„Se mişcă asemenea unui robot, sacadat şi graţios deopotrivă. Vorbeşte repede, mâinile îi întregesc cuvintele asemenea unor semne de exclamaţie însufleţite. Îmi ascultă cu luare-aminte întreaga poveste, mai cu seamă sfârşitul, care îl priveşte direct:
- Deşi ceasul ăsta îmi ţine loc de inimă, serviciile de întreţinere pe care vi le cer nu depăşesc atribuţiile dumneavoastră de ceasornicar.”
„Acest prestidigitator pe care unii îl consideră de geniu îmi îine predici despre farmecele de dragoste ca să mi se destăinuie pe urmă că ultima poţiune i-a explodat în gură. Totuşi, trebuie să mărturisesc că îmi face bine să îl aud vorbind în timp ce-mi repară angrenajele. E un om blajin, care ştie să asculte. Se vede de la o poştă că se pricepe la oameni. Poate c-a reuşit să pătrundă taina fiecărei rotiţe în mecanismul psihologic omenesc.”
„- Ştii, când eram îndrăgostit, îmi venea tot timpul să inventez lucruri. Un întreg talcioc de artificii, de scamatorii şi de trucaje, ca s-o fac să râdă pe logodnica mea. Cred că până la urmă s-a săturat de invenţiile mele, se întristează el de i se lasă în jos şi mustăţile, ca un steag în bernă. Voiam să pun la cale o călătorie pe Lună de dragul ei, dar ar fi trebuit s-o duc, de fapt, într-o mare călătorie aici, pe Pământ. (...) Într-o zi, am decupat două tăblii din etajerele ei, apoi le-am pus rotilele de la un cărucior de spital, ca să hoinărim amândoi sub clar de lună. N-a vrut nici în ruptul capului să se urce. Şi am fost nevoit să-i repar etajerele. E greu cu dragostea, băiete, repetă gânditor”.
Imaginile sunt din Hugo (dir. Martin Scorsese/2011), iar fragmentele inserate dintr-o minune de cărțulie - Mecanica inimii - scrisă de Mathias Malzieu, din care Scorsese lasă impresia că citează (zic lasă impresia fiindcă ştiu că nu e aşa, am făcut-o eu în locul lui!) atât de multe similitudini pot fi identificate, începând cu legătura dintre Hugo şi Méliès (în roman, puştiul are alt nume) şi terminând cu povestea de dragoste (de cinema, în primul şi în toate rândurile).