Pentru mine, aici, pe blog, februarie este propriu-zis ultima lună de iarnă a acestui an. Decembrie nu se pune, în decembrie avem alte treburi de rezolvat, așa că acum e momentul să încep și cu un drum să scap de maratonul programat în fiecare anotimp (căutați pe blog dacă nu e clar ce zic). Plus că februarie e mai scurtă prin definiție, ar fi vreo 3 postări în minus față de o lună cu 31 de bucăți/zile.
So may we start?
Of course we may și îi dăm drumul lansat, cu o melodie pentru care și tovarășul Iñárritu a avut feeling, dându-i play pe final de Amores perros, unde se simte ca o pală de soare și de energie vitală într-un decor eminamente mohorât și damnat. Poate vă aduceți aminte, poate nu, vorbesc de piesa asta.
Căci nu uitați, my friendos, la vida es un carnaval oricât de multă importanța ne-am da sau am pompa în propriile euri. Măcar să nu ne (mai) vindem gogoși. Mă rog, pe tabla firmei mele oricum nu scrie gogoșerie, prin urmare dacă sunteți amatori, please, please, căutați în altă parte. Pupă nenea, ne vedem și mâine!