Undeva între 29 și 31 decembrie curent, aici, chiar în acest spațiu pe care parcă-l văd luat cu asalt de pe-acum, voi publica o listă cu filmele ce-mi rămân din anii ăștia doi ('24 și '25), comasați, pentru că atât merită. Da, este produsul numit de mine crème de la crème și care suscită un deosebit interes din partea voastră (e problema voastră, babes, nu a mea).
Filmul din cap(ăt) de listă, căci vom începe de la 25, chit că pe pagina de fb am avansat o sumă mai mică, este acolo încă de anul trecut, nimic nu-l mai poate smulge. Se mai joacă niște meciuri pentru pozițiile fruntașe, dar nu se dau bătălii, nici una după alta, nici altfel, nicicum, propriu-zis.
Așadar, dragi tovarăși & pretini, pentru mine nu mai e nicio surpriză în anul ăsta, în materie de filme. Surpriza este că voi duce la bun sfârșit proiectul ăsta, după un an de pauză, recuperat(ă) în cele din urmă. Ar fi fost totuși păcat să nu marchez niște titluri pe care, apoi, unii dintre voi le vor considera demne de a vă răpi niște ore din viață (thanks in advance).
See you around! Când o fi.


Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu