Genul High school romance/Teen movie romance e în asemenea măsură sufocat de clișeele impuse de Hollywood încât nu trebuie să fii vreun critic astuţios pentru a-ţi da seama cu ce se consumă un astfel de film doar ascultând premisa de la care demarează! Dacă, spre exemplu, v-aş spune că The Spectacular Now începe cu Sutter Keely (Miles Teller, puştiul ahtiat după BD-uri şi reponsabil de accidentul mortal din Rabbit Hole), invitând o colegă oarecum banală, Aimee, tipul şoarece de bibliotecă timid (Shailene Woodley, adolescenta rebelă din The Descendants), să-l însoţească la o petrecere doar pentru a-i face în ciudă ex-ei (Brie Larson, the-prettiest-girl-in-school-neighbourhood-galaxy etc.), sunt convins că n-aţi muri de curiozitate să vedeţi ce urmează.
Şi pe bună dreptate, fiindcă aţi şti sau aţi intui din capul locului că legile genului dictează ca personajul lui Larson să fie negativ-superficial şi să-şi înlocuiască fostul iubit, de care s-a despărţit din vanitate, cu un găligan cam prostovan, de preferinţă sportiv, în vreme ce personajul lui Teller, confecţionat cam din acelaşi aluat, trebuie, cel puţin la început, să-şi trateze grosolan noua achiziţie, oricum căzută-n fund după el, pentru a descoperi pe parcurs că el e îndrăgostit lulea against his better judgement. Fosta va reapărea mai apoi pentru a-i face ochi dulci, însă numai ca un exerciţiu tâmpit de răzbunare, ăsta va cădea în capcană de aşa manieră că sărăcuţa şi naiva Aimee îi va surprinde în flagrant delict, întâmplare nefastă ce-i va frânge inima. O va rupe la fugă plângând, în timp ce Sutter ar striga „Opreşte-te! Nu e ceea ce crezi”, cheltuindu-şi ulterior toată energia pentru a o recuceri, graţie unui gest romantic măreţ asociat cu Prom Night sau ceva de genul, în funcţie de cât de sălbatic de originali se simt realizatorii. Dacă nu, merge şi sfânta baie învoluntară în piscină rezervată fostei...
Ei bine, îmi face o deosebită plăcere să vă anunţ că The Spectacular Now, al treilea lungmetraj semnat James Ponsoldt (Off the Black şi Smashed), ocolește toţi aceşti tropi (şi stropi), alegând o cărare mai puţin frecventată. Scenariştii Michel H. Weber şi Scott Neustadter, adică echipa care a dat (500) Days of Summer, ştiu că povestea primei iubiri e o experienţă mult prea complicată pentru a fi controlată narativ prin formula îndelung tăbăcită de marile studiouri, ca să nu mai vorbesc de cea indie-pretențioasă, care nu e altceva decât formula hollywoodiană travestită în ţoale de hipster.
Primul efect al absenței plotului rutinier este acela că filmul respiră natural prin „plămânii” asiguraţi de secvenţele extinse în interiorul cărora, ferite de constrângerile tiparului, protagoniştii se lasă în voia firii, descoperindu-se reciproc. Filmul trăiește sau moare din chimia lor, iar Woodley şi Teller (chiar dacă el pare un vajnic absolvent al şcolii de non-actorie Vince Vaughn) se potrivesc de minune, acreditând personaje alcătuite mai ales din vulnerabilităţi, ezitări şi defecte decât din puncte-forte sau cocoşisme. Ea este inteligentă și delicată, dar şi naivă în relaţiile cu băieţii, el e macho şi are destulă experienţă socială pentru a o pune în umbră cu stilul său jemanfişist şi extrovertit. Nu o face deliberat, pur şi simplu îi vine uşor să se impună. E o atitudine, care ce altceva ar putea fi?, decât o formă de a masca cicatrici psihice profunde. Stop joc, am mai văzut asta, vor spune cei obişnuiţi să găsească pete în soare! Greşit, deoarece convingerea mea este că, în ciuda deja vu-ului, The Spectacular Now rămâne fidel principiului pe baza căruia e gândit: realismul. Iar viaţa lui Sutter, până la cei 18 ani ai săi, e strict o acumulare de acum-uri, un prezent trăit cu înverşunare, euforic, la limita autodistrugerii în mrejele unui alcoolism precoce căruia i se abandonează cu voluptate, antrenându-şi, tiptil-tipti, şi partenera în jocul de-a iresponsabilitatea.
Dacă cele mai mute filme romantice, cu adolescenţi sau oameni în toată firea, sunt obsedate (şi subminate) de întrebarea „rămân sau nu rămân împreună?”, cel despre care vă vorbesc îşi ia libertatea de a pune problema altfel, mai înţelept aş zice: cu ce rămân cei doi din relaţia asta? Filmul nu răspunde pentru că e mult prea subtil pentru a o face, însă formulează câteva sugestii. N-am să le inventariez întrucât nu e treaba mea să fac asta, însă vă ofer alte două motive să le descoperiţi singuri: rolul de mamă blazată pe care-l face Jennifer Jason Leigh, cel mai fair văzut în ultima vreme în contexte similare, şi coloana sonoră eclectic-eclatantă din care am selectat piesa de mai jos, o adicţie în toată puterea cuvântului. Cam cum era In Your Eyes al lui Peter Gabriel în Say Anything..., filmul lui Cameron Crowe din 1989, alături de care The Spectacular Now poate fi aşezat fără nici o reţinere.
Şi pe bună dreptate, fiindcă aţi şti sau aţi intui din capul locului că legile genului dictează ca personajul lui Larson să fie negativ-superficial şi să-şi înlocuiască fostul iubit, de care s-a despărţit din vanitate, cu un găligan cam prostovan, de preferinţă sportiv, în vreme ce personajul lui Teller, confecţionat cam din acelaşi aluat, trebuie, cel puţin la început, să-şi trateze grosolan noua achiziţie, oricum căzută-n fund după el, pentru a descoperi pe parcurs că el e îndrăgostit lulea against his better judgement. Fosta va reapărea mai apoi pentru a-i face ochi dulci, însă numai ca un exerciţiu tâmpit de răzbunare, ăsta va cădea în capcană de aşa manieră că sărăcuţa şi naiva Aimee îi va surprinde în flagrant delict, întâmplare nefastă ce-i va frânge inima. O va rupe la fugă plângând, în timp ce Sutter ar striga „Opreşte-te! Nu e ceea ce crezi”, cheltuindu-şi ulterior toată energia pentru a o recuceri, graţie unui gest romantic măreţ asociat cu Prom Night sau ceva de genul, în funcţie de cât de sălbatic de originali se simt realizatorii. Dacă nu, merge şi sfânta baie învoluntară în piscină rezervată fostei...
Ei bine, îmi face o deosebită plăcere să vă anunţ că The Spectacular Now, al treilea lungmetraj semnat James Ponsoldt (Off the Black şi Smashed), ocolește toţi aceşti tropi (şi stropi), alegând o cărare mai puţin frecventată. Scenariştii Michel H. Weber şi Scott Neustadter, adică echipa care a dat (500) Days of Summer, ştiu că povestea primei iubiri e o experienţă mult prea complicată pentru a fi controlată narativ prin formula îndelung tăbăcită de marile studiouri, ca să nu mai vorbesc de cea indie-pretențioasă, care nu e altceva decât formula hollywoodiană travestită în ţoale de hipster.
Primul efect al absenței plotului rutinier este acela că filmul respiră natural prin „plămânii” asiguraţi de secvenţele extinse în interiorul cărora, ferite de constrângerile tiparului, protagoniştii se lasă în voia firii, descoperindu-se reciproc. Filmul trăiește sau moare din chimia lor, iar Woodley şi Teller (chiar dacă el pare un vajnic absolvent al şcolii de non-actorie Vince Vaughn) se potrivesc de minune, acreditând personaje alcătuite mai ales din vulnerabilităţi, ezitări şi defecte decât din puncte-forte sau cocoşisme. Ea este inteligentă și delicată, dar şi naivă în relaţiile cu băieţii, el e macho şi are destulă experienţă socială pentru a o pune în umbră cu stilul său jemanfişist şi extrovertit. Nu o face deliberat, pur şi simplu îi vine uşor să se impună. E o atitudine, care ce altceva ar putea fi?, decât o formă de a masca cicatrici psihice profunde. Stop joc, am mai văzut asta, vor spune cei obişnuiţi să găsească pete în soare! Greşit, deoarece convingerea mea este că, în ciuda deja vu-ului, The Spectacular Now rămâne fidel principiului pe baza căruia e gândit: realismul. Iar viaţa lui Sutter, până la cei 18 ani ai săi, e strict o acumulare de acum-uri, un prezent trăit cu înverşunare, euforic, la limita autodistrugerii în mrejele unui alcoolism precoce căruia i se abandonează cu voluptate, antrenându-şi, tiptil-tipti, şi partenera în jocul de-a iresponsabilitatea.
Dacă cele mai mute filme romantice, cu adolescenţi sau oameni în toată firea, sunt obsedate (şi subminate) de întrebarea „rămân sau nu rămân împreună?”, cel despre care vă vorbesc îşi ia libertatea de a pune problema altfel, mai înţelept aş zice: cu ce rămân cei doi din relaţia asta? Filmul nu răspunde pentru că e mult prea subtil pentru a o face, însă formulează câteva sugestii. N-am să le inventariez întrucât nu e treaba mea să fac asta, însă vă ofer alte două motive să le descoperiţi singuri: rolul de mamă blazată pe care-l face Jennifer Jason Leigh, cel mai fair văzut în ultima vreme în contexte similare, şi coloana sonoră eclectic-eclatantă din care am selectat piesa de mai jos, o adicţie în toată puterea cuvântului. Cam cum era In Your Eyes al lui Peter Gabriel în Say Anything..., filmul lui Cameron Crowe din 1989, alături de care The Spectacular Now poate fi aşezat fără nici o reţinere.
