Ştiinţa de a face un hat-trick: Miller's Crossing

„This is a film about hats.”

(Barry Sonnenfeld, Director of Photography)

Verna: What're you chewin' over?
Tom Reagan: Dream I had once. I was walkin' in the woods, I don't know why. Wind came up and blew me hat off.Verna: And you chased it, right? You ran and ran, finally caught up to it and you picked it up. But it wasn't a hat anymore and it changed into something else, something wonderful.Tom Reagan: Nah, it stayed a hat and no, I didn't chase it. Nothing more foolish than a man chasin' his hat.

Doi fraţi (Ethan & Joel Coen), două surse literare (romanele The Glass Key & Red Harvest de Dashiell Hammett) şi două surse cinematografice (filmele din anii '30 cu bandiţi şi filmele noir din deceniul următor). Un oraş polarizat între gangsteri şi poliţişti cu moralitate flexibilă şi un "om al legii", Tom (Gabriel Byrne), care se mişcă şi gândeşte independent (cu sau fără pălărie pe cap) pentru că nimeni nu-l are la mână decisiv. Prins la mijloc în lupta pentru putere dintre şeful său şi un "cap" interlop, el manipulează informaţii, probe şi oameni din postura unui mastermind care cunoaşte limitele legilor şi preţul fiecărui gangster sau poliţist. Nu în folos personal, ci pentru a salubriza mediul înconjurător. Între pistol şi vorba bună trebuie să aleagă întotdeauna prima variantă. Şi alege. De-aici porneşte povestea. Încotro duce, o să vedeţi singuri (în caz că nu aţi văzut deja).

Incontestabil, fraţii Coen ştiu cu mingea şi o demonstrează cuprinzător. Se mişcă în direcţia ei, o plimbă cu talent pe tot terenul şi, vorba cuiva, au, n-au mingea, dau la poartă! De pe margine, Barry Sonnenfeld are grijă să vedem tot spectacolul. Tehnica sa de a filma through wide lens fluidizează jocul actorilor şi ne obligă să urmărim ca hipnotizaţi traiectoriile baletate (& bullet-ate) ale intrigii, deposedările impecabile de replică, intrările stilizate la rupere - din imprudenţă sau calculate - şi nu în ultimul rând, fiecare detaliu al unei scenografii splendid stilizate. Statisticienii au şi ei treabă: body count - 14. În offside rămân mulţi, inclusiv MVP-ul nostru cu ochi trişti, un fel de Bogart irish edition. Cred, totuşi, că poziţia lui e deliberat-cavalerească. Într-un astfel de meci nu poţi avea chiar totul, nici măcar pretenţia de a avea totul. Ceva, infinitezimal, eteric, imprevizibil, dereglează strategia de la vestiar. Acasă va pleca singur. Pe jos.

P.S. Zice Gorzo undeva că Miller's Crossing "e doar o glossă şi un exerciţiu de decoraţiune retro - ultracool, dar steril". Nu zău? Pe cuvânt de onoare? Ghinion: nici măcar el nu le poate trimite pe toate în plasă. Chiar cu poarta goală. Apropo: Miller din titlu vine de la... Michael R. Miller, omul care a lucrat la montaj!