Cvasimilitudini III.33 [The Bones of the Whale] (September's Marathon: Day 1)

Suntem la faza pe postere, culmea (sau nu), ambele aparținând unor filme din spațiul rusofon. 

Mă uit la unul, să zicem Leviathan al lui Zvyagintsev (2014). Și ce văd? Un puști în preajma unei carcase scheletice de balenă. 

Mă uit și la al doilea, Kitoboy (The Whaler Boy) al lui Philipp Yuryev, lansat la 6 ani distanță. Și ce văd? 

Păi tot un puști, într-un decor în mare parte similar (cu accent pe într-un, căci aici scheletul îl conține, așa cum se întâmpla cu Iona cel înghițit de chitul biblic). 

Well, frumos compus, n-am ce zice! Ah, da: Kitoboy a fost la TIFF, a primit și-un premiu, n-am apucat să-l văd, dar l-am reperat online.

„Is it safe?”

 

Aici, pe blog, septembrie este noul aprilie.

Adică?

Adică repet(ăm) figura task-ului cu postări zilnice. Poate, de data asta, iese de-un record.

Și ce vom găsi aici?

Ete, na! Cine știe? Nu am o idee clară nici eu. Nu m-am pregătit prea mult. Am cedat unui impuls îndelung amânat.

Ceva de genul dacă nu acum, când?

Da. Un fel de maraton sprintat. Be here or let it be.

Câte ceva despre ipocrizie & inteligența artificială

Artificială în sensul cât se poate de pur al cuvântului.

Pusă cu mâna. Cum zice și Bogdan Ghiu:

Case in point : se dă acest poster. Sau mai corect spus se ia. O să vedeți mai la vale de ce.

Aparține unui film de Pedro Almodóvar. Cel mai recent. Va deschide Festivalul de la Veneția. Știind reputația nu te poți aștepta la ceva banal, dar nici la ceva totalmente revoltător. În cazul de față, o imagine cu un sfârc de lapte picurător. 

Au pus afișul pe Facebook & Instagram. A primit block instantaneu, cică ar fi vulgar (nuditate), și l-au eliminat ca și când n-ar fi existat. Lactatio vulgaris am putea numi culpa. 

Moment în care autorul, graficianul Javier Jaén, a cerut explicații: Băăăă, nebunii lui Dumnezeu, aici e vorba despre artă, rețelele astea ale voastre sunt pline de mizerii degrabă sancționabile și rămân acolo bine mersi, nu reacționează nimeni, iar în acest caz, voi, mă rog, roboții voștri cretini, acționați/acționează ca orbeții? Dă-o dracu' de treabă, e cenzură de oriunde te uiți!

Bine, nu a zis chiar așa, cert este că luarea de poziție a avut efect. Idioții cu cnp din spatele algoritmilor de AI au admis că s-a comis o eroare și au purces la remedierea problemei. Numai că doar pe jumătate. Compania-mumă-ciumă, FB, și-a mandatat pupilul, Insta, să asambleze niște cuvinte sub formă de scuze și să anunțe că e voie cu afișul. Însă doar acolo. 

Au dat-o ca ticăloșii cu aerul că fac o favoare:

„We do, however, make exceptions to allow nudity in certain circumstances, which includes when there’s clear artistic context. We’ve therefore restored posts sharing the Almodóvar movie poster to Instagram, and we’re really sorry for any confusion caused.” (de aici)

Nu că-ți vine să-i trimiți un pic undeva?

Așadar, pe FB n-o să-l vedeți (verificați pagina filmului, am pus link mai sus). De-aia n-am riscat nici eu o nouă sancțiune (că deja am cazier, inclusiv pentru un screenshot banal dintr-un film cu Sophia Loren) și îl pun aici, deopotrivă cu îndemnul lui Jaén:

„They say their technology can’t differentiate the context. I don’t care. Change your technology then.”

Vorba aia: vezi să nu! 

"Four is what...?" (100) [Buffet Froid/1979]

Buffet Froid de Bertand Blier: reacție manifestă în cheie absurdă, un absurd delirant, eclatant & epatant, la dezvoltarea pe verticală din anii '70 a cartierului parizian La Défense și a mutațiilor comportamentale aduse de această dezvoltare (singurătate, alienare, dezumanizare, între altele). 

De altfel, povestea e localizată în acel perimetru, clar indicat încă din primele cadre - (anti)narațiunea începe în subteran, în stația de metrou cu același nume. Metamorfoza sky scrapper-iană a acelei zone a avut mai multe etape în deceniul 7: avânt la început, pauză forțată de criza economică din '73 și apoi un nou elan, spre finalul decadei. 

Toate aceste faze & crize sunt redate cu aplomb, la fel și implicațiile lor sociale, clădite și vernisate pe eșafodajul unei comedii negre ca noaptea în care se desfășoară mai toate episoadele. Bertrand Blier este aici om-orchestră (scenarist, regizor și actor), însă scriitura, concepția regizorală și viziunea asupra lucrurilor de primprejur dau seamă despre vâna cu care și-a exersat critica socială. 

Un fel de side note: negrul (fundalul întunecat) de care pomeneam mai sus are un tușant contrapunct în roșu, elemente-cheie în desfășurarea ostilităților fiind marcate ca atare (selecția de mai sus sper să fie relevantă).

Luna iune nu se pune*

* Am scris iunie așa cum pronunță președintele nostru diverși diftongi & triftongi. Cu această ocazie a ieșit și rima.

Am un anunț de făcut, nu am vreme de pierdut: luna iunie o rezerv fotbalului. Chiar și o parte din iulie va fi alocată aceluiași obiectiv.  

Drept urmare, mă veți găsi (internat) mai degrabă 👉 la nEuro. 

Starting today. Pup ya all!

***

Inventar (sau articole cu de-amănuntul)

• „Mentiroso!”: Odă lui Chiellini

***

• Roja directa: Suedia, portret de brută

***

• Je swiss 

  Mbappé: Suisse, Suisse, la munte Suisse! La muntele de Granit.

• Hokkai-do: Care mai e f(r)aza cu homarul? Reluare. Cu hawk eye-u'.

***

• nEuroVision: Autogolul perfect: Euro2020/1

***

• Stoke, stoke, mișto: Blat de biscotto (rețetă ratată)

***

• 5: Cutia cu broaște

***

• Caro Diario: Ferenc raza de acțiune a macaralei

***

• Mos def: Caption this: How's this for kk? (imagine cu puternic impact vizual)

***

• REC: Trei, Doamne! Și toate 3 în doar 5 zile.

***

• Mai beți și apă, băăăă - Fiola de cola

***

• AB 4: Rice Me Nice with Sugar Kane

***

• Trio Galax: Gareth Wales, mare căpitan făr’ de echipă, Pohjanpalo (pardon?) și Pro Tv cel toxic

***

• Proaspăt ca glonțul: Unii cu mâinile acasă, alții cu ele pe sus

***

• Facem ghid sau facem zid?: Fu*AQ despre nEuro 2020 (de fapt, 2021)

"Four is what...?" (99) [I Used To Go Here/2020]

Un discret vibe de Wonder Boys străbate ca un curent subteran acest film mediocru despre oameni mediocri și mediul care-i produce/întreține (universitatea): o scriitoare, un profesor de literatură & scriitură creativă (când aud asta mă gândesc din reflex la MC), studenții respectivului profesor. 

Nu-i suficient pentru a putea susține comparația până la capăt: acolo unde Wonder Boys excela (personaje brici & derută existențială premium), ăsta doar (di)simulează nostalgia și se joacă de-a cringe-uiala, rămânând, totuși, onest cu sine însuși. Iar asta e o calitate, poate singura. 

Parcat cuminte pe locul filmelor care vor să spună ceva dar nu-și găsesc tonul & direcția, I Used To Go Here nu-și oferă nicio șansă contra uitării imediate. Odată ce ai apăsat stop (fie pe parcurs, fie la final), adio și n-am cuvinte, n-ai la ce să te gândești. Nici măcar de ce astfel de producții ies pe piață, răspunsul fiind revoltător de simplu: fiindcă se poate. Există o nișă care le aspiră, o nișă fără alte standarde în afară de „toți ați câștigat, toți sunteți campioni”. 

Written & Directed by Kris Rey
Și văzut de mine doar de dragul oamenilor din linia întâi: Gillian Jacobs & Jemaine Clement* (n0 typos in here)

A trecut și luna mai

Practic doar asta voiam să marchez.

Nu am produs nicio postare. Nici nu mi-am propus,

Iată, dară, că se poate și-n sens invers. de la 28 - 2 la 0 - 31. 

Dar lasă că vine și luna lui iulie când voi avea iar turneu de Grand Slam cu una/zi. Iunie nici nu se (mai) pune la socoteală.