Locke: A Hard(y)'s Day (K)Night

Ivan Locke (Tom Hardy) e şef de şantier şi e printre cei mai buni în branşă. Proiectul pe care-l girează actualmente - turnarea fundaţiei pentru o mega-clădire - este unul de anvergură iar el, persoana care trebuie să se asigure că totul decurge conform planului. Deşi job description-ul presupune coordonarea nemijlocită a activităţii, din motive ce implică urgenţa trebuie să părăsească intempestiv şantierul. Consecinţele neaşteptate ale unui one night stand îl ajung din urmă exact când avea mai puţină nevoie.

„Uşile, uşile...” (24) [Knockin' on Haneke's doors]

Linia de demarcaţie între trademark şi manierism e foarte fină, dar un cunoscător va şti întotdeauna să facă diferenţa. Un exemplu în acest sens e Haneke şi uşile din mai toate filmele sale.

Screenshot from Code inconnu (2000)

Screenshot from Das weiße Band (2009)

Screenshot from Amour (2012)

La ora actuală, Haneke e în postproducţie cu Happy End. Va fi gata în 2017. Va fi prezent la Cannes, desigur.

„I want to ride my bicycle...”/Le Tour (2/6) [Rushmore. Or how to destroy a bike!]

Herman Blume: She's my Rushmore.
Max Fischer: I know. She was mine too.  

Max Fischer vs. Herman Blume: combustibilul ce le animă disputa este amorul. Pentru că amândoi se îndrăgostesc de aceeaşi femeie şi pentru că amândoi sunt excentrici şi imaginativi, metodele de a se şicana, precum nişte cavaleri medievali gone astray, au un coeficient sporit de spectaculos. Poate şi faptul că toate se întâmplă într-un film de Wes Anderson este o explicaţie, dar dincolo de ea, scânteile se aprind şi sar ca nicăieri în altă parte.

„I want to ride my bicycle...”/Le Tour (2/5) [Mój rower/My Father's Bike]

«În Mój rower-ul regizorului (polonez - s.m.) Trzaskalski, cinismul şi neputinţa de a iubi sunt topite de tandreţe şi umor. Nu ravagiile produse de preocuparea excesivă pentru propria persoană "ies în faţă", ci emoţia umanizării şi a "venirii în fire" (tonul face muzica, nu?), împăcarea şi reunirea - în aceeaşi barcă - a celor trei generaţii.» (restul aici: În numele tatălui - Mój rower/My Father's Bike)

Juxtapuneri (XXXV) [Batman]

„Anul 1925: Batman

Tomáš Bata înfiinţează prima sa şcoală. Mişcarea i se impune ca o necesitate: «Nu se întâmplă niciodată, explică el, ca cei mai buni profesori să devină milionari în ţara asta. Cel mai adesea sunt nişte sărăntoci.»

Publică aşadar un anunţ în care îşi comunică intenţia de a şcolariza şase sute de băieţi cu vârsta de paisprezece ani. Aşa ia naştere Şcoala pentru Tinerii Băieţi. Fiecare elev trebuie să-şi finanţeze singur studiile. Opt ore pe zi lucrează la fabrică pentru a-şi câştiga banii necesari pentru mâncare, internat şi haine, iar patru ore învaţă. Orice fel de ajutor material din partea părinţilor este strict interzis. Un elev câştigă săptămânal o sută douăzeci de coroane, cheltuieşte saptezeci, iar restul îi depune în contul său. Totul este gândit de aşa manieră încât atunci când tânărul bărbat în vârstă de douăzeci şi patru de ani se va întoarce la Bata după îndeplinirea serviciului militar, să aibă în cont o sută de mii de coroane. Profesorii internatului verifică regulat caietul cu cheltuieli. Îi controlează pe băieţi să vadă dacă-şi ţin mâinile deasupra plapumei. Toţi ascultă prelegeri despre igienă şi onanism.

„I want to ride my bicycle...”/Le Tour (2/4) [127 Hours]

Să cutreieri ca turbatul cu ţoacla prin deşert, zi de vară până-n seară, asta da ocupaţie de zmeu alienat urban în căutare de senzaţii tari. Peisaje de webshots, linişte de-ţi uruie urechile de la piesele din căşti, adrenalină dând pe-afară... Ce ţi-ai putea dori mai mult? 

Ce, eş' copil? Ce întrebare-i asta? Mereu este loc de mai mult.

Marea şi deloc subtila ironie a acestui film instagramat avant la lettre este că personajul lui James Franco s-ar fi scutit probabil de oroarea ce avea să-l lovească dacă şi-ar fi văzut doar de raliurile hipstereşti cu BMX-ul. După cum se poate vedea din acest video-comprimat, activitatea e mult mai amuzantă şi mai puţin periculoasă decât căţăratul prostesc pe stânci de doi bani, iar rănile provocate de cazături, o bagatelă. Dar dacă n-ar fi fost (un caz real de la care porneşte filmul), nu s-ar fi povestit, ceea ce - in the end - e o compensaţie rezonabilă.

Montajul de clip MTV pe muzica aferentă n-ar trebui să vă mire sau deruteze. E un film de Danny Boyle, iar filmele lui Boyle fără melos alergenic sunt ca filmele lui Porumboiu fără muzică. No pun intended!

Cvasimilitudini (XCI) [The Clonycavan Man]

Pentu un film cu zeci de layere ca Under the Skin fiecare (re)vizionare generează analogii care de care mai neaşteptate. De data asta, imaginile de mai jos, văzute în prima şi în a doua treime a filmului, mi-au adus aminte de mumia omului de Clonycavan (sau omul turbei irlandeze). Filmul lui Glazer are ca decor Scoţia (Edinburgh), dar geografia în cazul de faţă e un pretext ocurenţial.

Screenshots from Under the Skin (dir. Jonathan Glazer/2013)

sursă imagini: http://humanremainsfromthhdawnofhistory.weebly.com

„Bărbatul - sau ce mai rămăsese din el - s-a ivit din turba irlandeză într-o zi de iarnă din 2003, cu părul încă aranjat aşa cum fusese în ultimele clipe dinaintea morţii. La spate era tuns scurt; în faţă, lung de 20 de centimetri, era dat pe spate şi întărit cu răşina de pin. Iar acesta era doar începutul misterului. (...)

Au fost chemaţi arheologii, căci nu era vorba de o victimă oarecare: Omul din Clonycavan era o mumie de mlaştină, mărturia îmbălsămată pe cale naturală a unor ritualuri misterioase din epoca nord-europeană a fierului, secolele de dinainte şi de după Hristos.” (via)