor. Unul dupa altul, au aparut ca prin minune Nil by Mouth (debutul in regie al lui Gary Oldman, petrecut in 1997), Igby Goes Down si King of the Hill, un delicat omagiu adus de domnul Steven (Soderbergh), one of my favorites, altui domn Steven (Spielberg) si uluitorului Empire of the Sun. Basca un Kitano clasic (Violent Cop) si un Antonioni si mai clasic din '75 (Professione: Reporter ) cu Jack Nicholson din nou pe culmi).
Just need some time now to rewatch them...
Iar intrebarile sa nu fie de complezenta, adica preludiul politicos al unei solicitari, sa nu aiba rostul de a-mi adormi suspiciunile, ci sa ma surprinda placut prin sinceritatea abordarii si tot asa.
Anyway, se intampla rar. Dar se. Azi a fost una din zilele acelea. Asa ca acest post este echivalent cu o crestatura in grinda.
Crina a trecut pe la birou doar sa ma vada. Sa mai stam de vorba. Sa imi faca o surpriza, de fapt. A reusit. Nu ma asteptam. Nici la una, nici la alta. Sunt un ins ocupat. O spun fara emfaza. Am amanat-o de cateva ori, inclusiv azi, cu inca 15 minute fata de ora stabilita initial. M-a bucurat insistenta ei, dar pe de alta parte, dracusorul neincrederii ma invita la banuieli. Nu a fost cazul. Nu voia o favoare, un pont, o maslina, o grisina, ci doar sa povestim. "Nu-ti rapesc decat o jumatate de ora", mi-a zis la telefon. Asta daca nu suna fixurile si celularele, daca nu tiuie faxurile, daca nu vin emailuri, am zis si eu in gand.
Pana la urma, le-am preluat preferential si am taifasuit pret de o ora +. Asta desi prietenul ei o bazaia din juma' in juma' de ora. Totusi, nu va imaginati cine stie ce. Pe Crina am cunoscut-o accidental prin 2003, ne-am mai intalnit de cateva ori la fel de accidental prin oras, am facut schimb de numere de telefon, eu l-am pierdut pe-al ei rapid, fara regrete, mi-a mai trimis cateva sms-uri de sarbatori (urasc prcedura, asa ca nu am raspuns), apoi pauza. Pana de curand, cand m-a sunat. Ce sa mai? She made my day... Prin urmare, Crina, oriunde ai fi la ora asta, iti multumesc pentru gest.
Se intampla ceva. Dupa ani grei de cautari, saptamana asta am gasit trei filme pe care nu speram sa le mai gasesc vreodata decat in vreun hangar newyorkez, paradis al dvd-urilor. Unul dupa altul, au aparut ca prin minune Nil by Mouth (debutul in regie al lui Gary Oldman, petrecut in 1997), Igby Goes Down si King of the Hill, un delicat omagiu adus de domnul Steven (Soderbergh), one of my favorites, altui domn Steven (Spielberg) si uluitorului Empire of the Sun. Basca un Kitano clasic (Violent Cop) si un Antonioni si mai clasic din '75 (Professione: Reporter ) cu Jack Nicholson din nou pe culmi).
Just need some time now to rewatch them...
4 comentarii:
O însemnare plină. Plin înseamnă, pentru mine, de bine. O să revin şi la însemnările tale vechi, vreau să iau un citat din tine şi să-l pun la mine pe blog. Se poate, nenea?
fara indoiala ca se poate. thanks for stopping by, son :)
O scriere care se leaga de multe nelegate.. daca il citeam in acel sfarsit de mai cu cutremure si diluvii, pentru unii, poate .. ar fi fost bine. Dar toate vin cand e timpul copt. Cat despre dragostea dintre piele si parfum.. no comment. D'accord?
@aky:
pas d'accord! do comment, please :)
Trimiteți un comentariu