13/Tzameti*: cinematematici superioare

Să ne înţelegem: asemeni lui Juan Carlos Fresnadillo (Intacto), Gela Babluani, georgian stabilit în Franţa, intră în cinema cu dreptul. 13/Tzameti, primul său lungmetraj, are un scenariu suplu & inteligent (scris tot de el), pus excelent în valoare, cadru cu cadru, de operatorul Taviel Meliava, premiat, de altfel, în 2006, la TIFF, pentru imagine. Aici însă, spre deosebire de Intacto, lanţul cu patru zale - joc/destin/noroc/ghinion -, deşi ţinut tot în mâna dreaptă, este agitat într-o altă direcţie.

Partea solidă a caroseriei epice e jocul de ruletă rusească upgradată în care 13 jucători sunt aşezaţi într-un soi de spirală a morţii, fiecare cu pistolul în ţeasta celui din faţa sa (aşezarea nu se mai păstrează în finală din raţiuni evidente). Există - ne spune în treacăt şi oarecum nostalgic unul dintre organizatori - o formulă și mai și, cu 42 de (sub)oameni aduşi la căsăpit. Arghezian spus "îl joci în doi, în trei/îl joci în câte câţi vrei", dar la sfârşit rămâne unul singur. Iar dacă e neofit ca Sebastien (George Babluani), personajul central, ce nimereşte în acest turnir al hazardului, se aplică şi principiul "norocul începătorului". O vreme...

Alături de story, e de remarcat aliajul rafinat dintre personajele secundare, excelent conturate - un maître de cérémonie urlând nevrotic regulile măcelului (recital Pascal Bongard), un grăsan la clavecin, proprietari şi manageri ai "dueliştilor" - şi detaliile ce-ţi dau fiori: un bec ce condiţionează protagoniştilor reflexe pavloviene, baletul macabru executat de mâinile ce rotesc butoiaşele revolverelor, hârâitul subsecvent acestei mişcări, importat parcă din industria lynchiană de sunete, casa care găzduieşte ororile, plasată undeva în inima unei păduri...

Pascal Bongard

Lipseşte, în schimb (în sensul că nu este individualizat, scos în relief), insul amoral şi dezabuzat în genul celui interpretat de Max von Sydow în Intacto, dar nu plânge nimeni după el, întrucât Babluani a ales să-l multiplice în vreo 20 de exemplare, care de care mai abject şi mai repulsiv.

Aşa cum e scrisă şi spusă, povestea în sine poate fi inclusă în ambele cărţi ale lui Borges: Istoria universală a infamiei (pentru cinismul şi cruzimea celor care organizează acest selfentertainment morbid) sau Cartea fiinţelor imaginare (toţi participanţii, în gregaritatea şi promiscuitatea lor, par fiinţe plăsmuite de o entitate bolnavă care i-a trimis în lume pentru a se distra pe seama lor). În fine, ar mai putea fi un excelent studiu despre sociopatologia riscului (ruletiştii-voluntari care se iau la trântă cu "infinitul Dumnezeu matematic", vorba lui Cărtărescu, sunt fie imigranţi dispuşi să facă orice pentru un euro în plus, fie inşi abrutizaţi de boli incurabile, alcool, droguri şi/sau medicamente - morfina e "sponsor" oficial al competiţiei). La limită, 13/Tzameti poate fi şi un exerciţiu de popularizare a matematicilor superioare (vezi teoria probabilităţilor). Așadar, un (neo)noir franțuzesc intens, elegant, minimalist, litografiat în alb şi negru (cum altfel?) pe care se poate paria. Bonus: doar cromatica e dihotomică! Minusuri: unele poncife stilistice şi twist-ul previzibil din final.

*tzameti = treisprezece în georgiană

The Piano

Un om, un pian, o viaţă. Recapitulare a rebours înainte de examenul final. Comprimate de fericire defilând părelnic pe claviatură. Esenţial şi tulburător. Dacă apar manifestări neplăcute, play it again, ca în Casablanca. Şi trece.

CineAmabilitati

E mai clar ca niciodata: Bergman (89) si Antonioni (94) sunt morti. Dreveni. (Imi place cuvantul asta de mor, era si este favoritul maica-mii, care il folosea cand voia sa ma scoata din letargie, amorteala etc.: "misca-te odata, drevenule, nu vezi ca pute locul sub tine de lenes ce esti?!" - si asta cu "pute locul sub tine" mi se pare o megaformulare, dar nu insist acum). Au murit in aceeasi zi (am mai scris pe blog despre asta, deci ramane cum am stabilit).

Bergman mai ca nu il suporta pe colegul sau conjunctural din luntrea lui Charon. Zicea asa cand era calm: "Fellini, Kurosawa and Bunuel move in the same field as Tarkovsky. Antonioni was on his way, but expired, suffocated by his own tediousness."
Cand se enerva - s-a intamplat ultima data prin 2002 -, il injura de-a dreptul: Despre Antonioni: "Nu am fost niciodata un mare admirator al lui, cu exceptia a doua filme diferite de toate celelalte, «Noaptea» si «Blow Up». Am «Strigatul» pe video, Dumnezeule, cat este de plicticos, pană la exasperare. Vedeti, cum sa va spun, Antonioni nu si-a invatat niciodata meseria pană la capat. A ramas, in fapt, un estet. Daca, de exemplu, in «Desertul rosu» avea nevoie de o anumita strada, se apuca sa vopseasca, pe afurisita aia de strada, toate casele. Acorda atentie unui plan izolat, dar nu-si da seama ca un film este o curgere ritmica de imagini, de miscare, o respiratie. Pentru el, dimpotriva, ceea ce conteaza este cutare plan, apoi inca unul si unul. Exista, bineinteles, amanunte stralucitoare in filmele sale. «Blow Up» este incomparabil mai bine asamblat decat altele. Acelasi lucru pot sa-l spun si despre «Noaptea», la care revin din cand in cand cu o mare admiratie si placere; un film minunat, in care tanara pe atunci Jeanne Moreau are si ea meritul ei. Dar «Aventura» atat de ridicata în slava! Nu, multumesc. Pentru acest film chiar nu am decat indiferenta. Una peste alta, nu pot sa inteleg de ce este tinut Antonioni la o atat de mare stima. Cat despre Monica Vitti, intotdeauna am considerat ca e o foarte proasta actrita."

Se poate spune ca il judeca prea aspru. Posibil. Exista doua tipuri de invidie intre artisti (pe filiera rusa): invidia alba si invidia rosie. Stabiliti voi culoarea in acest caz daca aveti chef.

Antonioni, in schimb, a cultivat indiferenta superioara la adresa septentrionalului sau critic. S-a exprimat rar in legatura cu el, dar nu memorabil (cel putin eu nu am gasit nimic de luat in seama). Regizorii sai de capatai erau reprezentanti ai scolii ruse: Paradjanov si Tarkovsky, in special.

Woody Allen i-a cunoscut si apreciat pe amandoi. Intr-un interviu publicat recent in Time, spune, intre altele, ca a jucat tenis de masa cu Antonioni si a ascultat la telefon confesiunile lui Bergman pe tema viselor irationale de care acesta era bantuit).

Despre Bergman:
"The world saw him as a genius, and he was worrying about the weekend grosses. Yet he was plain and colloquial in speech, not full of profound pronunciamentos about life. Sven Nykvist [his cinematographer] told me that when they were doing all those scenes about death and dying, they'd be cracking jokes and gossiping about the actors' sex lives. (...)
He was a regular guy. He commiserated with me about low box-office grosses and women and having to put up with studios. Later, he'd speak to me by phone from his oddball little island [Faro, where Bergman lived his last 40 years]. He confided about his irrational dreams: for instance, that he would show up on the set and not know where to put the camera and be completely panic-stricken."

Despre Antonioni:
"I knew him slightly and spent some time with him. He was thin as a wire and athletic and energetic and mentally alert. And he was a wonderful ping-pong player. I played with him; he always won because he had a great reach. That was his game".

Nu am demonstrat nimic cu asta. Nici nu am intentionat sa. Insa daca vreti sa vedeti un film de Ingmar Bergman, alegeti "The Virgin Spring" (un fel de horror religios ce inchide in secventele sale cele mai greu de suportat scene de violenta fizica si sexuala - violul in timp real din "Irreversible" e pepsi twist). Daca va intereseaza vreun reper din filmografia lui Michelangelo Antonioni v-as ruga sa optati pentru "L'Avventura", fie si numai ca s-o vedeti pe Monica Vitti at her best.

Offtopic (si nu prea)

Pe imdb, la message board-urile dedicate lui Antonioni, cineva incercase sa incropeasca o discutie despre cineastii care l-au influentat pe italian. Dupa vreo doua posturi la obiect, au urmat mai multe interventii in care, fara absolut nicio legatura cu subiectul, erau enumerate filme ca "Werewolves on wheels", "Caddyshck", "Police Academy: Mission To Moscow" si alte stupizenii americane, mai mult sau mai putin agreabile, fapt care a atras urmatoarea si pertinenta constatare din partea cuiva: 90% dintre userii imdb sunt retardati, iar 9% sunt pustani lasati singuri acasa. "De acord", a venit prompt o alta remarca, "dar in cazul asta ce naiba cauta pe un thread despre Michelangelo Antonioni?" Raspunsul contine o doza de ironie comparabila cu forta de patrundere a unui rugbyst neozeelandez din pachetul de inaintare: "Probabil ca l-au confundat cu una din testoasele ninja".

Fiti destepti, ca tara geme. Va salut!

Geri's Game

M-a intrebat cineva zilele trecute care e cea mai mare dorinta a mea si am raspuns asa: "Sa nu ajung la 80 de ani". Daca gandesc mai aplicat, nici 70 sau 60 nu sunt tinte dezirabile. As vrea ca oamenii, unii dintre ei, sa isi aminteasca de mine "young and proud" si nu din postura de batranel sonat care-si livreaza iluzii in parc privind prostit la trenul superior si trenul inferior al viitoarelor generatii de lolite, aparent tot mai disponibile. Cu atat mai putin imi doresc soarta personajului din filmuletul postat dedesubt, inspirat, se pare, dintr-o nuvela de Zweig ("Chess Story").



Dincolo de frenezia galagioasa, burlesca aproape, ce pune stapanire pe Geri, raman culorile otravit-pastelate ale unui parc pustiu in mijloc de toamna si, dupa ultimul cadru, o tristete apasatoare ca o piatra tombala. What's next? Ne spune Adamo: "Tombe la neige/Tout est blanc de désespoir/Triste certitude/Le froid et l'absence/Cet odieux silence/Blanche solitude".

Generic final si pentru Antonioni

Aflu abia acum de pe imdb.com (au si ei breaking news) ca "Michelangelo Antonioni, the Italian film director whose modernist style created such haunting, enigmatic films as L'Avventura and Blow Up, died Monday at his home in Italy; he was 94. Antonioni had suffered a debilitating stroke in 1985 which gave him limited speech capabilities and curtailed his directing abilities, though he continued to work, most notably on 1995's Beyond the Clouds, after his stroke."

Daca fiecare zi a anului isi face la sfarsit socoteala, bilantul, inventarul, spuneti-i cum vreti, ziua de luni, 30 iulie 2007, are cu ce se lauda. Nu si-a trait degeaba efemera existenta. A dovedit ca are gusturi alese si a scos din multime doi domni (profesiunea: regizori geniali), plecand brat la brat cu ei, in neant, intr-o calatorie, epifanica si hierofanica deopotriva. Cea din urma...

Tot azi, dar in Suedia, a murit Ingmar Bergman, unul dintre cei mai mari regizori ai cinematografiei moderne si unul care, mai presus de orice indoiala, a schimbat modul in care oamenii au privit si gandit filmul. Cu asta ar fi trebuit sa incep, deoarece e o moarte care contrazice titlul postului initial. 

Simplu amanunt biografic: Ingmar Bergman a fost fiul unui pastor luteran. „Though growing up in an extremely strict and devout family, Bergman lost his faith at an early age and grappled with the concept of the existence of God in many of his early films”. (imdb)

O moarte ce nu dovedeste nimic

Gabriel Liiceanu spunea in "Jurnalul de la Paltinis" ca "în lumea spiritului, tăcerea poate avea cel puţin următoarele semnificaţii:

1. Dialogul, ca forma de mişcare a spiritului, este o alternare a vorbirii cu tacerea. A nu şti să taci înseamnă, în aceste condiţii, a ţine spiritul pe loc, a monologa prosteşte, a te învîrti în cercul finit al propriului tău spirit. Deci, hemoragie verbală, logoree.

2. Tăcerea este, în alt sens, un principiu autodidactic, e etapă necesară în orice Bildung, paidee. Este acea perioadă de «primim marfă», de regenerare spirituală, de reîncărcare a bateriilor etc. În orice biografie culturală trebuie să existe momente cînd nu produci, ci doar consumi cultură, cînd trebuie deci să taci. A nu tăcea înseamnă acum a tautologiza, a bate pasul pe loc, a muri în neprimenirea propriei tale substanţe.

3. Tăcerea mai poate apărea fie ca o formă de recunoaştere a neputinţei în faţa sarcinii de a rosti esenţialul, fie ca recunoaştere a faptului că nu ai nimic esenţial de spus. Heidegger scrie: «Omul trebuie, înainte de a vorbi, să asculte din nou glasul Fiinţei, cu riscul ca sub semnul acestei chemări exigente să aibă puţin sau rar ceva de spus. Numai astfel i se restituie cuvîntului caracterul nepreţuit al esenţei sale, iar omului lăcaşul pentru a locui în adevărul fiinţei.» Deci a nu tăcea înseamnă acum a rămîne în superficiile lucrurilor, a superfluiza, a introduce inflaţia în spaţiul verbal.

4. Tăcerea poate fi o formă de demnitate a spiritului, o formă de protest. Intri în tăcere atunci cînd în jurul tău se vorbeşte prea mult şi indemn. A nu tăcea înseamnă acum a participa la conjuraţia imoralităţii cuvîntului.

5. În sfîrşit, «a învăţa să taci» poate fi înţeles ca un corectiv comportamental bazat pe experienţa negativă a efectelor vorbirii. Tăcerea devine astfel expresia înţelepciunii dobîndite traduse ca prudenţă.”

Patriarhul Teoctist a murit azi. Motiv pentru multi, foarte multi, o sa-i vedeti sau auziti in zilele urmatoare, sa rateze o buna ocazie de a tacea. In locul unei linisti dense ce ar trebui sa insoteasca un astfel de eveniment, ei vor "introduce inflaţia în spaţiul verbal", se vor indarji sa-l sulemeneasca pe patriarhul defunct cu tot felul de fapte si merite, vor tine discursuri agramat-gongorice, vor deveni paratrasnete cu leduri ale durerii si pioseniei nationale.

Vom avea un doliu sonor si teologi-gornisti ai unor emotii daca nu falsificate, in mod sigur circumstantial expuse.

In spatele acestui decor, strategii vor declansa o crunta lupta pentru succesiune.

Dumnezeu sa-i ierte!

A quoi bon d’avoir quitté Tcheauchescu?

Scriu iar despre 432, filmul lui Mungiu, fiindca am aflat un lucru absolut incredibil pentru tara in care se intampla (Franta): "Choisir la vie", o asociatie ce lupta impotriva avortului, un fel de Civic Media cu agenda nisata, i-a cerut ministrului francez al educatiei sa se opuna editarii filmului pe DVD si difuzarii lui ca material didactic in scolile hughenote, deoarece face "o veritabila propaganda pro-avort si (reprezinta) un pericol pentru elevi". La intrebarea, bun, da' de ce trebuia ca filmul sa fie difuzat in "lacasele" de invatamant din Hexagon raspunsul e simplu: pentru ca la Cannes a primit si Premiul Educatiei Nationale (la ora aceea, pe noi ne-a interesat doar Palme d'Or-ul, cum era si firesc, si nu am remarcat distinctia aditionala).

Sunt doua posibile explicatii: ferventii osteni anti-avort sunt fie fundamentalisti crestini (stupizi si ignoranti), fie prizonieri sau nostalgici ai marxismului bolsevic, niciodata trait pe propria epiderma, dar foarte prizat la nivel de utopie tangibila in Franta celei de-a patra si-a cincea Republici. Cert e ca numitorul comun il reprezinta dogmatismul ambelor categorii, iar asta ma obliga sa imi amintesc de strania intersectare a socialismului cu crestinismul, care desi antagonice si reciproc excluzive ca structura, sunt coplanare in materie de stigmatizare a intreruperii voluntare de sarcina. In Romania ceausista existau forme si mai aberante de convietuire: pe de o parte regimul ateist darama biserici, pe de alta punea in practica un deziderat al Bisericii interzicand avortul.

Cum "432" se bazeaza chiar pe un episod decupat din acea perioada, valoarea educativa a peliculei pentru liceenii francezi de extractie eclectica (maghrebieni, africani, musulmani etc) are mai degraba tangenta cu aria curriculara "om si societate" (ce frumos suna, nu?), cu istoria, istoria mentalitatilor in particular, nu cu propaganda pro-avort. Daca vor pelicule propagandistice, componentii falansterului de ecologisti ai copulatiei ar putea incerca niste productii Leni Riefenstahl sau daca acestea sunt mai greu de gasit, sunt suficienti Michael Moore (orice) sau Michael Bay (Pearl Harbor).

Off topic:
In viziunea lui Popper sfarsitul democratiei era sinonim cu sfarsitul lumii. Mai exact, unica modalitate de a elimina democratia este sfarsitul lumii. Numai ca democratia poate sa moara si lumea sa mearga bine merci inainte, asa cum au demonstrat-o sistemele totalitare, inlocuind-o cu un mutant: democratia socialista. Din aceasta perspectiva, incep sa cred ca alegerea titlului Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii pentru filmul lui Mitulescu nu e intamplatoare sau gratuita!

Cu Blaga inainte, mars!

Am gandit-o, dar am asteptat sa-l vad inainte de a o spune pe sleau: filmul lui Cristian Nemescu a fost premiat la Cannes ("Un certain regard") mai ales pentru ca regizorul a murit mult prea tanar si intr-un mod de-a dreptul absurd. Exista indiscutabil si merite artistice in aceasta "editie princeps", dar nu suficiente pentru a justifica doar prin ele premiul, asa cum ar fi normal [in comparatie cu Moartea domnului Lazarescu, laureat exact in aceeasi sectiune acum doi ani, California Dreamin' (nesfarsit) e net inferior].

Ati dedus de-aci ca pe mine m-a dezamagit primul (si prin forta imprejurarilor, ultimul) lungmetraj realizat de Cristian Nemescu. Mult prea lung, prea imbibat de citate (cel cu "I'll be back" aruncat peste umar de catre un secretar de stat "pe langa" Ministerul Afacerilor Externe unor soldati americani infricosator de impasibili e ca nuca-n perete, la fel ca si rapelul la filmele cu Dracula, minus bulionul), cu personaje secundare pitoresti, dar fara consistenta, cu poncife semi si subculturale care bantuie si chinuie imaginarul colectiv romanesc in raport cu americanii, cu twisturi si rezolvari fortate, glumite ancestrale aduse la zi si un cameo (Napoleon de la Shukar Collective) al carui sens - scenaristic - nu il voi intelege niciodata... Iata destule "pacate" specifice unui debutant care vrea sa demonstreze ca stie meserie, verificand prin aceasta versurile lui Blaga "orice-nceput se vrea fecund/risipei se deda florarul". Sunt, fara indoiala, si momente exceptionale, bine articulate tehnic, dar in ele nu stralucesc actori romani, ci americani (Armand Assante si Jamie Elman). Singura performanta (daca poate fi numita astfel) a castingului local e ca reuseste sa isi faca treaba onest, in limita role/job description-ului. Fara sa transpire in "pielea" personajelor, fara sa le dea stil, fara sa le scoata din multime. Senzatia mea e ca, in afara de Razvan Vasilescu, ceilalti au "rulat" timorati din motive care imi scapa (Assante nu e Nicholson, oricat ar forta el asemanarea).

Si mai exista o problema: supraexpunerea unor actori, altminteri talentati. Pana mai ieri necunoscuti in cinematografia de la noi, Andi Vasluianu, Ion Sapdaru si Gabriel Spahiu risca acum ubicuitatea. In plus, daca vor continua in maniera din "California..." (la minima rezistenta, sec si liniar) au toate sansele sa dezamageasca fiindca si-au fixat o stacheta teribil de inalta in filmele anterioare.

In schimb, melodia care da titlul filmului m-a dus cu gandul la Wong Kar Wai si al sau Chungking Express (regasibila, de altfel, si pe acel soundtrack). Poate ca finalul deschis din "California Dreamin'" m-a trimis intr-acolo. Am zambit pe dinauntru si parca am reusit sa-mi mai dizolv din amaraciunea de a fi asistat la un debut si, totodata, sfarsit de cariera semiratat.

Imi asum si semnez...

Si intuneric bezna se facu...

Cristian Mungiu si echipa de la "432" au sustinut azi o conferinta de presa. Trec peste locatia si decorul absolut nefericite din cauza carora a.l.s. era vadit disconfortat (un fel de sala de camin cultural un pic mai rasarita, cu scena aferenta cu tot, o masa de prezidiu acoperita cu un pres maroniu la care ei erau insirati ca la plenara partidului socialist condus de verdet, in spatele lor o cortina masiva de aceeasi culoare deprimanta, sonorizare varza) si consemnez raspunsul lui Cristian Mungiu in legatura cu acuzatiile lui Dan Mihu:

"Traim intr-o tara in care fiecare poate sa spuna ce vrea", a declarat Mungiu si a explicat ca regreta faptul ca nu a putut sa organizeze o vizionare de presa in Romania inaintea festivalului de la Cannes. In opinia sa, filmul trebuie intai vizionat si apoi se va vedea daca discutia mai are rost. "Atmosfera a fost mult mai placuta pentru noi la Cannes decat cand am ajuns in Romania", a spus regizorul, care a facut referire la scenaristul Dan Mihu care-l acuza ca s-a inspirat dintr-un scenariu al sau, castigator la un concurs HBO din 2006. Din juriu a facut parte si Mungiu.

In postul meu anterior o sa gasiti aceeasi idee: fabulosul, pitorescul si fascinantul popor roman si ale sale sanatoase apucaturi. Daca-i pe-asa, draga domnule Mungiu, si respectandu-va indeaproape logica, aflati ca la fel de bine se poate spune ca fiecare poate face ce vrea, inclusiv sa se inspire (sau sa fure) din avutul (intelectual sau nu) al altuia si sa afirme apoi ce doreste. De ce nu, chiar ca ideea ii apartine in exclusivitate?! Ca doar suntem in Romania. Bref: vorbele domnului Mungiu nu mi se par un argument valid, dar sunt de acord cu a doua afirmatie. O sa vad filmul si dupa aceea voi comenta. Daca mai am ce...

Am luat Palme. Astea dor!*

(*daca lucrurile stau asa cum sustine Dan Mihu)

Intro:
Cristian Mungiu a castigat Palme D'Or. Cristian Mungiu este roman. Traieste in Romania, o tara populata indeobste de romani. De la Draghicescu incoace cam stim cum functioneaza hipotalamusul acestui popor (popular enuntate, unele din resorturile care il pun in miscare suna cam asa: „capra vecinului”, „ba pe-a ma-tii” etc.)

Dan Mihu este si el roman. Jurnalist si scriitor, dupa cum se prezinta. In opinia mea (i-am citit cateva productii) talentat. Dan Mihu striga: „Cristian Mungiu s-a inspirat din scenariul scris de mine si premiat chiar de el”. Aduce si dovezi. Nu ma exprim deocamdata. Sunt „rece”, in sens mcluhanian. In corul asurzitor de elogii (rostite inclusiv de... Sergiu Nicolaescu) strigatul lui Dan Mihu poate trece neobservat. Pe merit sau nu.

Extro
Fara alte comentarii, reproduc emailul primit in dimineata asta:

„Buna ziua,
Acesta este un mail colectiv, de aceea, celor care nu ma cunosc le spun ca numele meu este Dan Mihu, sunt jurnalist si scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor din Romania (din 1997). Incepand din 1992 am publicat o serie de piese de teatru, lucrari de proza si scenarii de film, am luat mai multe premii literare la concursuri nationale si o simpla cautare pe Google ar trebuie sa va spuna restul istoriei mele. Stiu ca pare greu de crezut, acum ca dl Mungiu este eroul zilei, insa sustin ca domnia sa a preluat exact tema propriului meu scenariu (sublinierea imi apartine), premiat chiar de domnia-sa in vara anului trecut la concursul de scenarii originale HBO 2006. Contand pe o reactie rece din partea dumneavoastra, va prezint direct faptele:
- anul trecut in aprilie, trimiteam la concursul HBO scenariul "Sa iubesti si sa tragi apa", drama unei femei simple, care face un avort ilegal, in ultimii ani ai comunismului si este silita sa scape cumva de avortonul ei, expus in mod brutal si socant
- in juriul concursului de anul trecut se afla si dl Mungiu
- in luna mai eram declarat finalist cu sus-numitul scenariu
- in iunie, la TIFF, primeam premiul pentru lungmetraj; motivatia juriului: "Un scenariu care nu pierde timpul, original prin subiectul ales, frust, fără a fi melodramatic şi modern ca demers prin felul în care-şi conţine tensiunea interioară."
- in mai anul acesta, dl Mungiu ia la Cannes un Palme d'Or cu "4 luni..."; conform presei internationale, filmul sau trateaza aceeasi tema a avorturilor ilegale si prezinta imagini socante cu un avorton in baie
- in cadrul ceremoniei de premiere dl Mungiu declara franc ca "acum un an nici nu visam la acest proiect." Mai exact, intr-un interviu acordat Evenimentului zilei sustinea ca a terminat versiunea finala in luna iulie, asta dupa ce (conform Re:Publik), scrierea integrala a scenariului a durat sub doua luni. Pentru comparatie, scenariul meu, premiat (si) de dl Mungiu, poate fi descarcat liber de la adresa http://editura.liternet.ro/carte/222/Dan-Mihu/Sa-iubesti-si-sa-tragi-apa.html, impreuna cu un scurt comentariu al unui alt membru al juriului, dl. Cretulescu. Dupa ce veti citi premisa scenariului, va rog sa rememorati cate scenarii sau carti pe aceasta tema ati citit in ultimii 10 ani? Nu incerc sa confisc subiectul avorturilor ceausiste, dar:
- dezaprob faptul ca dl Mungiu s-a prevalat de pozitia sa in juriu pentru a cauta idei proaspete apte de a fi rescrise ulterior de domnia sa
- sunt uluit de viteza neobisnuita (remarcata si de el insusi) cu care a rescris un scenariu pe exact aceeasi tema, l-a finantat, l-a filmat, l-a montat si l-a prezentat in premiera la Cannes
- mi se pare total nedrept faptul ca a fortat (pe ascuns) finalizarea propriei sale productii, intuind probabil faptul ca noi ne vom confrunta cu greutati in gasirea finantatorilor/producatorilor
- atitudinea sa mi se pare cel putin neloiala.
Culmea cinismului este ca juriul punctase tocmai originalitatea temei si partitura tragica a principalului rol feminin. De acum, adio originalitate… Cine isi imagineaza ca anul viitor la Cannes va fi selectat un al doilea film despre avorturi ceausiste e cel putin naiv. Ma bucur ca in acest an HBO Romania a renuntat la serviciile domniei sale in calitate de jurat. Din punctul meu de vedere, prestatia sa a fost de-a dreptul descalificanta si sper ca abuzul lui sa aiba drept consecinta macar evitarea invitarii domniei sale in alte jurii viitoare. Asteptand o atitudine obiectiva din partea dumneavoastra, nu pot decat sa deplang faptul ca anul acesta a castigat Palme d'Or-ul un film ce si-a obtinut finantarea prin scandal si tema prin furt, fiind prezentat pe furis direct la Cannes, in speranta ca invingatorilor li se iarta totul.
Al dumneavoastra,
Dan Mihu

PS: Sunt constient ca prin aceasta contestatie spun adio participarii la alte concursuri similare in tara, dar sper ca viitorii competitori sa se bucure de un tratament mai cinstit decat cel de care am avut eu parte”.

Am luat palme. D'Or!

Un film de Cristian Mungiu a primit marele trofeu al Festivalului de la Cannes: Palme D'Or!

Titlul e mai lung, eu il simplific: "432". Filmul este inspirat de o intamplare reala din "iepoca de aur", fictionalizata doar cat sa articuleze coerent o poveste in centrul careia sta... un avort. Ilegal, la acea vreme.

Ar trebui sa iesim pe strazi. Sa celebram macar asta, fiindca "nationala" oricum nu ne mai da motive... Iar daca nu iesim in seara asta, macar sa mergem dracului sa vedem filmul cand va ajunge in salile din tara. E o forma minima de gratitudine fata de excelenta intr-o meserie complicata in tara asta (ordinele prezidentiale de cavaler, mare comandor si alte asemenea sunt pure shit). Insa daca vom ajunge iar la situatii aberante precum cea de anul trecut, cand cele trei filme care explorau tragicomic Revolutia din '89 au facut impreuna incasari cat a(u) facut singur(i) "garcea si oltenii", nu vom intelege niciodata nimic din tot ce ni se intampla sau ni s-a intamplat.

Care a fost concurenta pentru filmul lui Mungiu? Intre altele, pelicule semnate Wong Kar Wai, fratii Coen, Gus van Sant, Zviagyntsev, Tarantino, Kusturica, Kim-Ki Duk si Fincher. Ti se ridica parul pe cap. Nu fac pe istetul post festum (de altfel, prietenul aluashvili poate depune marturie, doar i-am zis pe messenger cu juma' de ora inainte de verdict), dar eram convins ca Stephen Frears, mare iubitor de teme sensibile (a se vedea doar "Dirty Pretty Things"), nu va avea vreun dubiu in legatura cu invingatorul.

Apropo de contracandidati: as pune un pariu pe care as vrea sa-l pierd: Zodiac, filmul lui Fincher, care va avea premiera la noi saptamana viitoare, va aduce in cinematografe mai multi spectatori decat "432". Nu spui din ce motive...

Crina si niste filme

De obicei, oamenii ma cauta pentru a-mi cere ceva. Pentru a-i ajuta. Pentru a le pune o pila. Pentru a obtine niste informatii. Pentru a debloca o chestie. E drept ca si jobul meu predispune la asta, dar nu-mi strica deloc sa fiu sunat fara motiv. Mai exact, fara unul legat de slujba. Asa, de kiki si de miki. Pur si simplu... "Ce mai faci, Jane? How's your mojo workin' ?"

Iar intrebarile sa nu fie de complezenta, adica preludiul politicos al unei solicitari, sa nu aiba rostul de a-mi adormi suspiciunile, ci sa ma surprinda placut prin sinceritatea abordarii si tot asa.

Anyway, se intampla rar. Dar se. Azi a fost una din zilele acelea. Asa ca acest post este echivalent cu o crestatura in grinda.

Crina a trecut pe la birou doar sa ma vada. Sa mai stam de vorba. Sa imi faca o surpriza, de fapt. A reusit. Nu ma asteptam. Nici la una, nici la alta. Sunt un ins ocupat. O spun fara emfaza. Am amanat-o de cateva ori, inclusiv azi, cu inca 15 minute fata de ora stabilita initial. M-a bucurat insistenta ei, dar pe de alta parte, dracusorul neincrederii ma invita la banuieli. Nu a fost cazul. Nu voia o favoare, un pont, o maslina, o grisina, ci doar sa povestim. "Nu-ti rapesc decat o jumatate de ora", mi-a zis la telefon. Asta daca nu suna fixurile si celularele, daca nu tiuie faxurile, daca nu vin emailuri, am zis si eu in gand.

Pana la urma, le-am preluat preferential si am taifasuit pret de o ora +. Asta desi prietenul ei o bazaia din juma' in juma' de ora. Totusi, nu va imaginati cine stie ce. Pe Crina am cunoscut-o accidental prin 2003, ne-am mai intalnit de cateva ori la fel de accidental prin oras, am facut schimb de numere de telefon, eu l-am pierdut pe-al ei rapid, fara regrete, mi-a mai trimis cateva sms-uri de sarbatori (urasc prcedura, asa ca nu am raspuns), apoi pauza. Pana de curand, cand m-a sunat. Ce sa mai? She made my day... Prin urmare, Crina, oriunde ai fi la ora asta, iti multumesc pentru gest.

Se intampla ceva. Dupa ani grei de cautari, saptamana asta am gasit trei filme pe care nu speram sa le mai gasesc vreodata decat in vreun hangar newyorkez, paradis al dvd-urilor. Unul dupa altul, au aparut ca prin minune Nil by Mouth (debutul in regie al lui Gary Oldman, petrecut in 1997), Igby Goes Down si King of the Hill, un delicat omagiu adus de domnul Steven (Soderbergh), one of my favorites, altui domn Steven (Spielberg) si uluitorului Empire of the Sun. Basca un Kitano clasic (Violent Cop) si un Antonioni si mai clasic din '75 (Professione: Reporter ) cu Jack Nicholson din nou pe culmi).

Just need some time now to rewatch them...

despre filme. pe messenger.

cinesseur (4/23/2007 8:22:56 AM): mi-am amintit ce filme am vazut in week end
cinesseur (4/23/2007 8:23:01 AM): daca asta are vreo relevanta pt mintea mea pierduta in ceata
lorelei (4/23/2007 8:23:08 AM): a, da. zi!
lorelei (4/23/2007 8:23:15 AM): ai vazut mai multe?
cinesseur (4/23/2007 8:23:17 AM): sexo con amor
cinesseur (4/23/2007 8:23:21 AM): un film chilian
lorelei (4/23/2007 8:23:38 AM): suna spicy - din t.pd.d.v
cinesseur (4/23/2007 8:23:42 AM): things you can tell just looking at her
cinesseur (4/23/2007 8:23:45 AM): asta mi-a placut cel mai mult
lorelei (4/23/2007 8:23:58 AM): cu cine? cand? de unde?
cinesseur (4/23/2007 8:24:03 AM): e facut pe vremea cand inaritu nu facuse o marca inregistrata si o moda din filmele cu povesti intersectate cu sau fara rost
lorelei (4/23/2007 8:24:32 AM): vb de primul sau de al 2lea?
cinesseur (4/23/2007 8:24:33 AM): de al doilea, dar si primul e cam la fel ca idee de realizare
cinesseur (4/23/2007 8:24:56 AM): dar in al doilea cameron diaz, mai pe la inceputurile ei, joaca rolul unei oarbe
cinesseur (4/23/2007 8:25:06 AM): imagine that!
cinesseur (4/23/2007 8:25:18 AM): mai e si holly hunter pe-acolo
lorelei (4/23/2007 8:25:25 AM): aaa...dar asta a fost la TVR sambata seara
cinesseur (4/23/2007 8:25:27 AM): in rol de directoare de banca usor nevrotica
cinesseur (4/23/2007 8:25:35 AM): cu care angajatii au fantezii sexuale
cinesseur (4/23/2007 8:25:38 AM): unii la propriu, altii la figurat
lorelei (4/23/2007 8:25:43 AM): da, l-am mai vazut. imi parea cunoscut titlul
cinesseur (4/23/2007 8:25:56 AM): a fost pe tvr?
lorelei (4/23/2007 8:25:58 AM): da, sambata seara, de la 12.
cinesseur (4/23/2007 8:26:06 AM): uite ce coincidenta
lorelei (4/23/2007 8:26:11 AM): da :)
cinesseur (4/23/2007 8:26:15 AM): eu l-am vazut pe laptop abia acuma
cinesseur (4/23/2007 8:26:24 AM): desi il am de vreo 3 ani
lorelei (4/23/2007 8:26:26 AM): eu il mai vazusem in Belgia
lorelei (4/23/2007 8:26:33 AM): imi aminteam faza cu piticul
lorelei (4/23/2007 8:26:41 AM): si eram fana Calista Flockhart de cand cu Ally McBeal
cinesseur (4/23/2007 8:27:25 AM): corect. era si ea pe-acolo
cinesseur (4/23/2007 8:27:30 AM): lesbiana
lorelei (4/23/2007 8:27:33 AM): da. si judge Amy, daca o stii, era sora lui Cameron
cinesseur (4/23/2007 8:29:41 AM): pe amy brenneman o stiu din heat
cinesseur (4/23/2007 8:29:50 AM): unde se iubea cu de niro
cinesseur (4/23/2007 8:29:59 AM): pana il capacea pacino
lorelei (4/23/2007 8:30:09 AM): aia nu era julia ormond?
cinesseur (4/23/2007 8:30:13 AM): in heat?
cinesseur (4/23/2007 8:30:15 AM): nu
lorelei (4/23/2007 8:30:18 AM): well... there's a confusion in my mind
cinesseur (4/23/2007 8:30:20 AM): amy brenneman e sora lui cameron diaz in “things...” in rol de politista single
lorelei (4/23/2007 8:31:13 AM): dar in heat... parca era alta
cinesseur (4/23/2007 8:31:16 AM): nope. daca te duci pe imdb poti verifica ce zic eu aici
lorelei (4/23/2007 8:31:23 AM): ma rog. nu stiu de ce aveam impresia ca era mai bruneta
cinesseur (4/23/2007 8:31:28 AM): oricum, erau mai multe gagici in heat, dar amy e cea care se lasa agatata de de niro la biblioteca
lorelei (4/23/2007 8:31:49 AM): vad poze cu ea, dar pare schimbata...
lorelei (4/23/2007 8:31:53 AM): arata mai bine acum
cinesseur (4/23/2007 8:32:31 AM): daca ti-e dor tare de ea, o poti vedea in “88 de minute”
cinesseur (4/23/2007 8:32:39 AM): unde o smotoceste un pic si pacino
lorelei (4/23/2007 8:32:50 AM): l-ai vazut?
cinesseur (4/23/2007 8:32:52 AM): nu
cinesseur (4/23/2007 8:32:55 AM): mi-au spus unii ca e o porcarie
cinesseur (4/23/2007 8:33:03 AM): cu pacino pe repeat
lorelei (4/23/2007 8:33:13 AM): asa e el in ultima vreme
cinesseur (4/23/2007 8:33:20 AM): ca si de niro
cinesseur (4/23/2007 8:33:29 AM): fac filme pt facturile la intretinere
lorelei (4/23/2007 8:33:34 AM): eh, de niro le mai diversifica
lorelei (4/23/2007 8:33:40 AM): mai o comedie mai un film serios
cinesseur (4/23/2007 8:33:46 AM): adica si mai groaznic. in comedii gen meet the fockers
lorelei (4/23/2007 8:33:56 AM): mie nu mi se pare
lorelei (4/23/2007 8:34:05 AM): era un articol in Republik in sensul asta
lorelei (4/23/2007 8:34:20 AM): decat sa joace in acelasi tip de filme poate ca trebuie sa-si demonstreze talentele si cu alte genuri
cinesseur (4/23/2007 8:34:28 AM): nu am citit articolul
cinesseur (4/23/2007 8:34:33 AM): dar uite ca sunt pe lungime de unda cu specialistii
lorelei (4/23/2007 8:34:52 AM): probabil ca ganditi mult prea in profunzime
lorelei (4/23/2007 8:34:56 AM): si despicati firul in 4 la patrat
cinesseur (4/23/2007 8:35:03 AM): se poate spune si asa :)
cinesseur (4/23/2007 8:35:08 AM): stii cine a fost regizor la filmul asta de care vorbim?
cinesseur (4/23/2007 8:35:12 AM): mai exact, stii cine e rodrigo garcia?
lorelei (4/23/2007 8:35:41 AM): the sopranos?
cinesseur (4/23/2007 8:35:43 AM): am fost surprins sa aflu ca e fiul lui garcia marquez
lorelei (4/23/2007 8:36:01 AM): da?!
cinesseur (4/23/2007 8:36:03 AM): asta - "things..." e film de autor
cinesseur (4/23/2007 8:36:13 AM): written and directed by domnia sa
lorelei (4/23/2007 8:36:16 AM): se mosteneste
cinesseur (4/23/2007 8:36:21 AM): se pare ca da
cinesseur (4/23/2007 8:36:30 AM): si mai e o chestie. sud-americanii au o obsesie pt povesti d-astea intretaiate
cinesseur (4/23/2007 8:36:59 AM): incep sa nu mai suport sa vad atatea filme facute pe acest calapod
cinesseur (4/23/2007 8:37:21 AM): asta si pt ca in babel se exagereaza. suferinta ca obligatie pt spectator
cinesseur (4/23/2007 8:37:44 AM): e ca si cand patru trenuri de mare viteza s-ar ciocni simultan in acelasi punct
cinesseur (4/23/2007 8:38:03 AM): si ar iesi un carnagiu, varsare de lacrimi si suflete sau trupuri aschiate
cinesseur (4/23/2007 8:38:11 AM): cam acolo vrea sa te aduca babel
cinesseur (4/23/2007 8:38:16 AM): la genul asta de suferinta si deja e prea mult
lorelei (4/23/2007 8:38:21 AM): pai au avut succes filmele astea
cinesseur (4/23/2007 8:38:25 AM): au avut. bine zis!
cinesseur (4/23/2007 8:38:29 AM): sper sa nu mai aiba
lorelei (4/23/2007 8:38:31 AM): si probabil storc stilul pana nu mai picura nimic. deja e o moda enervanta
cinesseur (4/23/2007 8:38:50 AM): vezi paul haggis cu crash
cinesseur (4/23/2007 8:38:58 AM): acelasi model
cinesseur (4/23/2007 8:39:03 AM): si a mai luat si oscarul
cinesseur (4/23/2007 8:39:14 AM): desi crash parca era mai uman decat babel
lorelei (4/23/2007 8:39:26 AM): da, mi-a placut mai mult si mie
lorelei (4/23/2007 8:39:35 AM): 21 grams si babel nu prea...
cinesseur (4/23/2007 8:39:44 AM): deja din 21 de grams inaritu storcea cam mult lamaia
cinesseur (4/23/2007 8:40:02 AM): in babel a facut-o praf
cinesseur (4/23/2007 8:40:21 AM): revenind la rodrigo garcia
cinesseur (4/23/2007 8:40:24 AM): mai are un film cam in acelasi fel, dar mai bun decat asta
cinesseur (4/23/2007 8:40:32 AM): 9 lives ii zice
lorelei (4/23/2007 8:40:39 AM): sounds familiar
lorelei (4/23/2007 8:40:49 AM): l-oi fi vazut?
cinesseur (4/23/2007 8:40:49 AM): insa daca poti sa iti imaginezi cat de ignorant sunt
cinesseur (4/23/2007 8:41:01 AM): cand l-am vazut
cinesseur (4/23/2007 8:41:05 AM): nu mi-a dat prin cap sa vad ce hram poarta garcia asta. abia acum m-am sesizat
lorelei (4/23/2007 8:41:23 AM): n-a fost suficient un film
lorelei (4/23/2007 8:41:43 AM): cu ce e?
cinesseur (4/23/2007 8:42:07 AM): e despre noua femei, fiecare cu dezamagirile ei
cinesseur (4/23/2007 8:42:21 AM): un subiect favorit dupa cum vezi
lorelei (4/23/2007 8:42:28 AM): stai sa-l caut
cinesseur (4/23/2007 8:42:34 AM): in plus, garcia are si actori-fetis

cinesseur (4/23/2007 8:42:42 AM): amy brenneman, miguel sandoval
cinesseur (4/23/2007 8:42:48 AM): ultimul e imelistul din "things..."
cinesseur (4/23/2007 8:42:58 AM): amandoi sunt si colo si colo ca si elpidia carillo
cinesseur (4/23/2007 8:43:15 AM): sinucigasa imbracata in rosu din "things..."
lorelei (4/23/2007 8:43:34 AM): vad ca si helen hunt, pardon, holly hunter
cinesseur (4/23/2007 8:43:58 AM): da. si ea
lorelei (4/23/2007 8:44:38 AM): nu cred ca l-am vazut
lorelei (4/23/2007 8:44:42 AM): mi-as fi amintit
cinesseur (4/23/2007 8:44:47 AM): nu a fost pe nicaieri
cinesseur (4/23/2007 8:44:52 AM): eventual de pe net sa-l fi luat
cinesseur (4/23/2007 8:45:04 AM): ca prin cinema-uri nu a ajuns
lorelei (4/23/2007 8:45:44 AM): cand eram in belgia inchiriam dvd-uri
lorelei (4/23/2007 8:45:53 AM): eram innebunita - vedeam 3/noapte
lorelei (4/23/2007 8:45:59 AM): de unde si confuzia din capul meu
lorelei (4/23/2007 8:46:09 AM): ca nu ramanea timp suficient sa se aseze povestea
cinesseur (4/23/2007 8:46:28 AM): cred ca trebuie un pic de timp intre ele
cinesseur (4/23/2007 8:46:35 AM): si eu patesc asa
cinesseur (4/23/2007 8:46:38 AM): vad cate cinci in week end
cinesseur (4/23/2007 8:46:47 AM): si apoi my head is a mess
cinesseur (4/23/2007 8:46:52 AM): nu mai stiu ce am vazut, cu ce, cu cine etc.
lorelei (4/23/2007 8:47:12 AM): e nasol asa, da
cinesseur (4/23/2007 8:47:18 AM): si mai aveam de zis ca am revazut, dar la alti parametri calitativi arizona dream
lorelei (4/23/2007 8:47:32 AM): eu am revazut life is a miracle
lorelei (4/23/2007 8:47:49 AM): arizona dream... nu-mi mai amintesc mare lucru. era cu dicaprio si iggy pop?
cinesseur (4/23/2007 8:47:58 AM): johnny depp si iggy popp in coloana sonora
cinesseur (4/23/2007 8:48:10 AM): nu si in film
lorelei (4/23/2007 8:48:26 AM): va trebui sa-l revad... dar nu stiu cand
cinesseur (4/23/2007 8:48:36 AM): e un dezmat vizual
lorelei (4/23/2007 8:48:38 AM): atunci in ce film dicaprio strange o toaleta in brate?
cinesseur (4/23/2007 8:48:45 AM): in arizona dream in niciun caz
cinesseur (4/23/2007 8:49:34 AM): stii cine mi s-a parut teribil in arizona dream?
cinesseur (4/23/2007 8:49:37 AM): desi depp johnny monopolizeaza atentia?
lorelei (4/23/2007 8:49:54 AM): nu
cinesseur (4/23/2007 8:49:52 AM): vincent gallo. face toti banii
cinesseur (4/23/2007 8:50:18 AM): nu iti sare in ochi prima data
lorelei (4/23/2007 8:50:24 AM): l-ai mai vazut prin alte filme?
cinesseur (4/23/2007 8:50:30 AM): da, buffalo 66
cinesseur (4/23/2007 8:50:52 AM): in arizona dream il cheama paul leger si are o figura de latin lover gelat, of course
cinesseur (4/23/2007 8:51:04 AM): si personajele ii pronunta numele english style
cinesseur (4/23/2007 8:51:08 AM): iar el insista accentuand ca nu asa se zice: no, no led-ger
cinesseur (4/23/2007 8:51:19 AM): ci le-jer ca in franceza
cinesseur (4/23/2007 8:51:21 AM): modul in care accentueaza e letal :)
cinesseur (4/23/2007 8:54:16 AM): la fel ca un dialog din "AD" cu el in prim plan
cinesseur (4/23/2007 8:54:40 AM): my fav
cinesseur (4/23/2007 8:54:41 AM): Leo Sweetie: Here at Leo Sweetie Cadillac we rely on three principles that I call The Three S's of Sales, Axel / Paul Leger: Three S's of Sales: Seduction, Sexy, Psychology / Axel Blackmar: No, Psychology starts with a P.
cinesseur (4/23/2007 8:54:54 AM): speaking of S
lorelei (4/23/2007 8:55:10 AM): :)
lorelei (4/23/2007 8:55:14 AM): saicologi
cinesseur (4/23/2007 8:55:30 AM): yep :)
cinesseur (4/23/2007 8:57:22 AM): vad pe imdb ca amicul gallo are acum un film: moscow zero, cotat ca tare prost
cinesseur (4/23/2007 8:57:52 AM): si culmea, e si Kilmer pe-acolo
lorelei (4/23/2007 8:58:06 AM): care ce mai face?
cinesseur (4/23/2007 8:58:08 AM): si fiul lui stallone
cinesseur (4/23/2007 8:58:17 AM): dar asta poate e deja o explicatie :D
lorelei (4/23/2007 8:58:39 AM): care e fi-su'?
cinesseur (4/23/2007 8:58:45 AM): sage stallone
cinesseur (4/23/2007 8:58:51 AM): are si un nume de mare anagajament
lorelei (4/23/2007 8:58:53 AM): asa se scrie fi-su'?
cinesseur (4/23/2007 8:58:55 AM): da
cinesseur (4/23/2007 8:59:32 AM): pe kilmer l-am vazut ultima data in deja vu, gras ca un godac si la fel de expresiv
lorelei (4/23/2007 8:59:54 AM): eu in... mindhunters
(4/23/2007 8:59:59 AM): acolo era inca ok
lorelei (4/23/2007 9:00:09 AM): si blind horizon
lorelei (4/23/2007 9:00:14 AM): unde era si mai ok
cinesseur (4/23/2007 9:00:34 AM): el, nu filmul
cinesseur (4/23/2007 9:01:11 AM): si in kiss kiss bang bang era in regula
lorelei (4/23/2007 9:02:24 AM): si in alexandru l-am mai vazut
cinesseur (4/23/2007 9:02:40 AM): nu am servit

In '89 eram in clasa a IX-a. tocmai urma sa fiu primit in UTC. apoi ceausescu a picat. lumea a iesit pe strazi, a zbierat, s-a bucurat, a comis eroisme mici si mari (a dat foc cartilor lui ceausescu in mijlocul strazii sau masinilor militiei, a spart geamurile partidului, a vanat teroristi fantoma, a aparut la televizor etc.). la cugir (judetul alba) seful militiei a fost linsat (la propriu). alta lume n-a iesit deloc din case.

recent, o amica imi spunea ca ea a suferit foarte mult - la frageda sa varsta, era de inteles - ca din cauza inghesuielii din decembrie nu a mai apucat sa ingroase randurile "pionerilor".

romania s-a trezit in decembrie '89 si a rezistat asa doar trei zile. din 19 pana in 22. apoi romaniei i s-a spus ca nu mai are motive sa stea treaza ca proasta. si romania a mers sa doarma sau sa beleasca ochii la televizor... pentru ca revolutia a invins. asa credeam atunci. acum cred ca a infrant.

sordid, sumbru si totodata elegiac portretul facut de mitulescu acelui sfarsit de "ev aprins" in miezul caruia nu mai era de trait.

nu am inteles de ce la Studio, in saptamana proiectiilor, erau arborate doua steaguri tricolore. nou noute. alte cinematografe nu au. de obicei, nici aici nu era vreunul. cred ca unul era de ajuns, daca patriotism vrea sa transmita prezenta lor acolo. sau poate asa au inteles sa "rezoneze" sefii de la Studio cu evenimentele despre care vorbeste filmul...?! o fi vreo "originala" manevra de marketing si nu m-am prins eu...

cum mi.am petrecut sfarsitul lumii. s-or fi abolit si cratimele intre timp?