Hello, stranger...

Hello, stranger...

This is a private blog for my cinematic obsessions and scintillating (one-sided) reflections about movies. Feel yourself at home!

luni, 26 noiembrie 2012

Portrete mişcate: Anton Corbijn


Olandez. Din părinţi calvinişti: „I grew up in a vicarage”. Fotograf (a lucrat multă vreme pentru celebra New Musical Express), clipangiu cu ştaif, doxă şi palmares ultraselect (U2, Depeche Mode şi Metallica), regizor. Două lungmetraje la activ: Control (un fel de biopic ultrahipnotic despre Ian Curtis) şi The American (western necanonic plasat în Italia, acolo unde, de la Henry James recitire, Americans... are always asking for trouble). Al treilea - A Most Wanted Man (bazat pe un roman de le Carré, cu Philip Seymour Hoffman, Willem Dafoe şi Rachel McAdams) - e în post-producţie, aşteptările sunt mari, dar vor trebui ţinute în frâu până anul viitor.

- imagine din film: o şedinţă foto cu U2 -

- rezultatul final -

Cei care i-au văzut filmele sau videoclipurile, în special filmele, au remarcat deja cultul pentru imagine, meticulozitatea/acribia cu care e lucrat fiecare cadru sau esenţializarea detaliului, atribute ce-l fac membru cu drepturi depline în liga cineaştilor contemporani preocupaţi de algebra calofiliei (el şi cu Wes Anderson ar putea fi vicepreşedinţi). De la meseria de fotograf i se trag toate, fotografia i-a format ochiul. Aceasta e platforma (program) pe care e construit fascinantul documentar Anton Corbijn: Inside Out pe care i l-a dedicat Klaartje Quirijns.

Nu e deloc omagial. E mai curând o explorare a geometriei interioare a unui om pasionat de muzică, de imagine în mai toate ipostazele ei, de lucrurile pe care le face. E o întreagă lume în el. Lumea lui Corbijn, lumea văzută de Corbijn. Potenţată de Bono, James Hetfield şi Martin Gore pe de o parte şi de câţiva apropiaţi din familie, sora lui, în special, pe partea cealaltă în nişte secvenţe realmente emoţionante (dar nu în felul ăla cheesy). World in his eyes. Granule de alb şi negru, lumină rece, lumină filtrată, contrejour, înuneric, sobrietate, un strop de voyeurism, melancolie. Multă melancolie poate şi datorită soundtrack-ului spectral, ceva între goa şi trance.

Altfel, Anton Corbijn e un tip discret, devreme acasă, aproape timid, arareori în centrul atenţiei (sau cadrului). Off centre & off guard, descumpănit şi abătut ca un copil căruia i s-a stricat jucăria când constată, acasă fiind, că nu poate asculta muzică din cauza sistemului de sunet defect.


P.S.: Speaking of which...