Hello, strangers!

Hello, stranger...

This is a private (from time to time) blog for my cinematic obsessions and scintillating (one-sided) reflections about movies. Feel yourself at home!

05 aprilie 2009

În ce film ați vedea scena următoare (sau cum ați continua povestea)?

Am găsit într-un ziar de ieri o știre de care aș putea lega liniștit arhicunoscuta și tocita etichetă "viața bate filmul". Lead-ul relatării e următorul: o tânără*, îmbrăcată doar în cămaşă de noapte, şi-a lăsat maşina parcată pe banda de urgenţă a autostrăzii A1, Bucureşti - Piteşti şi a plecat să culeagă flori pentru mormântul tatălui ei, mort cu câţiva ani în urmă.

Detaliile (motivația fetei, outfit-ul ei) și forța de sugestie a acestui incident constituie, din punctul meu de vedere, o premisă suficient de puternică pentru a "vedea" întâmplarea într-un film. Făcut deja - caz în care ar intra la deleted scenes sau în versiunea director's cut/redux - sau într-unul care s-ar putea face plecând de-aici. Acum, ce vreau de la voi (rămâne ca și voi să vreți) e să indicați o peliculă în care ar putea fi integrată această scenă (eventual să argumentați succint decizia). Evident, pentru cei care se încumetă, există și posibilitatea de a agrega/dezvolta/continua/încâlci/descâlci - synoptic - povestea. Doar imaginație și răbdare vă trebuie!

La o primă interogare, filmul în care aș introduce eu secvența de mai sus e Mulholland Dr.

* fata a fost găsită de Poliție și internată ulterior într-un spital

01 aprilie 2009

Mă gândeam că ar fi bine să ştiţi... şi asta

În vreme ce Biblioteca de film de la Humanitas a intrat într-un fel de moarte clinică, la Polirom se naşte o nouă colecţie - Cinema - în care apar, concomitent, două cărţi pe care le voi cumpăra cu celeritate. Una aparţine chiar coordonatorului colecţiei de la Humanitas, Alex Leo Şerban (4 decenii, 3 ani şi 2 luni cu filmul românesc; titlul nu mă încântă foarte tare fiindcă mă trimite cu gândul spre un film românesc supra-supraevaluat), iar a doua e scrisă de Andrei Gorzo şi are tot un titlu-catapultă (Bunul, răul şi urîtul în cinema). Le doresc autorilor nu atât să ajungă în bibliografia obligatorie pentru admitere, cât hit sellers! În mod normal nu ar trebui să fie probleme. În România, din păcate (în Franţa ies anual câteva sute de cărţi despre cinema), pe culoarul ăsta nu există decât concurenţă-sincron, nicidecum probe de sprint!

O are mică!

Decupat din context, ce ar putea înţelege cineva din episodul ăsta sau cum s-ar putea raporta la el? Eu, de exemplu, am înţeles din ce film a fost smuls şi că excesul de realism e, uneori, mai dăunător decât pudibonderia. În schimb, persoana care mi-a trimis acest fragment a reţinut acel ceva pe care eu l-am folosit ca titlu.

31 martie 2009

Co(e)nstrângeri

Jesus Quintana: You ready to be fucked, man? I see you rolled your way into the semis. Dios mio, man. Liam and me, we're gonna fuck you up.
The Dude: Yeah, well, you know, that's just, like, your opinion, man.
Jesus Quintana: Let me tell you something, pendejo. You pull any of your crazy shit with us, you flash a piece out on the lanes, I'll take it away from you, stick it up your ass and pull the fucking trigger 'til it goes "click."
The Dude: Jesus.
Jesus Quintana: You said it, man. Nobody fucks with the Jesus.

Aş fi pus fragmentul video strict pentru accentul dement folosit de John Turturro. Ar fi fost prea simplu, însă! Aşa, redând doar dialogul, vă forţez să revedeţi faza pe ecranul memoriei, vă testez oarecum reflexele. Dacă există persoane care nu ştiu din ce film e secvenţa, asta însemnând în 99% din cazuri că nu au văzut filmul, dar o găsesc laughable, good for them: au simţul umorului! Şi o temă: să vadă degrabă filmul!