După exact 30 de minute de prelungiri (varianta mai scurtă și bilingvă: AET), I blew the whistle și am pus capăt concursului lansat intempestiv vineri seara! Nu a nimerit nimeni varianta izbăvitoare, dar a fost o "întrecere" pe cinste, cel puțin în ultima parte a ei. Ca să nu vă mai țin pe jar - orele-s înaintate (cui?, ar zice fratele meu imaginar, Giorgio) - iată despre ce e(ra) vorba.
Secvența de mai sus e dezlipită din The Long Goodbye, o inclasabilă și inomabilă adaptare marca Robert Altman după romanul lui Raymond Chandler. În rolul celebrului detectiv Philip Marlowe, jucat cândva și de Humphrey Bogart, Altman a riscat cu... Eliott Gould (el e în mașină). Peste numai doi ani (1975), un alt policier chandlerian avea să fie adus pe ecran de, necunoscutul azi ca și atunci, Dirk Richards. El a optat pentru Robert Mitchum, care avea să păstreze personajul și în remake-ul ratat (1978) al deja clasicului The Big Sleep.
Mulțumesc tuturor participanților care și-au dat silința, apreciez lucrul ăsta, la fel cum apreciez și interesul pentru competițiile sui generis organizate aici. Dacă nimeni nu are nimic împotrivă, aș oferi Luizei premiul pus în joc. Din două motive: a făcut cea mai "simpatică analogie" și, așa cum îi stă bine unui debutant pe acest blog, a fost foarte inimoasă :). Cu felicitări și coroniță (virtuală).
P.S.: Dacă Luiza dori-va, poate să-i paseze premiul lui Pantacruel, care, la rândul lui, într-un fel de lanț al Sfântului Anton (!?) îl poate trimite lui Verbiaj. And so on...
Secvența de mai sus e dezlipită din The Long Goodbye, o inclasabilă și inomabilă adaptare marca Robert Altman după romanul lui Raymond Chandler. În rolul celebrului detectiv Philip Marlowe, jucat cândva și de Humphrey Bogart, Altman a riscat cu... Eliott Gould (el e în mașină). Peste numai doi ani (1975), un alt policier chandlerian avea să fie adus pe ecran de, necunoscutul azi ca și atunci, Dirk Richards. El a optat pentru Robert Mitchum, care avea să păstreze personajul și în remake-ul ratat (1978) al deja clasicului The Big Sleep.Mulțumesc tuturor participanților care și-au dat silința, apreciez lucrul ăsta, la fel cum apreciez și interesul pentru competițiile sui generis organizate aici. Dacă nimeni nu are nimic împotrivă, aș oferi Luizei premiul pus în joc. Din două motive: a făcut cea mai "simpatică analogie" și, așa cum îi stă bine unui debutant pe acest blog, a fost foarte inimoasă :). Cu felicitări și coroniță (virtuală).
P.S.: Dacă Luiza dori-va, poate să-i paseze premiul lui Pantacruel, care, la rândul lui, într-un fel de lanț al Sfântului Anton (!?) îl poate trimite lui Verbiaj. And so on...
5 comentarii:
aaa, e cu-mpuşcături, de aia nu ştiam :)
ma tem ca eu nu ii pot da luizei premiul de consolare la schimb. il tin doar pentru mine, prefer sa fiu egoist, doar de data asta.
deci sunt la mana luizei :)
stiam filmul, dar, ca de obicei, nu pot spune cu exactitate daca l-am vazut sau nu. cred mai degraba ca nu.
inimoasă:)) n-am mai auzit de mult adjectivul ăsta.
dar da, din mână-n mână, coroniţa mea (câştigtă prin tertipuri, iar nu prin luptă dreaptă) va ajunge la toată lumea:)
@luiza: ăsta nu e d-ăla, altfel spus, împușcături rare spre ioc! în zilele următoare, vei primi ce ți se cuvine!
@verbiaj: evident, premiul tău de consolare e de nedat. eu mă refeream la premiul-premiu care ar putea ajunge din mână în mână și la tine, conform dorinței exprimate în primul tău comentariu din thread-ul aferent!
@pantacruel: se poate spune și așa. după cum vezi, Luiza e generoasă ;)
Trimiteți un comentariu