Hello, stranger...

Hello, stranger...

This is a private blog for my cinematic obsessions and scintillating (one-sided) reflections about movies. Feel yourself at home!

sâmbătă, 19 ianuarie 2013

„You can call me Mud!”

Matthew McConaughey, vizibil în ultimii ani în tot soiul de orori (de la siropuri de tuse pentru romantici încremeniţi în proiect la comedii cretine pentru un public pe măsură), ar trebui premiat pentru cea mai spectaculoasă şi eficace reinventare de carieră.

A început cătinel, cătinel, în 2011, cu The Lincoln Lawyer. A urmat, tot în 2011, Bernie (o comedie absurd-macabră în regia lui Richard Linklater), iar bomboana de pe colivă s-a numit Killer Joe (altă scrânteală greu de încadrat în tipare, de data asta sub comanda lui William Friedkin). 2012 a însemnat, pe rând, un stripper tomnatic şi cam din topor în Magic Mike (dir. Steven Soderbergh), un ziarist gay pornit în căutarea unui adevăr care în cele din urmă îl va linişti definitiv în The Paperboy (dir. Lee Daniels) şi, ceea ce pare a fi cireaşa de pe tort, un fugar/fugărit pe nume Mud (dir. Jeff Nichols), film al cărui trailer vă invit să-l vedeţi.



Aşa, ca fapt divers, ultimele două titluri au fost selectate în competiţia oficială la Cannes (fără vreun impact asupra palmaresului). Pentru mine însă, Mud e unul din cele mai îndelung aşteptate filme ale anului trecut, în special fiindcă vine după excelentul Take Shelter, locul 2 în cineretrospectiva din 2011. Distribuţia e completată cu Reese Witherfork, pardon Witherspoon, Sam Shepard, Michael Shannon - talismanul lui Nichols: a bifat toate cele 3 lungmetraje ale acestuia - şi doi puşti, Tye Sheridan (The Tree of Life) & Jacob Lofland, chintesenţiali pentru o aventură sudistă cu parfum de Huckleberry Finn (fluviul e acelaşi Mississippi).

Mud...ify me!