Hello, stranger...

Hello, stranger...

This is a private blog for my cinematic obsessions and scintillating (one-sided) reflections about movies. Feel yourself at home!

sâmbătă, 18 octombrie 2014

"Four is what...?" (58) [Welcome to New York]


Welcome to New York este departe de a fi un film-scandal, aşa cum a fost etichetat într-un puseu de marketing tabloid agresiv. Ar putea fi un film scandalos, dar nici acestui standard nu-i corespunde, întrucât excesele ce-l condimentează sunt demonstrative, caricaturale şi caduce (prin repetiţie). Practic, filmul lui Ferrara, făcut pe fugă şi superficial, poate fi cel mult asociat cu un scandal, cel din care se inspiră, însă nu se ridică la magnitudinea aceluia. Altfel spus, căpuşează un scandal, mai precis „afacerea DSK”.

Nici dosar politic, nici delir revizionist, nici scandalos, cum spuneam, nici obscen, doar vag amuzant şi mai ales apatic, filmul pare pilotat de la distanţă de un Ferrara-fantomă, plictisit şi dezinteresat deopotrivă de montaj şi de actori. Depardieu (Devereaux) trece prin toate cadrele cu o invariabilă meclă de îmbuibat dezabuzat, în vreme ce Jacqueline Bisset, în rolul consoartei, încarnare a puterii tutelar-opresive, pare obosită şi cumva sictirită de servituţile improvizaţiei fără orizont.

În raport cu cazul pe care-l instrumentează singura ambiţie sau teză a scenariului, scris împreună cu Chris Zois (The Blackout, New Rose Hotel şi Chelsea Hotel), e să-l scoată pe Devereaux (DSK) obsedat sexual, copulator compulsiv fără discernământ şi fără leac. Un fel de copil mare a cărui singură grijă e ca în următorea cameră de hotel în care se cazează să fie cât mai multe curve de lux cu care să-şi potolească apucăturile priapice. După cum se ştie, uneori nici astea nu-s de ajuns...

În esenţă, Welcome to New York este filmul unor căderi. De oameni. Mai întâi vorbim de chiar personajul de care-şi leagă existenţa (infamul bancher francez Dominique Strauss-Kahn), apoi de actorul ce interpretează acest ins (grohăitorul decăzut Gerard Depardieu) şi la urmă de regizorul acestui lungmetraj, destul de prolificul în ultima vreme, Abel Ferrara. Chiar dacă în cazul său căderea, inclusiv în ispita de a aduce pe ecran o poveste juicy cât încă aceasta era aburindă, face parte din sistemul de valori şi din modul propriu de operare (una caldă - două reci), în cazul de faţă cred că legitimarea asta e failibilă. Iar scandalul, în altă parte.