Şi nu de ieri, de azi, durează obsesia lui Almodóvar pentru relaţii materno-filiale zbuciumate, ci de la Tacones lejanos. Nu se poate vorbi de o idealizare a acestor legături, ba dimpotrivă, Volver fiind un splendid exemplu în acest sens. Dacă vă aduceţi aminte, antimodelul de viaţă familială pe care Irene (Carmen Maura) îl transmite (in)conştient fiicei sale Raimunda (Penélope Cruz) îi va greva acesteia alegerile. Bărbaţii din viaţa ei au fost nişte lepre iar mariajul în care o găsim noi, ca să zic aşa, are toate datele unui coşmar domestic first class. Exact din acest motiv Irene se întoarce şi încearcă să repare, să îndrepte răul făcut. „Revenirea” în viaţa fiicei sale nu e atât o încercare de reconciliere, cât o formă de egoism cu deschidere ce are în sfârşit ocazia să se manifeste.
Screenshots from Volver (2006)
Poate aţi remarcat: între cele două filme în care Almodóvar practic reface această scenă, schimbând doar unghiurile în care sunt plasate persoanejele, sunt 10 ani. E un amănunt mai curând anecdotic, care demonstrează însă că obsesiile odată instalate nu mai ţin cont de timp, care devine doar o cuantă accesorială în toată povestea. Când contele Dracula (din filmul lui Coppola) îi spune Minei „I've crossed oceans of time to find you”, tot din perspectiva unui sclav al fixaţiilor (fecunde) vorbeşte.