Le Voyage en l’Occident (avec Tsai Ming Liang)

„Forma este un fond care tinde spre suprafaţă.” 

(Victor Hugo) 

14 cadre, 14 planuri-secvenţă. Cele mai multe de la distanţă. Cameră fixă, instalată frontal sau pieziş. Celelalte, trei sau patru, conţin în gros-plan chipul lui Denis Lavant (cu o singură excepţie). În rol de practicant al doctrinei Zen sau ceva de genul.

14 cadre. Cu durată variabilă. Cel mai lung are cam 19 minute şi înfăţişează un călugăr budist coborând în relanti scările unui pasaj subteran, 12 pare-mi-se. O coborâre lentă, în timp real, care aici pare timp diluat. Călugărul acesta (Lee Kang-Sheng) este personajul central, constant, nedispensabil.

Cadre reci. Montaj abrupt, asimetric, lumină naturală, sunet ambiental în priză directă. Nu există o poveste, nu există dialoguri. Există sens. Dincolo şi dincoace de limita percepţiei primare.

Paul Salopek* avea dreptate: mersul e o cădere înainte. „Fiecare pas e un plonjon întrerupt, o prăbuşire evitată, un dezastru evitat”. Astfel, mai spune Salopek, mersul devine un act de credinţă. Exact ca în acest film, Le Voyage en l’Occident, un mediumetraj de Tsai Ming Liang, de fapt cel mai recent film al său, în care un călugăr budist, desculţ, înveşmântat într-o mantie purpurie, o nuanţă apropiată de cea a sângelui închegat, traversează Marsilia. Impasibil, netulburat de forofota urbană, atent doar la a păstra ritmul, la a compune şi descompune mişcarea în fracţiuni de secundă. Egale. Clătinare iambică, miracol în doi timpi, cădere înainte evitată. În slow motion.

Punând aici un fragment din fiecare cadru nu spoileresc nimic fiindcă nu-i nimic de spoilerit. Ce se vede preţ de 56 de minute e mai curând o bucată dintr-o poveste. O piesă a unui puzzle, a doua, cronologic vorbind, din tabloul cel mare. Prima datează din 2012 şi a fost filmată în Hong Kong. Se intitulează Voyager, are doar 26 de minute şi este parte a unui omnibus - Beautiful 2012 - produs de cea mai mare platformă tv online din China, Youku (un fel de Youtube chinezesc). Ceilalţi contributori sunt Ann Hui, Gu Changwei şi Kim Tae-yong.

Revin la secvenţa intrării în pasaj. Pe culoarul din stânga, ceva mai luminos, trecătorii îşi văd de treabă. Unii urcă, alţii coboară, mai nimeni nu se sinchiseşte de acest apostol-emisar al lentorii. Câţiva - copii, mai ales - cască gura curioşi sau îi dau târcoale. În cele din urmă îl abandonează şi aceştia, după ce un domn îi informează că omul nu e nici beteag, nici nebun, ci pur şi simplu aşa se deplasează el. E călugăr budist, explică autoritar vocea, mersul acesta e parte din felul lor de a fi. Şi expresie a unei alterităţi inaccesibile, adaug eu, căci discipolul Lavant nu depăşeşte nivelul de imitator.

Aparatul de filmat e instalat în partea de jos a scărilor, astfel că pelerinul navighează în permanenţă în contre-jour. Silueta sa, tivită de un nimb difuz de lumină, se transformă în funcţie de zona pe care o tranzitează, pendulând între contur abia perceptibil şi corporalitate fluidă. Haloul purpuriu al robei colorează obscuritatea. E un comprimat de cinema simplu şi pur, o formă de învecinare cu transcendentul.

Din partea cealaltă privite lucrurile, nu m-aş repezi să afirm că avem de-a face cu o metaforă a lipsei de dialog dintre două culturi - occidentală şi orientală. Marsilia lui Tsai e depersonalizată, folosită strict ca referinţă topografică. Funcţia iconologică, adică de exponent al lumii occidentale, este ignorată cu desăvârşire. Asta se vede mai ales în a doua cea mai lungă secvenţă a filmului, consumată într-un colţ anodin de piaţă: în cele 7-8 minute cât durează traversarea perimetrului, toate naţiile pământului se perindă brownian prin cadru. E un melting pot etnic care nu are nici o legătură cu o identitate precisă (europeană). 

De unde şi intersectarea fără urmări, simplă lipsă de coliniaritate ce-şi găseşte pandant într-o secvenţă din The Thin Red Line (cea de mai sus). Trupuri ce trec unele pe lângă altele simulând curiozitatea. Manechine ambulante, ori ştim cu toţii că manechinul este efracţia unei configuraţii, iluzie optică a motricităţii. Timp şi spaţiu mixate într-un soi de prezent continuu.

* Paul Salopek a pornit anul trecut - pe jos - din Africa (Etiopia), într-o călătorie ce va dura şapte ani cu punct terminus Ţara de Foc. Practic, el reface călătoria strămoşilor noştri care au descoperit primii Pământul cu cel puţin 60.000 de ani în urmă.

Imaginile acestea sunt din Voyager, scurtmetraj care, cel puţin deocamdată, poate fi considerat kilometrul 0 al proiectului iniţiat de Tsai Ming Liang. Voyager va putea fi urmărit la NexT 8, în cadrul noii secţiuni Arthouse Shorts.