Hello, stranger...

Hello, stranger...

This is a private blog for my cinematic obsessions and scintillating (one-sided) reflections about movies. Feel yourself at home!

12 august 2014

Cvasimilitudini (XCIV) [Smoked hams]

Două comedrame cu puternic specific local: spaniol şi irlandez. Prima fără problematizări serioase în zone etice/morale înalte, a doua cu probleme exact în acele zone fiindcă acolo-şi cantonează intriga: un preot catolic cu un comportament ireproşabil este pus în faţa unei ameninţări cu moartea formulate de un membru al micii comunităţi în care prestează. Motivul: vrea să răzbune prin crimă o altă „crimă” căreia i-a căzut victimă în copilărie: abuzul sexual comis de un alt reprezentant al bisericii.

Screenshot from Jamón, Jamón (dir. Bigas Luna/1992)

Screenshot from Calvary (dir. John Michael McDonagh/2014)

Filmul lui Bigas Luna merge mai degrabă în direcţia comediei de moravuri cu accente dramatice. E o direcţie asumată ca atare, iar mecanismul funcţionează, chiar şi în pofida unor tuşe burlesc-absurde cam prea pronunţate. I se trage de la sforţarea mult prea evidentă de a nu semăna cu un film de Almodóvar...

Calvary, în schimb, se avântă sprinten pe terenul grunjos-accidentat al dramei, fiea ea altoită pe scheletul unui thriller de expresie europeană. E un mix pe care J.M. McDonagh încearcă să-l trateze într-un registru nu foarte apăsat (personaje exotice de plan doi şi trei + umor negru & rasist, reţetă deja verificată în precedentul film, The Guard) pe principiul „suntem mult prea stăpâni pe mijloacele noastre pentru a nu fi şi relaxaţi”!

Corect, dar numai în cazul unora. Brendan Gleeson, de pildă, actor polivalent (titularul rolului principal) şi de nădejde care nu te lasă când lucrurile scârţâie mai abitir. Sau Larry Smith, director de imagine tobă de meserie, tip care a lucrat ani întregi numai pentru Kubrick, pornind de la munca de jos (electrician) pentru a ajunge la statutul de lighting cameraman în Eyes Wide Shut. Acum a ajuns omul de bază al lui Refn (asta dacă vă întrebaţi de ce e Only God Forgives atât de îndatorat lui Kubrick)! I-am dat notă maximă la toate capitolele şi-un 10+ pentru modul în care lucrează cu lumina, indiferent de sursa acesteia (aveţi mai jos doar trei cadre care vorbesc de la sine).


Altfel, sunt un pic dezamăgit de subţirimea poveştii, chiar şi alimentată de filonul detectivistic (va fi omorât sau nu cucernicul părinte Lavelle?), şi de inconsistenţa personajelor-satelit, cele care contribuie la developarea imaginii eroului în propriii ochi, recte şi-ai noştri. Prea aproape de caricatură, prea „manufacturate” caracteriologic pentru a fi credibile, prea cu replicile la ele. Iar unele sună atât de nenatural în gura unor localnici, încât inadecvarea e de două ori mai stridentă. În corul acesta (grecesc) de excentrici există totuşi o singură şi notabilă excepţie: Fiona (Kelly Reilly), fiica sa din cealaltă viaţă, din civilie. Pare singura credibil rătăcită într-o lume pentru care n-a fost îndeajuns pregătită...