De ce nu glumeam în legătură cu Eastwood

În urmă cu aproape o lună, aveam un cordial schimb de păreri cu domnul P. în legătură cu prolificul şi venerabilul Clint Eastwood. Îl redau ca atare (citiţi-l cu atenţie şi ne revedem după):

March 18, 2009 11:30 PM

djerzinski said... nu e bine să doreşti răul aproapelui ;) şi-apoi de ce să urăşti "gran torino"? omul a făcut filmul pentru prietenii lui, dintre care unii sunt rasişti! de altfel, "gran torino" reflectă fidel multe din pulsiunile americanului neaoş, care agresat/invadat de alogeni nesimţiţi se consideră îndreptăţit să se întrebe "bă, da' eu de ce-am luptat în Coreea, Vietnam etc.??? ca să mă acultureze toţi gălbejiţii ăştia cu obiceiurile lor de neam prost?" mulţi au zis că eastwood a cam pierdut contactul cu solul când s-a apucat să îngâne melodia aia pe end credits. eu văd chestiunea ca pe un bobârnac pe care şi-l aplică autoironic şi cu dichis!

March 18, 2009 11:34 PM

pantacruel said... nu ii vreau raul bietului batran. ce sa mai am cu el la 198 de ani cat are? poate doar binele spectatorilor:) banuiesc ca glumesti, la randul tau, cand il suspectezi pe nevinovatul clint de... 'autoironie si dichis' ;)

Ok, here we go again! La momentul acela am lăsat lucrurile în ceaţa pe care acum o voi risipi. Nu glumeam suspectându-l pe bătrânul Clint de "autoironie şi dichis" în Gran Torino, ultimul său film ajuns pe ecranele din România. În primul rând, fiindcă ştiu ce-i poate pielea în muzică (voi demonstra asta la un moment dat) şi în al doilea, fiindcă aşteptam ca un specialist în Eastwood, în cazul de faţă Gorzo, să afirme în cronica sa ceva de genul: „Rolul lui Clint Eastwood din noul său film, Gran Torino, este o recapitulare, o sumaţie parţial parodică, dar pînă la urmă apoteozantă, a rolurilor care au făcut din el o legendă." 

Partea înroşită e "contribuţia" mea, tocmai pentru a sublinia convergenţele de opinie. Şi Gorzo încheie aşa:

„Prezentarea lui autoparodică - un dur îmbătrînit - nu are nimic degradant, pentru simplul motiv că încă mai pare capabil să bage în spital orice golănaş care ar călca pe peluza lui. Nici măcar un spectator care n-a mai auzit de el n-ar putea să-l găsească ridicol. Comic - da, ridicol - nu.” Cam asta-i tot, deocamdată!

P.S. (în caz că nu am fost clar): eu nu iau în discuţie aici valoarea filmului, ci ştiinţa lui Clint Eastwood de a se lua - magistral - peste picior.