Whatever Works: întâmplări descusute

Obicei consacrat al casei, guest review-urile (external pentru cei familiarizați cu imdb-ul) revin pe Cinesseur sub forma unei pastile trimise de Claude, unul din cei mai avizați și asidui comentatori ai acestui blog (unul din cele mai bune, potrivit unui domn plecat în... Patagonia). Le mulțumesc amândurora pentru ajutor, vouă pentru că (mă/ne) citiți și tuturor celor care fac filme, bune sau varză, pentru că-mi asigură materia primă, secundă și, uneori, terțiară. Varianta în engleză a acestui text o găsiți aici.

-----------------------------------------------------------------------------

“If the shoe fits, wear it" 

Larry David (care alături de Jerry Seinfeld a scris și produs... Seinfeld, în caz că ați uitat) a stârnit recent ceva controverse cu un episod din Curb Your Enthusiasm. Prin blogosfera s-a răspândit vestea cum că, în serialul amintit, personajul Larry David (interpretat de... Larry David) ar fi făcut pipi pe o icoană cu Isus Hristos. Dacă zvonul s-ar fi dovedit adevărat, aș fi fost tentat, deși neimplicat în nici un fel de activitate religioasă, să mă revolt, sau măcar să-mi exprim dezaprobarea față de un așa gest.

Am văzut episodul incriminat și nici vorbă de urinat pe obiecte de cult. De fapt, situația e foarte comică și implică doar un strop de urină care aterizează, cu totul întâmplător (:-)), pe fața lui Isus, în locul în care un căutător de minuni s-ar aștepta să fie o lacrimă. Cum s-a ajuns aici? Larry luase un medicament al cărui efect secundar a fost o puternică revigorare a jetului de urină. Doamna în casa căreia se petrece acțiunea descoperă icoana lăcrimândă și, minunăție, renunță la job pentru a face un tur al țării cu obiectul în cauză (Notă: Orice asemănare cu persoane și întâmplări reale nu e deloc întâmplătoare). În final se află adevărul și telespectatorii normali merg râzând la culcare.

Și acum ajungem la oile noastre. Larry David e alegerea lui Woody Allen pentru rolul Boris Yellnikoff în Whatever Works, ultima sa producție la zi. Filmul a fost tratat de critici cu bâta, astfel că pe rottentomatoes.com primește o notă foarte proastă, echivalentul unei roșii stricate.

N-am ascuns niciodată că atunci când vine vorba despre filme, am o slăbiciune pentru Woody Allen, astfel că și în cele mai nereușite [nu dau exemple, pentru că fanii săi știu despre care este vorba, iar cei ce nu-i gustă umorul ar trebui neapărat să (re)vadă Zelig, Annie Hall sau Radio Days] am găsit destule momente amuzante și i-am iertat multe lucruri.

Mă văd obligat sa vă mai spun că Evan Rachel Wood, care o interpretează pe don'șoara Melodie St. Ann Celestine (ce nume delicios!), e o bucurie a ochilor (și urechilor) în acest rol. De altel, de-a lungul anilor W.A. s-a dovedit foarte inspirat în alegerea actorilor (mai puțin în cazurile când ar fi trebuit să-i lase pe alții să-l "joace" pe el), a locațiilor (e cineva care a uitat începutul din Manhattan?) și a coloanei sonore (în Whatever Works aveți un zâmbet garantat de la primul acord muzical, Hello, I Must Be Going, cântat de unul din frații Marx).

Larry David e perfect ca mizantrop ce-și târâie piciorul (semn al unei sinucideri ratate), Evan R. Wood e o gură de aer proaspăt (că tot e filmul împănat cu clișee verbale), Patricia Clarkson sfârșește  maiestuos în pat cu doi bărbați, Ed Begley are o întrebare cu schepsis pentru un homosexual (Is your mother a woman?), Henry Cavill (înamorat de Melodie) are mai mult șarm decât ar trebui să permită legea, schimburile de replici și situații amuzante abundă și, deloc întâmplător, filmul are un final fericit (în noaptea de Anul Nou, nici mai mult, nici mai puțin).

Am folosit (nu din întâmplare!) cuvântul întâmplător de mai multe ori în aceste rânduri pentru că "întâmplarea" și "norocul" joacă un rol important în filozofia de viață a lui Woody Allen. Mingea de tenis poate cădea de o parte sau de alta a fileului, conform demonstrației noir-eclatante din Matchpoint.

La urma urmei, ce va fi va fi...