Berlinalles gute (III)

Gata pauza publicitară, back to the muvizzz (cu Letiţia)!

„Toată lumea din familia noastră e, în cuvintele lui Radu Jude, Steven Seagal la ceai cu Cehov. În cuvintele mele, filmul e o întrebare: de ce sunt oamenii deştepţi uneori atât de proşti?

Am recunoscut multe cusururi neaoşe care, pentru că trăiesc pe alte plaiuri, îmi sunt poate mult mai evidente, mai ales că şi eu mă lupt cu unele dintre ele: tendinţa de a fi răutăcios cu oamenii cei mai dragi şi amabil cu oamenii antipatici, stilul ăsta tipic românesc de a căuta scuze şi de a încerca mereu să te dezvinovăţeşti, caracterul uşor manipulant (Poţi să zici asta în română? Poţi, dacă vrei - n.m) şi autovictimizant, alegerea de a fi puţin nemernic când ai anumite puteri asupra altora, felul în care se confundă iubirea cu un fel de posesie pe care o cunoşti mai bine decât ea însăşi şi căreia, dacă îi faci rău, e spre binele ei. Şi, desigur, din prea multă dragoste.

Filmul acesta evidenţiază cei trei «P» din familia românească disfuncţională: posesivitate, putere şi prostie, dar o face cu mult umor, umor care evidenţiază şi mai tare tristeţea şi neputinţa cronice. Radu Jude, înainte de vizionare, i-a zis «comedie de familie». Şi s-a râs mult, mult. La un moment dat, Marius o acuză pe fosta lui soţie că l-a înşelat când încă erau căsătoriţi din cauză că a folosit imperfectul şi nu mai mult ca perfectul: «Ai zis eram nefericită când l-am cunoscut pe Aurel, trebuia să fi zis fusesem nefericită». Replica asta m-a ucis :)

Şi-apoi e plin de înjurături multe, noi şi diverse, pe care sper să nu am ocazia să le folosesc, dar dacă o să o am, sper să o fac. «Să dea dracu' în plămânii tăi!» (care a fost tradus în engleză «May the devil fuck your lungs!») e comic spre absurd în contextul în care o vecină strigă asta de la geam către Marius care sare un gard. Şi da, Sofia (fetiţa de 5 ani) a fost simpatică, dar mai ales cel mai matur personaj din tot filmul, singurul care, într-un fel ciudat, e de sine stătător, în condiţiile în care fiecare dintre celelalte personaje se agaţă de câte un altul, din disperare, frică, singurătate etc. Îmi doresc să ajungă în toate cinematografele din lume. Dixit!

E interesant că după Toată lumea din familia noastră aveam bilet la Bestiaire şi mi-era puţin lene să merg. Într-un fel, voiam să las filmul lui Radu Jude să se aşeze, dar îmi pare bine că m-am dus. Bestiaire e un film aproape mut, un film cu animale sau, mai mult, un film despre un public care se uită la un film cu animale. Şi după ce vezi un bivol care se uită la tine timp de două minute sau un struţ care îşi vede de treaba lui în ogradă, pui filmul dinainte într-o lumină şi mai comică, pentru că personajele din Toată lumea din familia noastră se tot acuză reciproc că se poartă ca nişte animale. Şi, în definitiv, ce înseamnă asta?”

Screenshot from Bestiaire (dir. Denis Côté/2012)