Hello, strangers!

Hello, stranger...

This is a private (from time to time) blog for my cinematic obsessions and scintillating (one-sided) reflections about movies. Feel yourself at home!

29 mai 2007

Am luat Palme. Astea dor!*

(*daca lucrurile stau asa cum sustine Dan Mihu)

Intro:
Cristian Mungiu a castigat Palme D'Or. Cristian Mungiu este roman. Traieste in Romania, o tara populata indeobste de romani. De la Draghicescu incoace cam stim cum functioneaza hipotalamusul acestui popor (popular enuntate, unele din resorturile care il pun in miscare suna cam asa: „capra vecinului”, „ba pe-a ma-tii” etc.)

Dan Mihu este si el roman. Jurnalist si scriitor, dupa cum se prezinta. In opinia mea (i-am citit cateva productii) talentat. Dan Mihu striga: „Cristian Mungiu s-a inspirat din scenariul scris de mine si premiat chiar de el”. Aduce si dovezi. Nu ma exprim deocamdata. Sunt „rece”, in sens mcluhanian. In corul asurzitor de elogii (rostite inclusiv de... Sergiu Nicolaescu) strigatul lui Dan Mihu poate trece neobservat. Pe merit sau nu.

Extro
Fara alte comentarii, reproduc emailul primit in dimineata asta:

„Buna ziua,
Acesta este un mail colectiv, de aceea, celor care nu ma cunosc le spun ca numele meu este Dan Mihu, sunt jurnalist si scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor din Romania (din 1997). Incepand din 1992 am publicat o serie de piese de teatru, lucrari de proza si scenarii de film, am luat mai multe premii literare la concursuri nationale si o simpla cautare pe Google ar trebuie sa va spuna restul istoriei mele. Stiu ca pare greu de crezut, acum ca dl Mungiu este eroul zilei, insa sustin ca domnia sa a preluat exact tema propriului meu scenariu (sublinierea imi apartine), premiat chiar de domnia-sa in vara anului trecut la concursul de scenarii originale HBO 2006. Contand pe o reactie rece din partea dumneavoastra, va prezint direct faptele:
- anul trecut in aprilie, trimiteam la concursul HBO scenariul "Sa iubesti si sa tragi apa", drama unei femei simple, care face un avort ilegal, in ultimii ani ai comunismului si este silita sa scape cumva de avortonul ei, expus in mod brutal si socant
- in juriul concursului de anul trecut se afla si dl Mungiu
- in luna mai eram declarat finalist cu sus-numitul scenariu
- in iunie, la TIFF, primeam premiul pentru lungmetraj; motivatia juriului: "Un scenariu care nu pierde timpul, original prin subiectul ales, frust, fără a fi melodramatic şi modern ca demers prin felul în care-şi conţine tensiunea interioară."
- in mai anul acesta, dl Mungiu ia la Cannes un Palme d'Or cu "4 luni..."; conform presei internationale, filmul sau trateaza aceeasi tema a avorturilor ilegale si prezinta imagini socante cu un avorton in baie
- in cadrul ceremoniei de premiere dl Mungiu declara franc ca "acum un an nici nu visam la acest proiect." Mai exact, intr-un interviu acordat Evenimentului zilei sustinea ca a terminat versiunea finala in luna iulie, asta dupa ce (conform Re:Publik), scrierea integrala a scenariului a durat sub doua luni. Pentru comparatie, scenariul meu, premiat (si) de dl Mungiu, poate fi descarcat liber de la adresa http://editura.liternet.ro/carte/222/Dan-Mihu/Sa-iubesti-si-sa-tragi-apa.html, impreuna cu un scurt comentariu al unui alt membru al juriului, dl. Cretulescu. Dupa ce veti citi premisa scenariului, va rog sa rememorati cate scenarii sau carti pe aceasta tema ati citit in ultimii 10 ani? Nu incerc sa confisc subiectul avorturilor ceausiste, dar:
- dezaprob faptul ca dl Mungiu s-a prevalat de pozitia sa in juriu pentru a cauta idei proaspete apte de a fi rescrise ulterior de domnia sa
- sunt uluit de viteza neobisnuita (remarcata si de el insusi) cu care a rescris un scenariu pe exact aceeasi tema, l-a finantat, l-a filmat, l-a montat si l-a prezentat in premiera la Cannes
- mi se pare total nedrept faptul ca a fortat (pe ascuns) finalizarea propriei sale productii, intuind probabil faptul ca noi ne vom confrunta cu greutati in gasirea finantatorilor/producatorilor
- atitudinea sa mi se pare cel putin neloiala.
Culmea cinismului este ca juriul punctase tocmai originalitatea temei si partitura tragica a principalului rol feminin. De acum, adio originalitate… Cine isi imagineaza ca anul viitor la Cannes va fi selectat un al doilea film despre avorturi ceausiste e cel putin naiv. Ma bucur ca in acest an HBO Romania a renuntat la serviciile domniei sale in calitate de jurat. Din punctul meu de vedere, prestatia sa a fost de-a dreptul descalificanta si sper ca abuzul lui sa aiba drept consecinta macar evitarea invitarii domniei sale in alte jurii viitoare. Asteptand o atitudine obiectiva din partea dumneavoastra, nu pot decat sa deplang faptul ca anul acesta a castigat Palme d'Or-ul un film ce si-a obtinut finantarea prin scandal si tema prin furt, fiind prezentat pe furis direct la Cannes, in speranta ca invingatorilor li se iarta totul.
Al dumneavoastra,
Dan Mihu

PS: Sunt constient ca prin aceasta contestatie spun adio participarii la alte concursuri similare in tara, dar sper ca viitorii competitori sa se bucure de un tratament mai cinstit decat cel de care am avut eu parte”.

2 comentarii:

Anonim spunea...

speed is the key... don't u agree?

Anonim spunea...

draga, mintea ta impetuoasa a pornit pe o pista interesanta. let me sleep on it :)