În 1962, Anna Karina, în rolul Nanei, urmăreşte într-un cinema din Paris, La passion de Jeanne d'Arc. Suntem la momentul în care Ioana d'Arc, în celula ei, primeşte vizita celor care trebuie s-o pregătească pentru proces, i.e. condamnarea la moarte. Lacrimile îi joacă în colţul ochilor, apoi îi inundă obrajii, iar Godard mută de pe un chip pe celălalt, căci şi Nana, parcă în transă în întunericul sălii, e podidită de plâns. Ca de la un sfânt cinematic la altul, vedem o lume în schimbare şi concomitent schimbarea unui mod tradiţionalist de a vedea femeile.
Ceea ce e atât de pregnant, de izbitor, în filmul lui Dreyer, nu derivă din rădăcinile sale religioase, ci din unghiul estetic de abordare a umanităţii, surprinsă aici în toată splendoarea sa clasic(izat)ă. Vectori: dinamica emoţiilor puternice şi puterea voinţei. Ioana d'Arc a decis: nu va accepta pactul, ci va înfrunta acuzaţiile (vrăjitorie şi delir lunatic). Hotărârea e luată, însă în ochii ei vedem [împreună cu Nana] umbre grele de îndoială şi frică. Mai ales frică.
Nu şi-a pierdut credinţa, nu a abdicat de la convingerile care au mânat-o înainte, dar ar vrea un semn care să-i confirme alegerea. Priviţi-i chipul, căci Dreyer îl menţine într-un aproape permanent close-up, când îşi îndreaptă privirea spre cer, implorând o voce nevăzută, cerând un sfat, povaţă şi pavăză, deopotrivă. Este aceeaşi fiinţă care (sau despre care se spune că) a vorbit cu Dumnezeu, aceeaşi fiinţă care a fost ajutată „de Sus” să conducă armata franceză spre izbândă, iar acum, această fiinţă, aflată în cea mai cumplită clipă a existenţei sale, în cea mai adâncă nevoie de a fi călăuzită, nu aude nimic. Nu primeşte nimic.
Forţa eletrocutantă a interpretării oferite de Maria Falconetti este reliefată sau revelată dacă doriţi, de lentilele adoratoare ale aparatului de filmat. Dreyer nu se sfieşte să folosească gros-planul. Nu e o tehnică invazivă de a stoarce emoţii, ci este, probabil, cea mai profundă şi integră examinare a unui chip omenesc şi prin extensie a credinţei, din câte s-au „scris” vreodată pe celuloid.