Hello, stranger...

Hello, stranger...

This is a private blog for my cinematic obsessions and scintillating (one-sided) reflections about movies. Feel yourself at home!

luni, 20 aprilie 2009

Eppur(i) si muove (in muvizzz)

Nu cred c-ar fi o problemă să vă rețin atenția (pentru 24 de ore, 29 de zile, până la noi ordine sau... deloc) dacă aș începe așa: iepuraș nu mai ai aripioare, domnul conte ți le-a retezat! Cum adică aripioare??? Iepurii nu au aripioare! Normal că nu au, deși ar putea. Cel puțin în filme, unde fantezia născocește creaturi care de care mai ciudate.

În fine, fiind azi încă o zi de sărbătoare, profit de ea (mai ales că, vorba unuia din bunicii mei, nu toată ziua-i zi de Paști) și scot (nu, nu din joben!), ci din ograda mea de cinefil, 5+1 urecheați adunați după nenumărate plimbări prin păduri cine-narative care de care mai bizare și întortocheate.

Nu putea să lipsească, nu avea cum să lipsească din această colecție, Frank, iepurele uriaș - pentru unii și hidos -, care prezice sfârșitul lumii as we know it într-unul din filmele devenite cult peste noapte: Donnie Darko. În opinia mea, nu apariția animalieră e sperietoarea de la capătul tunelului, ci secvențele de final peste care curg insdios acordurile trist-sfâșietoare ale piesei Mad World (un cover de Gary Jules după Tears for Fears). Ca să parafrazez un adagio celebru: the message is in the music ("And I find it kind of funny/I find it kind of sad/The dreams in which I'm dying are the best I've ever had.") Primul și cel mai bun film făcut de Richard Kelly.

Despre iepurii din Inland Empire (nu) sunt multe de spus. Vin dintr-un sitcom-online făcut de Lynch, intitulat chiar Rabbits și se duc încotro vrea el să se ducă. Am zis sitcom și Lynch?! Da, am zis. Ei bine, în cazul ăsta umorul nu poate fi decât absurd, cum tot așa sunt și nelipsitele râsete din fundal. Entități abstracte, non-entități mai degrabă, oameni-iepuri sau iepuri-oameni?, rigizi și vorbind fără noimă... Sentimentul pe care l-am avut în "prezența" lor a fost de insecuritate perpetuă. Nimic nou: așa știe Lynch să bage spaima în oase. Simplu, fără sânge pe pereţi!

Plecând de la deviza "omenirea trebuie scăpată pentru totdeauna de problemele cauzate de iepuri", un anume domn Wallace, posesor al unui câine pe nume Gromit (câinele îi tricotează jersee, iar el le poartă), încearcă să "scoată" vegetalele din capul dințoșilor cu ajutorul unui aparat de spălare a creierului. De ce?

Fiindcă e pasionat de inventică, dar și patron al unei firme care păzește grădinile unor cetățeni englezi de invaziile lui rilă-iepurilă & comp. Experimentul scapă de sub control și în zonă apare "iepurolacul", un iepure-vârcolac gigantic a cărui umbră nocturnă întunecă și îngrozește liniștita așezare de legumicultori placizi. Personajele sunt din plastilină, povestea e savuroasă, iepurașii sunt simpatici și expansivi, "fitnessul intelectual" e asigurat. Wallace & Gromit: The Curse of the Were-Rabbit: animație british proaspătă și bună ca o legătură de morcovi de pe stratul din spatele casei. De la țară!

Bob Hoskins, Christopher Lloyd și Joanna Cassidy sunt câțiva din actorii în carne și oase din Who Framed Roger Rabbit (1988). În rest... personaje animate (toons). Filmul lui Robert Zemeckis, discipolul lui Spielberg și viitorul "tată" de... Forest Gump, a fost primul care a combinat, într-un mod spectaculos și credibil, jocul actorilor cu "interpretarea" animată. A ieșit genul de comedie despre care nu poți spune că e pentru copii, dar nici pentru oameni mari. E undeva între, ceea ce nu putem spune despre umor și imaginație care sunt peste tot!

Keinohrhasen sau iepurele ca pretext (eventual simbol, pentru cine e predispus la decriptări). E prezent și în film, însă în forma de pe afiș: de pluș și fără urechi (asta ar fi traducerea literală). L-am trecut în prezenta lapintologie (just invented it!) deoarece nu-mi amintesc de nici o altă producție germană de la Im Juli încoace la care să fi râs atât de mult. Și bine. Dacă ar fi să ne luăm după prejudecata conform căreia nemții nu au simțul umorului, iar poantele lor sunt la fel de amuzante ca un gard pe care se usucă vopseaua, explicația pentru porțiile consistente de hohote din Im Juli ar putea fi... Fatih Akin. Cum Keinohrhasen nu are alogeni în componență (Til Schweiger e regizor și titular al rolului principal) putem spune că teoria este infirmată și hazul garantat!

Ei bine, aici orice text e de prisos... Bugs Bunny is the king of cool, period!

După atâta iepureală tot ce-mi doresc e să nu ajung ca unul din personajele lui Cortazar, care se plângea, într-o Scrisoare către o domnişoară din Paris, că vomită iepuraşi roz!

3 comentarii:

Anonim spunea...

de-li-cios! (or shd i say 'bunnycios'? ;) )
ps o corectura micutza, totusi, k sa fie totul perfect: 'bugs bunny is the king of cool' (fara 'the')

djerzinski spunea...

remediat (neatenția, bat-o s-o bată păcatul), mulțumesc!

dedulea spunea...

„anonymous” sa fi fost… sau acum chiar este asa cum o sa fim toti? strange(r)