„Una din chestiile pe care le-am auzit foarte des în copilarie (nu ştiu de ce) este că «în natură, nimic nu se pierde, totul se transformă». E bine că am auzit-o incomplet (şi sunt sigură că lui Lavoisier nu-i păsa), pentru ca altfel nu m-aş mai fi gândit la ea acum.* Şi când o persoană sau, în cazul ăsta, două, trec prin nişte evenimente neobişnuite, te aştepţi să se transforme. Mai mult, trebuie să se transforme. Altfel, ca să zic aşa, care-i faza?
Ben şi Nina au o fetiţă de trei ani pe care au lăsat-o în Berlin pentru a merge în vizită la mama lui, care locuieşte pe o insulă, în Spania. Ceva e putred în Formentera, dar cei doi nu se comportă niciodată de parcă ar fi ceva în neregulă. Îşi spun politicos «te iubesc», se pupă şi sunt drăgălaşi unul cu altul. E o relaţie de o normalitate ieşită din comun. El e un bărbat care pare cumva un pusti fără intenţii rele, uşor desprins de realitate, iar ea, o tânără mama, stăpână pe sine, dar şi un ghem de îndoială care e cu ochii pe el (şi mai ales pe fata care vrea să-l includă în distracţiile ei de pe insulă). E adevărat că niciodată nu poţi şti ce e între doi oameni, dar când vine vorba de filme, apreciez grozav indiciile şi, mai ales, informaţiile. Mi-a fost greu sa înţeleg de ce am intrat împreună cu Nina şi Ben în poveste, am mers cu ei pe insulă şi apoi, după toate cele întâmplate acolo, ei şi-au făcut bagajele şi au plecat împreună din Formentera (unde ea e nefericită) şi s-au întors împreună în Berlin (unde el e nefericit), iar eu mi-am luat geaca (unde sunt fericită) şi m-am gândit puţin la ei: ce o să se întâmple mai departe dar, mai ales, ce s-a întâmplat?
La fel ca în The Kids Are All Right, mi s-a părut că nimeni nu a învăţat nimic, nimic, nimic, dar probabil au avut noroc. Au trecut de la un status quo la o erupţie vulcanică şi înapoi la un status quo cel puţin similar cu primul. De ce i-o fi pus regizoarea (Ann-Kristin Reyels, n.m.) să treacă prin toate astea când putea să-i lase acolo unde erau. Nu vreau să cred că unele filme sunt pretenţioase şi doar atât, dar pot să cred, în schimb, că unele filme nu reuşesc sa transmită ceea ce poate îşi doreau iniţial, folosindu-se de mediul ăsta şi atunci par pretenţioase şi doar atât.
*complet, ea sună aşa: «În natură, nimic nu se pierde, nimic nu se câştigă, totul se transformă» (Letiţia)