„Ne ştim de un an. Sau nu ne ştim de un an. Mă duc la Berlinală. Nu merit.”
Asa începea un mail primit pe la începutul lunii ianuarie. Acel „nu merit” l-am luat ca o formă de autoalint, drept pentru care am pornit o muncă de convingere cu expeditorul, rezultatul fiind că, în cele din urmă, a fost de acord să contribuie cu special guest post-uri (le putem spune şi corespondenţe) de la primul mare festival de film al anului: Berlinala.
Cu o întârziere măricică (din partea mea, fireşte) public astăzi primele impresii venite de-acolo. Pentru că scriitura e exquisite singura mea intervenţie e la diacritice (plus nişte precizări de bun simţ). În rest, totul e aşa cum mă aşteptam: fâşneţ, cu nerv şi perfect.
„Cu 4 vizionări pe zi, nu apuc să-mi descurc gândurile nici măcar mie, d-apăi să reuşesc să ţi le trimit ţie. Am să încerc. poate nu am genunchi de cinefil, dar alte părţi ale corpului sigur. În plus, ce am să îţi scriu (sper cât de cât des) sunt impresii, nu cronici. (nici nu am cerut cronici, my dear, ci strict impresii - n.m.)
Am văzut ieri (vineri, 10 februarie - n.m) un film complet diferit. O tipă, Zoe Chantre, care, printre altele, e o artistă ce suferă de scolioză, a adunat o grămadă de materiale - video, foto, desene, concepte, idei - timp de vreo 8 ani, şi asa s-a născut Tiens moi droite. A fost un film foarte, foarte personal, cu sunet nasol care n-a reuşit să îi scadă din efectul pe care l-a avut asupra mea. Aşa, uşor savoir vivre, dar cu filozofii personale şi foarte sincere şi mai ales cu analogii geniale. M-am tot gândit pe parcursul filmului de ce a ales fata asta să facă film?? Uneori era filmat ce scria şi citea cu voce tare. Dar a mers, nu ştiu cum şi nu ştiu de ce, drept la ţintă, iar la sfârşit m-am ridicat cu un milion de emoţii.
Apoi a urmat Adieux a la reine, care e filmat impecabil şi aproape numai la asta m-am gândit tot filmul. Nu ma refer la tehnici, ci la calitatea imaginii. În rest, ca atunci când simţi ca trebuie sa tragi un mare pârţ, care se tot construieşte şi bolboroseşte înăuntru, iar la sfârşit nu se întâmplă nimic şi poate te gândeşti unde s-a dus? Cam aşa e şi filmul ăsta - te ţine în suspans şi eşti complet prins în poveste, poate mai mult cu gândul către unde se duce şi când se termină... se termină. Şi atât. Dar, pe de altă parte, sunt convinsă că sunt mulţi care s-ar scufunda în minunăţia de culori, de intrigi la curte sau costume de epocă fără să le pese de restul. Poate chiar şi de contextul social şi politic. E sigur o călătorie în timp din care nu te întorci cu nimic, pentru că la întoarcere te aşteaptă Benoit Jacquot cu stiloul pe care i l-a furat lui Will Smith şi ţi-a şters memoria.
Aş mai vrea să îţi povestesc despre Formentera, pe care l-am văzut azi (sâmbătă, 11 februarie - n.m), în loc de micul dejun, dar nu mai am vreme. Mă duc să văd A moi seule.”
(Corespondenţa e semnată de Letiţia căreia pe lângă faptul că îi mulţumesc călduros, îi aştept şi celelalte impresii. Did you copy, my dear? Impresii, nu cronici).
P.S.: Nu ne ştim, ca să fie clar, but our chairs are almost touching.
Asa începea un mail primit pe la începutul lunii ianuarie. Acel „nu merit” l-am luat ca o formă de autoalint, drept pentru care am pornit o muncă de convingere cu expeditorul, rezultatul fiind că, în cele din urmă, a fost de acord să contribuie cu special guest post-uri (le putem spune şi corespondenţe) de la primul mare festival de film al anului: Berlinala.
Cu o întârziere măricică (din partea mea, fireşte) public astăzi primele impresii venite de-acolo. Pentru că scriitura e exquisite singura mea intervenţie e la diacritice (plus nişte precizări de bun simţ). În rest, totul e aşa cum mă aşteptam: fâşneţ, cu nerv şi perfect.
„Cu 4 vizionări pe zi, nu apuc să-mi descurc gândurile nici măcar mie, d-apăi să reuşesc să ţi le trimit ţie. Am să încerc. poate nu am genunchi de cinefil, dar alte părţi ale corpului sigur. În plus, ce am să îţi scriu (sper cât de cât des) sunt impresii, nu cronici. (nici nu am cerut cronici, my dear, ci strict impresii - n.m.)
Am văzut ieri (vineri, 10 februarie - n.m) un film complet diferit. O tipă, Zoe Chantre, care, printre altele, e o artistă ce suferă de scolioză, a adunat o grămadă de materiale - video, foto, desene, concepte, idei - timp de vreo 8 ani, şi asa s-a născut Tiens moi droite. A fost un film foarte, foarte personal, cu sunet nasol care n-a reuşit să îi scadă din efectul pe care l-a avut asupra mea. Aşa, uşor savoir vivre, dar cu filozofii personale şi foarte sincere şi mai ales cu analogii geniale. M-am tot gândit pe parcursul filmului de ce a ales fata asta să facă film?? Uneori era filmat ce scria şi citea cu voce tare. Dar a mers, nu ştiu cum şi nu ştiu de ce, drept la ţintă, iar la sfârşit m-am ridicat cu un milion de emoţii.
Apoi a urmat Adieux a la reine, care e filmat impecabil şi aproape numai la asta m-am gândit tot filmul. Nu ma refer la tehnici, ci la calitatea imaginii. În rest, ca atunci când simţi ca trebuie sa tragi un mare pârţ, care se tot construieşte şi bolboroseşte înăuntru, iar la sfârşit nu se întâmplă nimic şi poate te gândeşti unde s-a dus? Cam aşa e şi filmul ăsta - te ţine în suspans şi eşti complet prins în poveste, poate mai mult cu gândul către unde se duce şi când se termină... se termină. Şi atât. Dar, pe de altă parte, sunt convinsă că sunt mulţi care s-ar scufunda în minunăţia de culori, de intrigi la curte sau costume de epocă fără să le pese de restul. Poate chiar şi de contextul social şi politic. E sigur o călătorie în timp din care nu te întorci cu nimic, pentru că la întoarcere te aşteaptă Benoit Jacquot cu stiloul pe care i l-a furat lui Will Smith şi ţi-a şters memoria.
Aş mai vrea să îţi povestesc despre Formentera, pe care l-am văzut azi (sâmbătă, 11 februarie - n.m), în loc de micul dejun, dar nu mai am vreme. Mă duc să văd A moi seule.”
(Corespondenţa e semnată de Letiţia căreia pe lângă faptul că îi mulţumesc călduros, îi aştept şi celelalte impresii. Did you copy, my dear? Impresii, nu cronici).
P.S.: Nu ne ştim, ca să fie clar, but our chairs are almost touching.
4 comentarii:
tiff, berlinada sa inteleg ca urmeaza oscarurile?!
oare ce corespondent special are cinesseur in america:)
noi cititorii avem oricum de castigat!
frumos si la obiect :)
Nu sunt nuante (yet!) pentru ca totul este nuantat si impresiona(n)t deja! As pictured, I agree:).
sorry, folks! comentariile au ramas deschise din greseala, chit ca am zis ca sgp-urile au regim special. prin urmare, din greseala in greseala spre izbanda finala: comentariile raman deschise la toate sgp-urile. cu precizarea ca imi iau libertatea ca pe unele sa nu le trec puntea.
Trimiteți un comentariu