De vreo două săptămâni mă căznesc (vorba vine, chiar dacă e mult adevăr în ea!) să pun şi eu pe blogul ăsta nişte linkuri spre texte mai cu moţ din peisajul cineblogeristic. Şi n-am găsit, situaţie care m-a întristat. Carevasăzică, domnule (şi doamnă), cum e posibil să nu pot reţine nimic din cele câteva zeci de bloguri cu profil cinematografic? Cum e posibil să nu găsesc un text, un text zic, nu 100, care să mă seducă, să mă provoace, să-mi pună un tackling, să mă oblige să reflectez? E inadmisibil. Revoltător, chiar.
Sunt excesiv, de acord, fiindcă la o adică s-ar găsi nişte variante. Problema e că sunt puţine şi, invariabil, sunt sinonime cu aceleaşi două-trei excepţii. Ori eu vreau şi altceva.
Poate nu m-am exprimat suficient de clar, deci nuanţez. Ştiţi că-s pretenţios şi că nu pun linkuri doar de dragul de a-mi face o reţea de complici întru mediocră admiraţie. No way, Jose! Nu mă interesează aşa ceva. După cum nu mă interesează nici „cronici” care povestesc filmele ca Titi din romanul lui Călinescu sau emit păreri situate undeva la gradul 0 al gustului. De aşa ceva e plină lumea ori eu vreau să recomand texte care fac diferenţa, care problematizează, care aduc puncte de vedere atipice în discuţie.
Repet: mă refer la bloguri autohtone de film, nu la agregate culturale de tip liternet sau la cine-forumuri, mă refer la proiecte personale sau colective cu aparat critic şi stil, nu la spaţii umplute cu flaterisiri la adresa publicului sau îmbâcsite de platitudini, că de alea sunt sătul.
Nu am pretenţia că am repertoriat tot. Nu aveam cum, mai ales după ce m-a pălit tandemul resemnare-lehamite (şi nu mi-a trebuit mult). E foarte posibil, aşadar, să-mi fi scăpat diverse locuri mobilate corespunzător şi tocmai din acest motiv fac apel la voi să mi le semnalaţi în secţiunea de comentarii. Dacă întrunesc condiţiile de calitate expuse mai sus, voi fi mai mult decât încântat să le promovez. După vorbă, după port. Merci!
12 comentarii:
like :)
hai ca mi-ai palcut cu exasperarea asta. cum zicea nenea ala de-a fost prezident in Franta referindu-se cam la aceeasi chestie ca tine? "grea treaba", parca!
q.e.d.!
te salut amical.
Uite:
http://filmele-maresalului.blogspot.ro/
http://poisonwhiskey.blogspot.ro/
http://blogulcufilme.blogspot.ro/
http://stalker-catalin.blogspot.ro/
http://www.zombie6.ro/
http://www.mareleecran.net/
Deci sunt.
zombie6? ma iei la misto? nu as vrea sa vorbesc urat despre nimeni, totusi. si as mai avea niste rezerve maaari fata de cel putin doua nume din cele listate de tine. in rest, da, de acord, numai ca acelea sunt printre exceptiile de care vorbeam in post.
deci nu, nu sunt. sau sunt, dar putine. prea putine.
s-ar părea că tu ești (și ai rămas) cel care ești...:P
Jose, la tine ma gandeam cand am scris postul asta. Ma bucur ca m-ai "auzit" :P
of, no way, ....:P
1. da, acest zombie6 are un univers la lui și ar trebui apreciat. nu cunosc vreun blog în RO care să vorbească despre B-movies, ba și cu atât de mult patos. (bănuiesc că nu l-ai studiat).
2. Dacă ai ajuns la concluzia că ”deci nu, nu sunt” (antepronunțare), la ce te-ai mai întrebat, ba mai mult, ai și așteptat feedback? Nu cumva să... (știi tu la ce mă refer, ești băiat super-inteligent)?
3. Sunt de acord cu tine că nu sunt bloguri de film faine în RO și că toți cu potențial ar scrie doar pentru ceva bani, dar asta e cumva o prelungire a stării deplorabile a presei ”de profil” (care nu există).
ref. punctul 2: citesti pana la un punct, punctul care-ti place tie. so, read again: "deci nu, nu sunt. sau sunt, dar putine. prea putine."
parca se intelege altceva, right? ei bine, asta e o ipoteza. demonstrabila sau nu.
ok. reiau apropo de 2: ”(știi tu la ce mă refer, ești băiat super-inteligent)?”
offtopic - m-apucă și pe mine aceeși deprimare cu privire la blogurile de cărți.
io m-am prostit, dar nu văd nimic venind din urmă.
o să scriu și io un post asemănător, mi-ai făcut poftă.
dar onest fiind, nici n-am căutat cu ardoare.
@dragos: welcome to the club!
Trimiteți un comentariu