Drive: thriller senzorial ce te duce cu gândul la nihilismul urban practicat de William Friedkin în To Live and Die in L.A., dar mai ales la Michael Mann (Thief, Manhunter, Miami Vice) prin calofilia imaginii, stilul sobru, ritmul lent, meditativ şi soundtrack-ul retro synth-pop, pliat perfect pe combustia interioară a unui personaj făr' de nume venind de neunde şi mergând spre nicăieri, înveşmântat maiestuos în propria-i solitudine.
Bonus: the pink credits. A really nice touch!
Tot la capitolul bonus poate fi trecută şi autoironia tandră şi amară în acelaşi timp, plasată de Winding Refn în replica unuia dintre sidekickşi: „I used to make movies. Sexy stuff. Some critic called them European. I thought they were shit.” Danezul nu are o problemă în a se lua peste picior, pentru că, spune el undeva: „I just make films based on what I like to see, on what arouses me, and not try to analyze them, because if I do, then I can destroy it.”