Pedigree artistic imbatabil: mamă - Vanessa Redgrave, tată - Tony Richardson (Look Back in Anger, The Loneliness of the Long Distance Runner etc.). Groundbreaking performance: Gothic (dir. Ken Russell). Soţia lui Liam Neeson. Speaking of her marriage (2003): „I was told our marriage would be cursed. I thought, «Don't let this be
true». I've thought about it since, too. I try to put it out of my mind.
It was an opinion given straight to my face by someone I trusted. «You
will never be happy», he said. «Your marriage will end in disaster».” 1963 - 2009. Epidural hematoma.
****************************************
Patty Hearst (dir. Paul Schrader/1988)
Natasha Richardson e personajul din titlu (turbulenta nepoată a magnatului W.R. Hearst. Monedă de schimb între un grup de anarhişti ţâcniţi (The Symbionese National Liberation Army) şi autorităţi impotente. Filmul e făcut în întregime din perspectiva ei: când ea e închisă într-un dulap, noi suntem în acelaşi dulap cu ea. Priviţi din dosul unor crăpături minuscule, răpitorii sunt siluete sau voci. Accentul nord-californian în care-şi scuipă replicile e priceless. Şi-apoi, cine i-ar putea uita ultimele vorbe (din film) rostite printre zăbrelele unei celule: „Fuck them. Fuck them all.” În 20 ianuarie 2001, înainte de a părăsi Casa Albă, avea să fie graţiată de Bill Clinton. Povestea reală din care e confecţionat filmul o găsiţi aici.
The Handmaid's Tale (dir. Volker Schlondorff/1990)
Un SF alegoric despre teocraţie (formă de guvernământ în care autoritatea considerată ca emanând de la Dumnezeu este exercitată de cler) şi derapajele totalitare ale acestui establishment. Natasha Richardson e o„servitoare” angajată de un cuplu de potentaţi (Faye Dunaway & Robert Duvall) pentru a le concepe şi purta odrasla. Altfel spus, o femeie de prăsilă într-o lume populată de femei sterpe. Scenariul, lucrat pe un roman de Margaret Atwood, e brici (Harold Pinter), distribuţia (în cea mai mare parte) aşijderea, însă filmul are de suferit din cauza unei concepţii regizorale fixiste. Poate că un cineast mai puţin încrâncenat, cu o abordare cinematic-senzuală a substanţei epice şi mai receptiv la nuanţele dialogurilor brodate de Pinter ar fi scos cu totul altceva, dar chiar şi aşa merită toată atenţia în special datorită prezenţei solare a Natashei Richardson. Iluminează fiece cadru.
The Comfort of Strangers (dir. Paul Schrader/1991)
Problema de care vorbeam mai sus e rezolvată aici. Stilul sprinţar-elevat al lui Pinter face masă cu viziunea relaxat-perversă a lui Schrader, astfel că povestea unui cuplu apatic „contemplating marriage” (Natasha Richardson şi Rupert Everett), aflat în vacanţă la Veneţia (uh-oh!), se transformă într-un veritabil masacru al prejudecţilor după ce se lasă atras într-un periculos joc al seducţiei orchestrat de doi anarhişti ai plăcerii: Christopher Walken & Helen Mirren). Uitasem: The Comfort of Strangers e una din puţinele adaptări reuşite după cărţile lui Ian McEwan.
Niciunul din filmele astea n-au fost hituri. De altfel, autorilor nici nu le-a trecut prin cap aşa ceva. Dincolo de unele apariţii pe ecrane, unanim aclamate şi selectiv răsplătite, cele mai mari succese ale Natashei Richardson au fost pe scenă.
P.S.: Runners up: Suddenly, Last Summer şi Zelda, ambele filme de televiziune, ambele din 1993 şi ambele cu femei în pragul sau toiul a diverse crize.
****************************************
Patty Hearst (dir. Paul Schrader/1988)
Natasha Richardson e personajul din titlu (turbulenta nepoată a magnatului W.R. Hearst. Monedă de schimb între un grup de anarhişti ţâcniţi (The Symbionese National Liberation Army) şi autorităţi impotente. Filmul e făcut în întregime din perspectiva ei: când ea e închisă într-un dulap, noi suntem în acelaşi dulap cu ea. Priviţi din dosul unor crăpături minuscule, răpitorii sunt siluete sau voci. Accentul nord-californian în care-şi scuipă replicile e priceless. Şi-apoi, cine i-ar putea uita ultimele vorbe (din film) rostite printre zăbrelele unei celule: „Fuck them. Fuck them all.” În 20 ianuarie 2001, înainte de a părăsi Casa Albă, avea să fie graţiată de Bill Clinton. Povestea reală din care e confecţionat filmul o găsiţi aici.
The Handmaid's Tale (dir. Volker Schlondorff/1990)
Un SF alegoric despre teocraţie (formă de guvernământ în care autoritatea considerată ca emanând de la Dumnezeu este exercitată de cler) şi derapajele totalitare ale acestui establishment. Natasha Richardson e o„servitoare” angajată de un cuplu de potentaţi (Faye Dunaway & Robert Duvall) pentru a le concepe şi purta odrasla. Altfel spus, o femeie de prăsilă într-o lume populată de femei sterpe. Scenariul, lucrat pe un roman de Margaret Atwood, e brici (Harold Pinter), distribuţia (în cea mai mare parte) aşijderea, însă filmul are de suferit din cauza unei concepţii regizorale fixiste. Poate că un cineast mai puţin încrâncenat, cu o abordare cinematic-senzuală a substanţei epice şi mai receptiv la nuanţele dialogurilor brodate de Pinter ar fi scos cu totul altceva, dar chiar şi aşa merită toată atenţia în special datorită prezenţei solare a Natashei Richardson. Iluminează fiece cadru.
The Comfort of Strangers (dir. Paul Schrader/1991)
Problema de care vorbeam mai sus e rezolvată aici. Stilul sprinţar-elevat al lui Pinter face masă cu viziunea relaxat-perversă a lui Schrader, astfel că povestea unui cuplu apatic „contemplating marriage” (Natasha Richardson şi Rupert Everett), aflat în vacanţă la Veneţia (uh-oh!), se transformă într-un veritabil masacru al prejudecţilor după ce se lasă atras într-un periculos joc al seducţiei orchestrat de doi anarhişti ai plăcerii: Christopher Walken & Helen Mirren). Uitasem: The Comfort of Strangers e una din puţinele adaptări reuşite după cărţile lui Ian McEwan.
Niciunul din filmele astea n-au fost hituri. De altfel, autorilor nici nu le-a trecut prin cap aşa ceva. Dincolo de unele apariţii pe ecrane, unanim aclamate şi selectiv răsplătite, cele mai mari succese ale Natashei Richardson au fost pe scenă.
P.S.: Runners up: Suddenly, Last Summer şi Zelda, ambele filme de televiziune, ambele din 1993 şi ambele cu femei în pragul sau toiul a diverse crize.