Primul cadru e din Speak (dir. Jessica Sharzer), un film din 2004, deci înainte de faza Twilight a domnişoarei Stewart.
În filmul respectiv juca rolul unei boboace cu dificultăţi de integrare în noul colectiv şcolar. Până şi prietenele la cataramă din gimnaziu încep s-o repudieze fiindcă nu mai e tipa de gaşcă pe care o ştiau ele. Şi chiar o prindea postura aia de mutoasă inadaptată pentru care aproape toate lucrurile din jur tind să se descuameze sub influenţa unui dezinteres cosmic. Apărut, aparent, de nicăieri. Sau să capete o formă abstractă, asemeni copacului pe care-l desenează mai mult în scârbă la singura oră de curs care-i captează cât de cât atenţia.
Celelalte două imagini sunt din American Ultra (dir. Nima Nourizadeh/2015), unde o regăsim într-o altă ipostază alături de Jesse Eisenberg. Puteam face montajul ăsta şi video, probabil era mai de efect, dar n-am avut chef. Oricum mi se pare sugestiv şi-aşa. Pentru un microexerciţiu ludic de control cred că-şi face cu asupra de măsură treaba...
În filmul respectiv juca rolul unei boboace cu dificultăţi de integrare în noul colectiv şcolar. Până şi prietenele la cataramă din gimnaziu încep s-o repudieze fiindcă nu mai e tipa de gaşcă pe care o ştiau ele. Şi chiar o prindea postura aia de mutoasă inadaptată pentru care aproape toate lucrurile din jur tind să se descuameze sub influenţa unui dezinteres cosmic. Apărut, aparent, de nicăieri. Sau să capete o formă abstractă, asemeni copacului pe care-l desenează mai mult în scârbă la singura oră de curs care-i captează cât de cât atenţia.
Celelalte două imagini sunt din American Ultra (dir. Nima Nourizadeh/2015), unde o regăsim într-o altă ipostază alături de Jesse Eisenberg. Puteam face montajul ăsta şi video, probabil era mai de efect, dar n-am avut chef. Oricum mi se pare sugestiv şi-aşa. Pentru un microexerciţiu ludic de control cred că-şi face cu asupra de măsură treaba...