Statistică descriptivă: Tripla Coroană are un new entry

Geoffrey Rush e cel mai nou membru al unuia dintre cele mai exclusiviste grupuri de pe "planeta Cinema": Tripla Coroană. O să vedeți că nu exagerez defel (de unii dintre ei nici n-ați auzit). Deci ce e cu acest grup și cine (poate) accede la el? Tripla Coroană reunește doar actorii care au reușit să câștige toate cele trei premii care contează în breasla americană de profil: Tony (teatru), Emmy (televiziune) și Oscar (film).

credit foto: allstarpics.net

Până duminică seara, pe această rarefiată listă figurau 15 personalități (ultimele intrări s-au consemnat în 2003, în tandem: Vanessa Redgrave - Emmy și Maggie Smith - Tony). După o pauză de 6 ani, vine a șaisprezecea: Geoffrey Rush, distins cu Tony pentru rolul principal din piesa Exit the King. Australianul avea deja un Oscar (Shine, 1997) și un Emmy (The Life and Death of Peter Sellers, 2005). Accesul la "dublu" era să se petreacă și acum dacă Jane Fonda, nominalizată pentru cea mai bună interpretare feminină - leading role - în 33 Variations, ar fi avut un dram de noroc și ar fi primit trofeul (care s-a dus la Marcia Gay Harden).

Pentru conformitate, vă prezint mai jos selecta societate Tripla Coroană:

• Jack Albertson (Tony: 65, Oscar: 69, Emmy: 75)
  
• Anne Bancroft (Tony: 58, Oscar: 63, Emmy: 99)
  
• Ingrid Bergman (Oscar: 45, Tony: 47, Emmy: 60)
  
• Shirley Booth (Tony: 49, Oscar: 53, Emmy: 62)
  
• Melvyn Douglas (Tony: 60, Oscar: 64, Emmy: 68)
  
• Jeremy Irons (Tony: 84, Oscar: 91, Emmy: 97)
  
• Thomas Mitchell (Oscar: 40, Tony: 53, Emmy: 53)
  
• Rita Moreno (Oscar: 62, Tony: 75, Emmy: 77)
  
• Al Pacino (Tony: 69, Oscar: 93, Emmy: 04)
  
• Vanessa Redgrave (Oscar: 78, Emmy: 81, Tony: 03)
  
• Jason Robards (Tony: 59, Oscar: 77, Emmy: 88)
  
• Paul Scofield (Tony: 62, Oscar: 67, Emmy: 69)
  
• Maggie Smith (Oscar: 70, Tony: 90, Emmy: 03)
  
• Maureen Stapleton (Tony: 51, Emmy: 68, Oscar: 82)
  
• Jessica Tandy (Tony: 78, Emmy: 88, Oscar: 90)

Ar mai fi de adăugat două lucruri:
1. superstaruri precum Judy Garland, Liza Minnelli, Barbra Streisand și Whoopi Goldberg au în palmares toate cele trei distincții, primite însă în secțiuni necompetitive (gen întreaga carieră)
2. se iau în calcul premiile obținute la ambele categorii (rol principal & rol secundar)

Premiant: Polițist, adjectiv (oooops, I did it again!)

Mai întâi a fost pronosticul pentru Cannes! Punct ochit: Haneke. Punct lovit: Haneke! Acum a venit rândul TIFF-ului. Aș putea să mă specializez în astfel de pariuri/profeții, nu?

Așadar, ceea ce proroceam zilele trecute, finally happened: filmul lui Corneliu Porumboiu a câștigat trofeul Transilvania (Marele Premiu, adică!). Nu singur, ci împreună cu Nord (regia Rune Denstad Langlo), o peliculă norvegiană al cărei DoP, Philip Øgaard, a luat și premiul pentru imagine. Cu alte cuvinte, e pentru prima oară în istoria TIFF când două producții întrunesc ex-aequo sufragiile juriului. Restul palmaresului e aici (pus într-un târziu, după vreo două ore de așteptare, de parcă am fi încă în epoca Internetului timpuriu!).

Apropo de Internet: transmisia live, în acest mediu, a galei de închidere a fost de toată jena (dacă la început au fost întreruperi și decalaje între sunet și imagine, spre final a crăpat cu totul!). Dar asta era mai mult decât previzibil, având în vedere furnizorul de (anti)servicii la care s-a apelat: UPC România!

The Three-linked Musketeers

Primul trece prin foc și sabie "vechea gardă" (Nicolaescu & Cărmăzan), îi încurajează pe cei ce vin din urmă (Jude & Boșneag) și îi aruncă mănușa lui Gorzo (care film e mai bun: Pescuit sportiv sau Cea mai fericită fată din lume?) Nu m-a întrebat nimeni, tocmai de-aia îmi exprim punctul de vedere: Pescuit sportiv!

Al doilea aproape desființează Polițist, adjectiv. Nu am înțeles prea bine dacă filmul e prost sau condițiile în care l-a urmărit erau proaste, cert e că aici a curs ceva sânge!

Al treilea e producTIFF! Experientia docet, vorba aia: privire ageră, de ansamblu, scriitură densă, sigură și la obiect.

P.S.: o discuție mai amplă despre gherila dintre noul val din cinemaul românesc și "vechea gardă" finanțată, mai mult sau mai puțin transparent, de CNC, găzduiește ultimul număr (iunie) al revistei Idei în dialog. Protagoniști: primul și al treilea muschetar!

Reminder: Corneliu Porumboiu va câştiga Marele premiu la TIFF

Corneliu Porumboiu: „Nu merg la vot. O să fiu la Cluj, la TIFF, iar eu am buletin de Vaslui” (declaraţie în Gândul de ieri, parcă)

foto: Mediafax

Corneliu Porumboiu e un tip inteligent: nu merge la vot (dezinteresul său este vizibil inclusiv din faptul că îi scapă un amănunt: la alegerile astea se poate vota oriunde, indiferent de domiciliu, pe listele suplimentare). Duminică, 7 iunie, Corneliu Porumboiu, un tip inteligent, aşadar, va fi la Cluj(-Napoca) unde, sâmbătă, pe 6, va primi trofeul TIFF pentru Poliţist, adjectiv. Adică una din formele de răsplată pentru inteligenţa şi talentul care-l vor transforma, în câţiva ani, într-unul din cei mai mari regizori pe care i-a dat ţara asta.

Soyez attenTIFFs: cioc, choke!

Cam despre asta e vorba...

Sam Rockwell as Victor Mancini

("Hello, I'm Victor and I'm a sex addict")

Brad William Henke as Denny (o revelaţie)

Kelly Macdonald as Paige Marshall - pretty scottish creature

(pentru ea totul a început în Trainspotting)

Anjelica Huston as Ida J. Mancini

(excepţională, ca de obicei!)

Heather Burns as Gwen

(de urmărit!)

- sfârşitul genericului de început -

N-am de gând să recenzez filmul lui Clark Gregg, adus la TIFF în secţiunea Fără limită (nu sunt deloc convins că locul lui era în categoria asta: nu are mai nimic şocant şi nici inovativ nu mi s-a părut a fi). Nu ştiu când rulează, dacă mai rulează acolo (eu l-am văzut prin februarie, acasă), dar dacă mai e în program, nu cumva să-i daţi cu TIFFla. E făcut după cartea unui scriitor sărit de pe fix, nu e ca la carte, însă imperfecţiunile nu dăunează deloc receptării, ba dimpotrivă. Sfatul meu e să râdeţi cât mai mult, chiar dacă nu e întotdeauna de râs! E singurul mod de a vă proteja de un mic monstru ce pândeşte îndărătul fiecărei secvenţe! Precum cei din vechime care nu pomeneau cu voce tare numele lucrurilor/fiinţelor care îi îngrozeau, nici eu nu o să-i dezvălui identitatea. Repet: sper să râdeţi!

7 dintr-o lovitură

Seară de film la ICR. Aseară, mai exact. Amfitrion Andrei Gorzo (mare mi-a fost mirarea să-l văd în Bucureşti, când toată lumea bună şi nebună conjugă infiniTIFF-ul lung, la Cluj). Sală plină, vorbitor nedeprins cu public speaking-ul (multe ă-uri şi vreo două ticuri verbale, dar cine-s eu să judec?!, mai ales că, dacă aş fi fost în locul lui, aş fi fost şi mai disconforta(n)t!).

A făcut o poantă bună, involuntară, dar bună, când a prezentat unul din scurtmetrajele din program: a zis "doi porumboi" în loc de "doi porumbei", titlul corect al filmului (poate şi din cauză că, în urmă cu câteva minute, vorbise en passant de Corneliu Porumboiu). Oamenii au rezonat în hohote, el a prins culoare în obraz, atmosfera s-a mai destins. „În fine...”, ca să-l citez, au fost 7 scurt şi mediumetraje, toate premiate la NEXT 3. Eu aş fi premiat doar vreo 3, în caz că ar conta aspectul ăsta.

De pildă, primul din calup - Toate visele mele pe VHS (regia Timothy X Attack, Anglia, 2008) - a luat premiul publicului. Abia acum îmi dau seama de efectele dezastruoase ale absenţei mele (hehehe!). Dacă eram acolo, nu s-ar fi întâmplat. Aş fi votat altceva, iar votul meu ar fi contat, ar fi făcut diferenţa, right? Data viitoare nu voi mai repeta greşeala, mă voi duce şi voi decide schimbarea. Cred că şi la votul de duminică o să merg. Uneori reuşesc să mă automobilizez că mă şi sperii... O glumă bună, nu? Aşa e şi filmuleţul ăsta. Binedispune, dar nu împiedică uitarea. Next.

Enters synopsis: singur în bucătărie, Dorel se pregăteşte pentru ceea ce pare a fi o petrecere. Stop! Cine se pregăteşte? Dorel! Care Dorel? Ok, să nu pierdem vremea: nu e ciucambelul ăla din vestitele reclame, deşi numele favorizează o astfel de asociere (bizară!). În ce mă priveşte, oricât s-a străduit Adrian Titieni (văzut recent în Pescuit Sportiv) să-l joace nuanţat, cu adâncime, încercând şi reuşind să ne convingă că Dorelul lui are în spate o istorie, o poveste personală (amară), gândul meu tot la pămpălău zbura (răzleţ, ce-i drept).

Nu ştiu dacă rolul acesta e cel mai bun din câte a făcut Titieni (apud Gorzo), memorabil cu siguranţă e, în special prin ineditul poveştii: Dorel, un văduv la 40 şi ceva, alături de doi prieteni ai fiului său, urmează să ia parte la nunta acestuia, care are loc în SUA, prin intermediul unei camere web. Trecând peste faptul că nu mi-aş fi botezat niciodată un personaj cu numele ăsta, nici dacă voiam să-i fac de petrecanie - Dorel e deja tipologie şi cu astea e greu de luptat - Nunta lui Oli (regia: Tudor Cristian Jurgiu/2009) îşi merită premiul pentru cel mai bun film românesc din competiţie (nu am termen de comparaţie, deci îmi potrivesc paşii după ai juriului).

Segmentul median a fost ceea ce am putea numi platou asortat: britanicul Cherries, islandezul Smáfuglar (2 Birds aka Doi porumbei aka "Doi Porumboi"!) şi israelianul Himnon (Imn). Altfel spus, premiul Andrei Toncu pentru cea mai bună coloană sonoră, premiul Cristian Nemescu pentru cea mai bună regie şi Trofeul NexT.

Cherries (regia: Tom Harper) e bibilit şi glossy, fură ochiul şi dă creierului de lucru, hand-held shooting de mare fineţe, aproape bijou. L-aş fi lăsat în afara palmaresului, totuşi.

Fără o susţinere vizuală adecvată, povestea Porumbeilor ar fi putut sfârşi lejer în cimitirul poncifelor delicate. Despre puştani de ambe sexe care se maturizează forţat şi brutal se fac la fel de multe filme ca despre familiile disfuncţionale. Şi cum cam toate ar fi aşa, vorba lui Coupland, e uşor de imaginat ce îmbelşugată e producţia. Din fericire, Runar Runarsson are vână şi mână de regizor, falsele pudori îi sunt străine, chit că e vorba de copii de 14-15 ani, prin urmare cadrele lui, lungi, reci şi fixe, unele dureros de fixe, lovesc în punctele sensibile cu forţa unei bombe exfoliante. Decizia juriului e întemeiată, no doubt about it!

Elad Keidan e la primul scurtmetraj din carieră. Un debut strălucit cu o imagine ştearsă, jerky, care slujeşte de minune subiectului ales: un bărbat între două vârste, burlac după toate aparenţele, iese să cumpere lapte într-un cartier din Ierusalim. Ce poţi face dintr-o astfel de idee, de o banalitate ţiuitoare? Aproape o capodoperă. Pentru unii un exerciţiu pretenţios, fără logică şi ritm, pentru alţii o uluitoare demonstraţie de măiestrie, care-şi permite să facă trimiteri subtile şi de efect la greii genului (Tarkovski - aici am fost total de acord cu Gorzo). Nu obişnuiesc să înşir distincţii pe post de pledoarie pro domo. Nici ce urmează n-aş vrea să fie înţeles astfel. Simt însă nevoia să ataşez lista următoare pentru a fi mai clar în ce ligă joacă omul ăsta încă din juniorat: First Prize, Cinefondation, Cannes Film Festival 2008, First Prize, Tel Aviv IFF 2008, Second Prize , Student Competition – San Sebastian Film Festival 2008, Grand Prix, IFF Mediaschool, Lodz, 2008, Best Fiction Film + VGIK, IFF, Moscow 2008

Despre Taxi Wala (regia: Lola Frederich) şi Mortul nu aude clopotele (regia: Benjamin Mirguet), ambele din Franţa, ambele din 2007, ambele distinse cu menţiuni, nu am mare lucru de spus. Primul are potenţial (absurdul unei situaţii de tip ce faci ca taximetrist dacă un client, femeie musulmană, nu mai vrea să coboare din taxi, după 40 de minute de plimbare, pe motiv că locul din care a fost luată la plecare... a dispărut?) dar e prea scurt, adică subdezvoltat la nivel epic şi la nivel de personaje, al doilea cade în fastidios atât din pricina lungimii (29 de minute), cât şi a subiectului tratat ostentativ-scolastic (un cămătar din Evul Mediu "contemplă destinul sufletului său în ultima zi pe care o are pe Pământ").

Veşti de la David Lynch

David Lynch mi-a trimis un email să mă anunţe că tocmai a lansat proiectul pe care-l girează în acest moment. Drăguţ din partea lui, îi mulţumesc frumos!  

The Interview Project e o ciudăţenie croită pe(ntru) segmentul online, aparent fără cap şi fără coadă, din care vedem azi primul episod (în total vor fi 121, including this one). "Starting today, we will be posting a new episode to the site every three days for the next year. Enjoy!", mă mai informează Lynch în numele echipei pe care a trimis-o să colinde America în lung şi-n lat pentru a sta de vorbă cu diverşi anonimi, ciudaţi sau nu, aflaţi în tranzit sau în habitatul lor.

Mie îmi pare a fi un eseu HD despre America aia profundă cu care au intrat în coliziune B.H. Levy şi Baudrillard. Poate contează şi acest amănunt: serialul e produs de ABSURDA (R-ul e scris invers, fireşte!), companie proprietate DL.