„Acum câtva timp am văzut un film extraordinar de Emir Kusturica despre dispariția Iugoslaviei. M-a impresionat sinceritatea cu care regizorul arată cruzimea acestei exterminări. Și când i-am privit pe oamenii aceia din niște subsoluri dezgustătoare, hrănind cu durerea lor viața unor indivizi meschini și nemiloși, am simțit că era vorba de marea metaforă a acestui timp în care ceva din umanitatea omului dispare." (Ernesto Sabato - Înainte de tăcere)
După acest pasaj, urmează unul despre o țigancă din România pe care o vede cerșind într-un autobuz prevalându-se de un fals statut de refugiat politic. E interesant ce scrie el acolo, însă e cam mult, plus o viziune pioasă de stânga la care eu am alergie.
Apropo de țigani, dar complet off topic: am auzit că prin țară circulă rezultatele unui sondaj frivol (sociologic vorbind). Potrivit opiniilor extrase din capetele românilor reprezentativi, cică n-ar fi rău să-i deposedăm de cetățenie pe țiganii care comit infracțiuni. Minunată idee, splendid retardul! Dacă-i pe-așa și dacă tot se discută la nivelul ăsta de bodegă de haltă prin care nu mai trec trenuri, fiindcă, logic, au furat țiganii șinele și cablurile de cupru, n-ar fi mai simplu să fie omorâți din prima? Adică de ce să ne mai complicăm cu formalități birocratice bugetofage mai ales în vremuri de criză? O cărămidă sau o bâtă în creștet și gata, unul mai puțin, altul la rând.
Ce scoate la iveală acest sondaj, dincolo de spectaculosul său tabloid, e altceva: violența latentă existentă la nivelul omului simplu, omului de-acasă, cum zice o inteligentă de la un post tv. Prin omul de-acasă înțeleg, în acest particular caz, românul neaoș, verde la fibră și negru-n cerul gurii, pentru că, se știe, țiganul nu-i om.
După acest pasaj, urmează unul despre o țigancă din România pe care o vede cerșind într-un autobuz prevalându-se de un fals statut de refugiat politic. E interesant ce scrie el acolo, însă e cam mult, plus o viziune pioasă de stânga la care eu am alergie.
Apropo de țigani, dar complet off topic: am auzit că prin țară circulă rezultatele unui sondaj frivol (sociologic vorbind). Potrivit opiniilor extrase din capetele românilor reprezentativi, cică n-ar fi rău să-i deposedăm de cetățenie pe țiganii care comit infracțiuni. Minunată idee, splendid retardul! Dacă-i pe-așa și dacă tot se discută la nivelul ăsta de bodegă de haltă prin care nu mai trec trenuri, fiindcă, logic, au furat țiganii șinele și cablurile de cupru, n-ar fi mai simplu să fie omorâți din prima? Adică de ce să ne mai complicăm cu formalități birocratice bugetofage mai ales în vremuri de criză? O cărămidă sau o bâtă în creștet și gata, unul mai puțin, altul la rând.
Ce scoate la iveală acest sondaj, dincolo de spectaculosul său tabloid, e altceva: violența latentă existentă la nivelul omului simplu, omului de-acasă, cum zice o inteligentă de la un post tv. Prin omul de-acasă înțeleg, în acest particular caz, românul neaoș, verde la fibră și negru-n cerul gurii, pentru că, se știe, țiganul nu-i om.