Am tot vrut să fac un trav către interviul acordat Dilemei Vechi de unul din cei mai mari și eclectici compozitori pe care-i are România nowadays: Adrian Enescu. În raport cu timpurile fugace care ne aleargă bezmetic de la spate, noi rezumându-ne la simulări, simulacre și disimulări, materialul e deja vechi (aprilie 2009). Lucrurile spuse acolo, însă, sunt și rămân de actualitate. Here is a sneak preview:
"Dacă scenariul e prost, dacă regizorul suferă de suficienţă, dacă producătorul vrea numai bani, atunci orice muzică bună, imagine plastică, actori credibili, şi nu teatrali, toate sînt de pomană! Uită-te la orice film de pe glob. Profesioniştii îşi fac meseria impecabil. Şi actorii, şi scenografii, şi compozitorii, dar dacă scenariul e imbecil, ce să facă oamenii!? E un paradox extraordinar că aceste scenarii se vînd. Sînt milioane de spectatori care se uită înnebuniţi ore şi ore în şir! Dovada este că această industrie merge şi se pot cîştiga mulţi bani. În ultimă instanţă, trebuie făcută o diferenţă între filmul de artă şi filmul de larg „consum“! Industria filmului înseamnă să faci ceva şi să vinzi! Milioane de oameni se uită la aceste porcării. Milioane de spectatori scot bani din buzunar ca să (se?) vadă (în) aceste producţii!"
STIFF upper lips sau cum se înghesuie oamenii (și bine fac!) la TIFF (cu T de la Transilvania International Film Festival nu de la Toronto IFF; partea bună în povestea asta e că omologia acronimică nu a provocat conflicte, cel puțin eu nu am auzit de ele!). Și le mai și place. Eu unul nu aș face-o din motive care țin de confort fizic și psihic (plus că nu am opțiunile pause, next, prev, rev & fwd, de angle ce să mai zic!?). Dincolo de idiosincrasiile mele față de unele săli în care se proiectează filme, sunt de acord că Cinema Republica trebuie salvat/modernizat, până nu-i vine cuiva ideea să facă în locul lui un mall prin fuziune cu hala agroalimentară din Piața Mihai Viteazu sau cum i-o mai fi spunând acuma (halei, nu pieței!). Nu e cinematograful meu favorit din Cluj (acela e și va fi Arta!), însă o mână de ajutor trebuie să-i fie întinsă (frecventarea sa constantă nu rezolvă decât parțial problema, care problemă ține de management, care management ține de RADEF, care RADEF dă vina pe torente etc.). Cu titlul de trivia, primul film văzut de mine la Republica a fost Accidental Hero, în '93, împreună cu jumătate din anul I balet și profu' de sociologie, de-a dreapta, iar ultimul, în 2003, Spider, la TIFF, alături de un fost coleg din acel an, Gabe, om cu trei facultăți începute - medicină, psiho și litere - nici una vreodată terminată, actualmente instructor la o sală de fitness, în Grigorescu (l-a ajutat mult și diploma de la facultatea de balet, a patra pentru el, absolvită în cele din urmă). Între aceste borne, câteva zeci de producții de toate soiurile, american blend, most of them, văzute în și cu tot soiul de contexte ori pretexte, romantically linked, most of them.
O încheiere simetrică prin filtrul afirmațiilor lui Adrian Enescu (finalul fragmentului citat de mine). Am râs una bună: i-a plăcut atât de mult "porcăria", încât va cumpăra (a cumpărat?) și cartea. Ce mai nostimadă...
* o parafrază la titlul ultimului film făcut de Sam Mendes, domnul soției sale, Kate Winslett, ce va fi lansat, în curând, în State. Away We Go cu siguranță îi va fi pe plac și lui Bucurenci, măcar datorită acestui aspect ecologic.
"Dacă scenariul e prost, dacă regizorul suferă de suficienţă, dacă producătorul vrea numai bani, atunci orice muzică bună, imagine plastică, actori credibili, şi nu teatrali, toate sînt de pomană! Uită-te la orice film de pe glob. Profesioniştii îşi fac meseria impecabil. Şi actorii, şi scenografii, şi compozitorii, dar dacă scenariul e imbecil, ce să facă oamenii!? E un paradox extraordinar că aceste scenarii se vînd. Sînt milioane de spectatori care se uită înnebuniţi ore şi ore în şir! Dovada este că această industrie merge şi se pot cîştiga mulţi bani. În ultimă instanţă, trebuie făcută o diferenţă între filmul de artă şi filmul de larg „consum“! Industria filmului înseamnă să faci ceva şi să vinzi! Milioane de oameni se uită la aceste porcării. Milioane de spectatori scot bani din buzunar ca să (se?) vadă (în) aceste producţii!"
STIFF upper lips sau cum se înghesuie oamenii (și bine fac!) la TIFF (cu T de la Transilvania International Film Festival nu de la Toronto IFF; partea bună în povestea asta e că omologia acronimică nu a provocat conflicte, cel puțin eu nu am auzit de ele!). Și le mai și place. Eu unul nu aș face-o din motive care țin de confort fizic și psihic (plus că nu am opțiunile pause, next, prev, rev & fwd, de angle ce să mai zic!?). Dincolo de idiosincrasiile mele față de unele săli în care se proiectează filme, sunt de acord că Cinema Republica trebuie salvat/modernizat, până nu-i vine cuiva ideea să facă în locul lui un mall prin fuziune cu hala agroalimentară din Piața Mihai Viteazu sau cum i-o mai fi spunând acuma (halei, nu pieței!). Nu e cinematograful meu favorit din Cluj (acela e și va fi Arta!), însă o mână de ajutor trebuie să-i fie întinsă (frecventarea sa constantă nu rezolvă decât parțial problema, care problemă ține de management, care management ține de RADEF, care RADEF dă vina pe torente etc.). Cu titlul de trivia, primul film văzut de mine la Republica a fost Accidental Hero, în '93, împreună cu jumătate din anul I balet și profu' de sociologie, de-a dreapta, iar ultimul, în 2003, Spider, la TIFF, alături de un fost coleg din acel an, Gabe, om cu trei facultăți începute - medicină, psiho și litere - nici una vreodată terminată, actualmente instructor la o sală de fitness, în Grigorescu (l-a ajutat mult și diploma de la facultatea de balet, a patra pentru el, absolvită în cele din urmă). Între aceste borne, câteva zeci de producții de toate soiurile, american blend, most of them, văzute în și cu tot soiul de contexte ori pretexte, romantically linked, most of them.
O încheiere simetrică prin filtrul afirmațiilor lui Adrian Enescu (finalul fragmentului citat de mine). Am râs una bună: i-a plăcut atât de mult "porcăria", încât va cumpăra (a cumpărat?) și cartea. Ce mai nostimadă...
* o parafrază la titlul ultimului film făcut de Sam Mendes, domnul soției sale, Kate Winslett, ce va fi lansat, în curând, în State. Away We Go cu siguranță îi va fi pe plac și lui Bucurenci, măcar datorită acestui aspect ecologic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu