"Four is what...?" (101) [Mr. & Mrs. Bridge/1990] (September's Marathon: Day 10)

Un Ivory de încălzire, lansat chiar înainte de hiturile sale de la mijlocul anilor '90, o descriere onestă și emoționantă a unor vieți triste prinse în malaxorul istoriei și al propriilor reprimări. Joanne Woodward, monumentală. 

P.S.: Romeo and Juliet e cartea din primele două cadre. 

„All good people read good books” (September's Marathon: Day 9)

„It was the shark that saved me…” (Andreï Makine - Au temps du fleuve Amour)

(...)

În cartea asta, nu, nu în cea din cadru, asta e doar așa, o pistă falsă, referință în referință, așadar în cartea asta fabulos scrisă de Makine, așa cum scrie el de obicei, băieții, niște băieți din taiga, merg la cinema să vadă un film cu Belmondo, despre care nu știau exact dacă e italian sau francez, bărbat sau femeie, mă rog, nimic. Și se întâmplă să fie loviți în moalele capului de fascinație: ajung să vadă de 17 ori filmul acesta cu Belmondo în dublu rol: spion top class și scriitor de romane cu spioni top class. Devine filmul lor, iar Belmondo un model în toate articulațiile vieții de adolescenți pârliți. 

Mi-am adus aminte de ea în contextul ăsta al dispariției lui Belmondo și m-am gândit că n-ar fi rău să le facem, cărții lui Makine și filmului regizat de de Broca, un loc în rândul din față. „Căci timpul trece, se prea poate.”

Cvasimilitudini III.36 [Let's pretend...] (September's Marathon: Day 8)

Avem aici două cadre din două filme diferite de Adilkhan Yerzhanov - Адильхан Ержанов, unite de un element comun - inventivitatea. Primul se numește Laskovoe bezrazlichie mira/The Gentle Indifference of the World (2018), iar al doilea - Sary mysyq/Yellow Cat. Dacă vă ies în cale, nu le ocoliți. 

Omar Little (September's Marathon: Day 7)

Aka Michael K. Williams. Gone. In the morning.

Chiar el zicea că rolul gagsta-samuraiului din The Wire, cel mai bun serial tv făcut vreodată, l-a marcat așa de tare încât, la un moment dat, a pierdut contactul cu realitatea. El devenise Omar, el era Omar, personajul ficțional îi luase cu împrumut viața. 

Omar became an alter ego. A gay man who doesn’t like fancy clothes or fancy cars, doesn’t do drugs, doesn’t even curse and robs the most gangster drug dealers in the community. He’s an outcast, and I identified with that immensely. Instead of using it as a tool to maybe heal myself, I hid behind that. Nobody was calling Michael in the streets. Everything was Omar, Omar, Omar. I mistook that admiration. It felt good. But it wasn’t for me. It was for a fictional character. When that show ended, along with that character, I was clueless about how to deal with that. I crumbled. (de aici)

Dacă nu ați văzut The Wire nu prea văd cum ați putea bunghi ce zic aici și ce a făcut el acolo, dar asta nu e problema mea. Am postat aici despre dispariția sa, prin excepție de la regula proprie, mai mult pentru mine. Dacă se întâmplă să vă atingă și pe voi, good, așa și trebuie.

Cvasimilitudini III.35 [Sultry Poultry] (September's Marathon: Day 5)

Screenshot from Heart of Glass (dir.: Werner Herzog/1976) 

Screenshot from La cinquième saison (dir.: Peter Brosens & Jessica Woodworth/2012)

Le voyage du ballon rouge (IV) [September's Marathon: Day 4]

Nowhere Special (dir.: Uberto Pasolini/2021) este un film al cărui titlu vine direct din replicile de final ale unei producții so-so de Mel Brooks, Blazing Saddles. Legătura? Cea pe care fiecare spectator vrea s-o facă, #dacăe. 

Nu avem un început propriu-zis, o expozițiune, cum se zice, nu există nici un final, avem doar plonjonul in medias res: un tată în ultima secvență a unei boli terminale, un puști de 4 ani și mai multe familii dornice să-l adopte. 

Aproape imposibil să nu o dai în tearjerker cu o astfel de premisă, e ca și cum ai încerca să ții sub apă o minge umflată, dar lui Pasolini îi iese (cu două-trei mici distorsuri, trecem peste). Asta am apreciat eu cel mai mult: pendularea fină pe linia periculoasă this is not melodrama deși toate elementele sunt acolo. Contează, însă, cum le pui, cum și dacă fixezi camera pe ele, plus alte câteva finețuri d-astea ce țin de bun simț uman, în primul rând. Un film delectabil, deși subiectul e rupător de trist.

Pe tema încadrării în gen, Mihai Fulger susține că ar fi melodramă, I still beg to differ. 

P.S.: Rubrica asta nu vine chiar de nicăieri, acesta este, iată, al patrulea episod. Dacă vă roade curiozitatea, celelalte trei sunt aici: 1 + 2 + 3. E drept că din 2012, anul ultimei însemnări sub acest pavilion, au trecut o căruță de ani, unii și multe nici nu mai sunt, e firesc.

Cvasimilitudini III.34 [Christina's World] (September's Marathon: Day 3)

Aș fi putut pune ca pandant cadrul din Days of Heaven, dar prefer unul mai recent, adică acesta. 

L-am găsit în Sary Mysyq (Yellow Cat) de Adilkhan Yerzhanov || Адильхан Ержанов, un cineast din Kazahstan cult & inventiv, pe care l-am descoperit anul trecut, în pandemie. 

Pe-aici nu știe nici dracu' de el, deocamdată, mă rog, destul de puțini, ăștia care scriu în RO au alte obsesii și trenduri de setat, așa că atunci când va răzbate, să vă amintiți unde ați auzit prima oară de el ;) 

Practică un cinema inclasabil, jubilatoriu și fals naiv în același timp, cu o localitate (Karatas) pe post de Macondo kazah, spațiu al tuturor întâmplărilor posibile & imposibile. Apropo, nu e nicio pisică galbenă în filmul ăsta, în schimb sunt o multitudine de referințe și citate, de la Samouraï-ul lui Melville la Singing in the Rain. Festin vizual. 

El, Yerzhanov, ar fi ocupat prima poziție în topul nefăcut/neterminat pe 2020 - cu vreo 3 filme - fiindcă e și foarte productiv. In a good way. Mai punem și omul pe primul loc în topuri, nu numai filmele.