În lumina hepatic-albăstrui a zorilor, John Luna (Sam Rockwell) porneşte la vânătoare. E însoţit de câinele ce pare a-i fi cel mai de încredere companion. John Luna e un bărbat cu înfăţişare aspră, la vreo 40 de ani. Asprimea feţei e accentuată de privirea rece, încruntată, şi de barba lăsată să crească oarecum în voia ei. Drumul trece pe lângă un domeniu pe care vânătoarea şi pescuitul sunt interzise în această perioadă a anului. Picură mărunt, în vale e ceţos. John vede limpede inscripţia prohibitivă, dar decide s-o ignore. Cu paşi mari, hotărâţi, se afundă în pădure.
Trece o vreme. Zăreşte o căprioară într-un tufiş. Duge puşca la ochi şi trage. Pe lângă. Vietatea ţâşneşte din ascunzătoare şi o rupe la fugă. Mai trage o dată. Şi nu mai ratează. Se uită în stânga, se uită în dreapta. Nimeni. Zgomotul făcut de împuşcături a atras doar atenţia păsărilor. Se duce să-şi ridice prada. Îşi face loc cu greutate prin smârcuri. Pământul e moale, mlăştinos. La început i se pare. Se uită mai atent şi vede: la câţiva metri, într-o baltă înnoroită, o tânără zace fără suflare. Un gând negru îi încolţeşte în minte. Sângele de pe hainele fetei îi confirmă bănuiala. Nu l-a văzut nimeni, slavă Domnului, dar se pare că a omorât un om. Accidental, dar tot crimă se cheamă. Va trebui să scape cumva de trupul inert al fetei. Baraca părăsită din apropiere pare a fi locul ideal. O va ascunde acolo, printre lucrurile abandonate. Numai că baraca aia pare a fi un adăpost locuit până de curând. Ursul mare de pluş e aproape nou, la fel şi alte obiecte: o poşetă, o batistă, o cutie... Curiozitatea îl împinge să caute. Un act de identitate sau ceva de genul. Va găsi o scrisoare şi nişte bani. Mulţi bani. Bani care i-ar putea rezolva mare parte din probleme şi care l-ar putea reapropia de nevastă-sa, plecată de-acasă cu copil cu tot, un ţânc de vreun an şi jumătate. Ar putea chiar să răscumpere ferma vândută de răposatul taică-său tocmai pentru că el nu reuşise să se descurce cu întreţinerea.
Acoperă fata cu o pătură şi pleacă. Mai scrutează o dată împrejurimile. Nu l-a văzut nimeni. Oare?
Pentru că din clipa aceea, viaţa sa se va schimba diametral: din vânător, John Luna devine vânat. Ţintă. Prada prăzii, cum zice Tournier într-unul din romanele sale. Meteorii, parcă. Şi filmul acesta, prezentat la începutul anului, la Berlin, într-o secţiune paralelă (Forum) tot dintr-un roman se inspiră: A Single Shot, de Matthew F. Jones. Regizorul David M. Rosenthal (Janie Jones, pentru fanii indie) va păstra titlul, dar va muta locul de desfăşurare a acţiunii din New York-ul păduros (mă refer la stat, desigur), într-un ţinut semirural din sudul Statelor Unite, cu redneckşi mai mulţi şi mai cruzi. La minte şi la faptă. Nu e un câştig cuantificabil în vreun fel anume, până la urmă idioţi fără scrupule şi avocaţi corupţi sunt peste tot, însă unde filmul chiar punctează e atmosfera.
Senzaţia de coşmar circular, fără ieşire, e perfect transmisă şi întreţinută printr-o paletă cromatică mohorâtă, cu nuanţe de lumină filtrată parcă printr-un geam spoit de ploi murdare şi prin cadrele strânse, înguste, un fel de colivii în care personajele şi John, în special, sunt la un pas de sufocare. Narativ, tratarea subiectului e clar îdatorată lui Dostoievski, pendulările protagonistului între momentele de liniştire a conştiinţei şi cele în care panica remuşcării îl încolţeşte fiind foarte fin subliniate de interpretarea nuanţată, pe muchie de cuţit, livrată de Sam Rockwell. Susţinut, aşa cum se întâmplă de regulă în astfel de small town thrillers, de o galerie de personaje conturate şi jucate „profi” de Jeffrey Wright, William H. Macy, Jason Isaacs, Ted Levine şi Kelly Reilly. A treat!