"Four is what...?" (98) [Caracatițe - ipostaze random] (Day 26)

Trecem rapid peste La Piovra, e prea ca la hochei, short-handed. Nu vom trece peste Bond, în schimb: e un tongue in cheek pe care îl bifez cu plăcere.

Nu mă interesează cronologia, de-aia-l veți găsi pe John Wayne la coadă. Logic, nu puteam să-l ignor, el s-a luptat cu tot ce a mișcat, deci și cu o caracatiță. Chiar de două ori, însă acum îi luăm în calcul doar un meci. 

De-ajuns cu introducerea, oricum e mai mult de formă. Să purcedem (un verb ce pre mulți va enerva), dară!

Asta nu avea cum lipsi. E iconică. Nu mă interesează dacă urâți termenul sau nu din cauza tocirii, nu există altul mai cuprinzător. Băiatul ăsta ingerând o caracatiță (de) vie, well, la vremea aia (2003) a fost o graniță trecută cu mult elan. 

Penultimul Bond pentru Roger Moore, tot pe aceeași poziție l-aș situa și în his personal 7, că atâtea apariții a avut, dar rămâne notabil genericul ăsta - autor Maurice Binder. E folosit laserul în procesul de creație, invenție ultimul răcnet la acea dată (începutul deceniului 8), iar joaca de-a morfismele cu imaginea agentului 007 a avut efecte garantate. 

Screenshots from All You Can Eat Buddha (dir.: Ian Lagarde/2017)

- Sick love story cu accente absurd-burlești văzut la TIFF, mi-a rămas în cap ever since - 

Nu mai era loc în rubrică, dar aș mai fi pus și caracatița uriașă din versiunea disneyană cu Fleischer la cârmă a 20,000 Leagues Under the Sea, văzută serializat, pe TVR, înainte de '90, duminică dimineața. Căpitanul Nemo era interpretat de James Mason. Rațiuni sentimentale, deh.

Lost (and found) in translation (Day 25)

Dacă vă ocupați de traduceri (serioase) sau vreți să vă apucați de un astfel de job, un pustiu de bine pe care vi l-ați putea face e să vedeți acest documentar. Întâlniți-vă cu Mette Holm, traducătoarea în daneză a lui Haruki Murakami! După, veți ști cum veți fi stând în raport cu munca asta.

Cvasimilitudini III.32 [The Dancing Dwarf] (Day 24)

N-ai cum să nu apreciezi geniul lui Murakami, n-ai cum. 

Firește că de-aici și până la Twin Peaks este doar un simplu racord de executat. Iar întrebarea a cui a fost ideea primește un răspuns chiar de la Murakami în interviul din care citez fix partea care ne interesează [îl puteți citi aici]. Fără a-și aroga vreun merit, simplă coincidență, zice el. Oricum povestirea în speță a fost scrisă și publicată cu ceva timp înainte de difuzarea serialului (pentru conformitate, textele incluse în The Elephant Vanishes, printre care și The Dancing Dwarf, apăruseră în diverse reviste între 1980 și 1991). 

Aș putea merge cu apropierea (paralelismul?) și mai departe, căci mi-e la îndemână: cum ziceam mai sus, volumul în care a fost inclusă proza despre care fac vorbire aici se numește The Elephant Vanishes, iar Lynch are un film (lansat în 1980) intitulat The Elephant Man. Poate ar trebui să facă un film împreună, fie și un documentar.

Unii ar putea întreba: dar de unde știm, totuși, că Lynch nu s-a inspirat din povestirea asta? Păi. știm, dudes & dudettes, pentru că avem răspunsul mai jos:

Se numește Three Studies for a Crucifixition și îl are ca autor pe Francis Bacon, sursă constantă de fascinație pentru Lynch (am mai atins topicul ăsta aici, de pildă). 

Beyond words (Day 22)

Director cameos in films of others (XI) [Day 21]

Ce avem noi în imagine este Steven Spielberg în The Blues Brothers, film al prietenului său (la acea dată) John Landis. Era un favor întors, Landis apărând cu un an în urmă în 1941. 

Prin acea dată înțeleg 1980, fiindcă după accidentul de pe platourile de filmare la Twilight Zone: The Movie, unde amândoi erau producători, accident soldat cu moartea a trei actori (între care și Vic Morrow), cei doi nu și-au mai vorbit. 

În ancheta ce a urmat, avocatul lui Landis l-a băgat aiurea la înaintare, spunând că la momentul nenorocirii Spielberg era în zonă, dovedindu-se apoi că, de fapt, nu era. Însă acea declarație i-a adus citarea în proces ca martor. Nu a onorat fizic înfățișările, l-au reprezentat avocații, el fiind plecat prin lume cu Indiana Jones... și mai apoi Empire of the Sun. A fost o formă legală de a se eschiva care i-a mai atras o tură de hate din partea lui Landis (achitat, finalmente, în 1987). Numai că de amiciția lor se alesese praful.

P.S.: Un alt cameo spielbiergian am spotuit aici.

Nabokov, Hitchcock, Robbe-Grillet (Day 19)

(...)

(...)

Luate dintr-un text de Alfred Appel Jr., publicat aici.

Cvasimilitudini III.30 [Kitschul lor versus kitschul nostru] (Day 18)

 #YesWeCan

Screenshots from El ciudadano ilustre (dir.:  Gastón Duprat & Mariano Cohn/2016]

Bust din bronz al Papei Francisc [courtesy of Primăria București, mandatul GF, iulie 2020 / foto: moa]

Detalii.