Hello, stranger...

Hello, stranger...

This is a private blog for my cinematic obsessions and scintillating (one-sided) reflections about movies. Feel yourself at home!

marți, 8 aprilie 2014

Adrian Sitaru: „Realitatea aduce de multe ori a gag din cauza presei de slabă calitate...”

Imediat după ce l-am văzut, în competiţia naţională NexT, am scris pe pagina de fb aşa:

Excursie, cel mai recent scurtmetraj de Adrian Sitaru, este o microdramedie (sau comedramă?) condusă cu mână sigură de la primul cadru (ironic) până la ultimul (heartbreaking, în sensul superior al termenului). 

Pe un remarcabil scenariu scris de Adrian Titieni (prezent şi în distribuţie), cu o imagine subtilă, neutră şi calmă (Adrian Silişteanu) şi un montaj ce dictează discret ritmul (Andrei Gorgan), Excursie vorbeşte simplu despre responsabilitate, despre modul în care noile tehnologii şi mass-media pot influenţa comportamente în absenţa responsabilităţii (părinteşti, în acest caz) şi, nu în ultimul rând, despre reevaluarea priorităţilor după traversarea unor situaţii-limită. 

Simplu, cum spuneam, fără emfază, în doar 19 minute. Revin la acel ultim cadru pentru că mi-a adus aminte de episodul din Moromeţii (volumul I) în care Ilie Moromete îşi redescoperă fiul, obligat fiind să-l poarte pe braţe după ce e doborât de accesul de friguri, la serbare. De altfel, personajul lui Titieni aduce mult cu Moromete-senior prin atitudine (chiar dacă mai brutală şi vulgară). 

[imagine via pagina de fb a filmului Domestic]
La câteva zile distanţă, Excursie avea să fie premiat, din care motiv m-am gândit să-l rog pe regizor să-mi acorde un interviu. Zis şi făcut! Adrian a fost de acord şi a răspuns rapid şi amabil, aşa că a ieşit dialogul de mai jos. Îi mulţumesc pentru disponibilitate, promptitudine şi răbdare... Mai rare astea pe la noi!

Cinesseur: Excursie, primul scurtmetraj pe care îl lansezi în ţară, în acest an, a primit menţiunea juriului la recent încheiatul NexT (a opta ediţie). N-ai fost la festivitate, dar dacă ai fi fost, cum ar fi sunat speech-ul tău?
Adrian Sitaru: Coincidenţa a făcut să fiu la o jurizare, un concurs între licee pe tematica filmului. Speech-ul: „Mulţumirile de rigoare juriului şi mulţumiri personale selecţionerilor!”

Cinesseur: Motivarea juriului a fost următoarea: „pentru prospeţime, umor şi cel mai bun scenariu”. Crezi că le-a scăpat ceva? (Eu aş zice montajul, foarte empatic, imho).

Adrian Sitaru: Juriile sunt obligate să motiveze cumva deciziile, deci trebuie să notifice doar punctele tari ale filmului. Dacă le-a scăpat ceva, nu pot eu să mă pronunţ. Sper să nu fi inventat ceva, cum se întâmplă uneori.

Cinesseur: Apropo de prospeţime: e o întreagă ars combinatoria aici. Mă refer la tipul de imagini, patru dacă am sesizat corect. În primul rând cele clasice, filmice, apoi inserţiile video din „filmul” puştiului fugar (le-am putea asimila camerei subiective), next - imaginile de la televizor şi în cele din urmă, imaginile aeriene filmate cu drone. Desfăşurare de forţe pe mai multe fronturi, deci, şi mijloace tehnice diferite. Care v-au dat bătăi de cap? N-a existat tentaţia de a privilegia un „mediu” în detrimentul altuia?
Adrian Sitaru: Probabil cu drona a fost cel mai complicat, bătea şi vântul, iar eu aveam nevoie de o imagine cât mai stabilă. Nu a existat tentaţia de care spui, aveam destul de clar în cap filmul, iar ritmul acestuia şi timpul de filmare nu-mi permitea să divaghez.

Cinesseur: Două vorbe despre prezenţa televiziunii (de ştiri) ca personaj: filmul (denaturat) al evenimentelor difuzat pe tv reprezintă în sine o versiune alternativă a realităţii. Lumea a râs copios în momentul ciocnirii dintre cele două montaje (cel diegetic pierzând prim-planul în faţa celui ce răstoarnă perspectiva, propus de televiziune). Cât e critică la adresa modului superficial de a face presă (şi implicit de a recepta acest tip de presă) şi cât gag propriu-zis?
Adrian Sitaru: Nu mi-am dorit deloc să fie gag. Îmi pare rău acum că nu am putut fi prezent la proiecţii, căci nu mă aşteptam să rîdă lumea. Probabil că realitatea aduce de multe ori a gag din cauza presei de slabă calitate ce denaturează uneori grav întâmplările şi comportamentul oamenilor. Este critică sută la sută sau asta ne-am dorit. Vine mult din scenariul imaginat de Adrian Titieni, însă nici eu, nici el nu ne-am gândit la gag. Realitatea este însă mai crudă chiar. În film cei de la ştiri ar avea o scuză, mă gândesc, însă cum s-o fi simiţit Andrei Pleşu privind ce se vorbeste despre el la „celebrele” emisiuni? 

Cinesseur: Finalul filmului e aproape un contrapunct literar. Mie mi-a amintit de relaţia dintre Niculae Moromete şi tatăl său, relaţie care se modifică sub ochii noştri, în sensul că tatăl are acea revelaţie pe care şi-o tot refuza, în urma unui episod disruptiv. În general, o astfel de închidere poate părea tricky, manipulatoare. Ai avut temeri în sensul ăsta?
Adrian Sitaru: Da, am avut temeri. Avea un alt final scenariul, cu care nu eram foarte împăcat. Acest final l-am găsit după destul de mult timp, l-am şi filmat separat, la o distanţă de câteva luni. Nu m-am gândit la Moromete, m-am gândit la oamenii ce pot descoperi sentimente inhibate, asta mi s-a părut frumos şi optimist. Chiar şi un tată denaturat simte ceva atunci când îşi pierde copilul. Este un instinct animalic probabil, dar devine foarte uman, mai ales atunci când pierdem şi instinctele animalice.

Cinesseur: Am găsit scenariul impecabil. În afară de modificarea finalului au fost operate şi alte ajustări în funcţie de realităţile din teren?
Adrian Sitaru: Au mai fost câteva situaţii din scenariu dificil de recreat, pe care ni le imaginam că le filmează copilul, dar pur şi simplu nu le puteam reconstitui şi nici nu le-am surprins cu camera.

Adrian Sitaru, la filmări, în rolul şoferului, din Tatăl Nostru [imagine via pagina de fb a filmului]
Cinesseur: Am putea vorbi de diversificarea registrului apariţiilor tale în cinema: actor în ultra-scurtul Tatăl nostru, prezent, de asemenea, în competiţia naţională de la NexT, şi compozitor/interpret al unei melodii (cu titlu omonim) în Excursie. Impuls ludic şi colo şi colo sau alegere deliberată?
Adrian Sitaru: Muzica este o dragoste veche, a fost înaintea cinema-ului. Autor al muzicii apar şi în Domestic. Actor în Tatăl nostru am fost de nevoie, dar probabil şi dintr-un impuls ludic căci m-am autopropus. Recunosc însă că nu credeam că filmul va ajunge în festivaluri, fiind mai mult un exerciţiu provocator la bază, acela de a avea un scurtmetraj în 3 zile, pornind doar de la un draft de scenariu şi improvizând cu ce găseam la faţa locului. Talentul şi profesionalismul studenţilor cu care am lucrat la acest workshop au facut ca produsul final să fie de o calitate neaşteptată. În sine, filmarea scurtmetrajului Tatăl nostru a durat mai puţin de jumătate de zi, încercând în plus să prindem şi lumina de apus. Şi am reuşit. Repet, se datorează în cea mai mare măsură studenţilor reuşita acestei provocări. Cred că mă interesează mai mult şi la mine, dar şi ce transmit cineaştilor la început de drum, să trezesc plăcerea de a se autoprovoca, de a friza imposibilul, decât ceea de a face un film frumos şi corect.

Cinesseur: What's next for you? Ce-ai mai filmat, ce mai filmezi? La ce să ne aşteptăm şi când?
Adrian Sitaru: Am mai filmat un scurtmetraj între timp, se numeşte Arta şi este în post-producţie. Altul, filmat în UK, după Excursie, a fost la Clermont Ferrand anul acesta, se numeşte Counterpart. Poate va fi la TIFF, nu ştiu încă. Sper să filmez pe final de an un nou lungmetraj, Fixeur.