Prefață: Amicul e-pistolar sunt eu. Gazda.
Autorul textului este el. Ca să aflați trebuie să ajungeți la capăt. Mă rog, se poate și cu scroll. Eu n-aș face asta dac-aș fi în locul vostru.
„Primesc de la un bun amic epistolar, de pe vremea blogspot-ului încoa` (Jeebus...), un link*** cu o cronică despre Hamnet, cum că ar risca să dea in «grief porn». I-am trântit: «Ia să mă scutească. von Trier e porno.» [pentru fluiditate îi vom spune mai departe doar Trier, n.m., as in amicul e-pistolar]
Și m-au luat gândurili despre fete și băieți regizori. Trier vs Zhao.
Trier se revendică obraznic din Tarkovski. Zhao nu trebuie să se revendice. Ea e și cel din urmă, și Malick.
Trier este un sadic. Și/sau sadomasochist, așa-i treaba cu depresivii, știu bine asta.
Zhao e lumină, chiar și în întuneric (da, știu că am emis o propoziție de olimpiadă de-a șasea, faza pe sector :)))
Trier este un misogin. Zhao e femeie.
Sau poate că Trier e farsorul suprem și acolo e farmecul?
The trickster, ca să folosesc un termen șecspirian. Naiba știe, dar eu nu mai vreau să știu.
A nu i se nega opera. Dar de ce își torturează toate femeile? Cum de nu există pic de căldură în Trier?
Sigur, e un tehnician nihilist, sigur, a «citit» Uelbec. Dar ce a rămas?
Cum adică, Hamnet e «grief porn»?
Alo, Lars, ai distrus vreo cinci femei, Emily Nicole BJORK Kirsten Charlotte, ca să ce? Adică știu ca să ce, dar e urât. Masturbare. Cum face un alt semiînchipuit oarecum respectabil (care se revendică de la Kubrick, râde ăla și cu rectul). Pe numele său Gaspar Noe, în infamul film premiat la Cannes. Un cadru din clubul Rectum, în care însuși regizorul ți-o arată, ca să zic așa. Și se simte bine, se vede că îi place. Ți-o dă pe la ochi. Gotta give it to him, măcar e mai sincer decât Trier, ăla a trebuit să se folosească de dublura lui Dafoe să-i dăngănească slowmo. Noe distruge o femeie și sfidează spectatorul.
A, Zhao. Ce Yin și Yang între cei doi golani de mai sus și această prezență calmă!
Vreți Oglinda? Din care Trier a preluat nește chestii în Antichrist, un film răvășitor pe alocuri, recunosc. Ei, oglinda și empatia sunt la Zhao. Și nu doar în Hamnet. Îndârjirea acestui aparent coios (LvT) împotriva a... nimic, versus contemplare. Nu-s ipocrit, nu neg utilitatea niciuneia dintre cele două abordări. Dar Zhao e un altfel de observator. Nu 'geaba a făcut Nomadland.
Nu mai zic de cât de fain se aștern mugurii pieselor lui WS în poveste, pe lângă tragedia centrală. Cum se nasc cele trei vrăjitoare din Macbeth, de exemplu. Firesc, dintr-o joacă. Foarte interesant și încântător. Trebuie să citesc această carte-reconstrucție fictivă. Cuvintele filmului sunt un extaz pe urechiușa mea. Dada, cuvintele.
Revin la «grief porn”. Nu cumva ne-am blazat atât de tare, încât, culmea ironiei, ni se pare că o emoție pură e prea mult, nici măcar nu o mai recunoaștem pentru ceea ce e? Adică nu pricep, ce ar trebui să facă Hamnet? Cum de a devenit, deodată, prea siropos?
În fine. Pe lângă urlet, de la Hamnet am rămas cu o naștere a creației. Chinurile nașterii creației. E simplu - și mai complicat decât aparentul complex Antichrist.
Eu în purgatoriul lui Trier nu vreau să mă întorc, îmi face rău atâta ură de oameni și de sine acum. O fi vârsta, nu știu, m-oi fi înmuiat, oi mai fi trăit. Dar prefer durerea mai zen. Mă bucur că BJORK a supraviețuit ordaliei lui Trier. Și celelalte. Pentru că sunt femei. Queens, people! Stați jos.
Jessie a supraviețuit altfel.
Pentru că a avut o femeie alături, care știe.
N-am titlu, să se ocupe amicul.” (repet: amicul sunt eu și am găsit un titlu, n.m.)
semnat: Alexedi
Postfață: Observ că semnatarul acestui text (a cărui lectură implică o doză de maturitate) are destule sgp-uri pe blog încât să îi aloc un sertar cu o etichetă numai a lui.
*** Linkul care stă la originea acestui text în caz că e cineva interesat