Screenshots from Barcelona (dir. Whit Stillman/1994)
Lucrurile se mişcă repede în afacerile internaţionale - şi-n relaţiile intime, de altfel - de aceea şi subiectele „tari” ce animă conversaţiile protagoniştilor din Barcelona sunt într-un continuu balans, glisând rapid din prezentul fierbinte într-un trecut ceva mai aşezat, văzut din perspectivă istorică. În linii mari, asta pare a fi tema sensibilă a filmului (unul cu evident subtext politic), extrasă subtil din experienţa personală a regizorului-scenarist Whit Stillman, cineast cu o reputaţie solidă indie la începutul anilor '90 deşi se afla doar la al doilea lungmetraj (primul, Metropolitan).
Căsătorit cu o spaniolă în 1980, Stillman s-a mutat şi a trăit cam tot deceniul ce a urmat în capitala Cataluniei (va pleca şi de-aici în Franţa, spre finalul anilor 90), prinzând într-un oraș la acel moment încă provincial, cu toate acestea extrem de febril, ultimele zile fierbinţi ale Războiului Rece.
Filmul de faţă este atât portretul unei metropole ce-şi adulmecă propria schimbare/noua identitate, cât şi sesimograma unei etape imanent-istorice filtrate de memoria subiectivă a doi expaţi americani - un ofiţer de marină şi un om de afaceri - a căror principala activitate în afara slujbei e să-şi facă de lucru cu localnicele. Relaţiile lor (de business sau personale) depind inextricabil de jocurile politice şi de modul în care acestea îi poziţionează. Unii îi percep ca prieteni, alţii îi tratează ca duşmani şi nu-i nimic deplasat aici căci în acea perioadă americanii earu trataţi cu destulă ostilitate în Spania: când nu erau aruncate pur şi simplu în aer, vitrinele sau sediile unor companii americane erau vandalizate în plină zi. Nici simplii cetăţeni nu o duceau mai bine, unii devenind ţinta unor atacuri armate.
Pentru Stillman, aceste stări pasiv sau activ-xenofobe sunt consecinţe ale alianţelor politice care se fac şi se desfac în cancelariile diplomatice sau militare. De altfel, fără a fi dogmatic sau insistent, filmul asta sugerează: în anumite contexte, cultivarea unor idei politice (oricare, nu doar cele luate în discuţie aici) se lasă cu urmări nefaste pentru cei ce le vehiculează, mai ales când aceștia le și se iau prea în serios. Pentru a nu cădea el însuşi în capcana propriei demonstraţii, Stillman are prezenţa de spirit să adauge că or fi aceste idei importante, dar asta nu le plasează în logica unui determinism implacabil. Şi că, în ultimă instanţă - iar aici tonul capătă accente de comedie romantică - mizele personale (egoiste, încâlcite sau contradictorii) sunt cele care fac diferenţa.
[În distribuţie apar Chris Eigeman, Taylor Nichols - actori prezenţi în mai toate filmele lui Stillman -, Tushka Bergen şi Mira Sorvino.]