«M-am holbat mult timp la glezna aia. „Glezna - mi-a zis mie mama când eram adolescent - e unul din cele mai importante lucruri la o femeie... Să nu-ţi iei femeie cu glezne groase... sau, dacă din fraiereală romantică vei iubi vreuna cu pulpa solidă, măcar cumpără-i pantofi care să-i facă gleznele elegante.”
„Glezna, a continuat ea, nu numai că arată caracterul, ci concentrează energiile spirituale (başca celelalte) şi promisiunea că, atunci când aroganta te va lepăda (ceea ce se va întâmpla ineluctabil, boulean cum te-am adus pe lume), o va face totuşi elegant, pentru că ai ştiut să-i apreciezi glezna.”
Unii cititori obişnuiţi cu sofisticărelile gratuite vor crede că ce scriu eu aici e una din astea... Dumnealor să facă bine să-şi revizuiască sarcasmul ieftin. Fiţi atenţi la glezne! Investiţi în minciuna candidă a schelăriei eterate. Când veţi fi lepădaţi, veţi şti măcar că lăsaţi în urmă o reputaţie de profesionist.»
(Dan Alexe - Miros de roşcată amară şi alte povestiri scandaloase, Ed. Humanitas, 2014)
Screenshot from L'âge des ténèbres (dir. Denys Arcand/2007)
Asemeni cărţii din care am scos citatul de mai sus, şi filmul canadianului Arcand e tot despre fantezii erotice cu amante închipuite. Glazurat, dar nu atât de puternic precum cartea, cu umor deştept şi consideraţii fâşneţe despre anatomia şi inteligenţa feminină (indisolubil corelate, după cum cred că e limpede).
Iar dacă vă întrebaţi a cui gleznă fină e cea din imagine, vă voi spune că proprietara ei este Diane Kruger. Vi s-a aprins beculeţul, nu? Mă rog, e dihai lampa la sau în a cărei lumină Tarantino, care a avut şi el un crush cu gleznele doamnei K., se vede altfel. Adică altfel spus, nici aici n-a fost primul, sărăcuţul!
Meritul indelebil al descoperiri îi aparţine lui Arcand. El a văzut ceea ce orice bărbat trebuie să vadă când e de văzut. Bine, Arcand e şi mai în vârstă, mai trecut prin viaţă şi mai hârşit în rele. Poate de-aia! În orice caz, Kruger e ravisantă.