Hello, stranger...

Hello, stranger...

This is a private blog for my cinematic obsessions and scintillating (one-sided) reflections about movies. Feel yourself at home!

miercuri, 7 iulie 2010

Felician Ghiţescu, driver

Conform imdb.com, a fost şofer pe maşinile echipelor de filmare în Lost Highway şi House of 1.000 Corpses. A fost asistent de producţie la Laker Girls, adică un pas înainte în cariera (pot zice aşa?) sa cinematografică. Apoi nada, 0, mulţimea vidă, a dispărut de pe radar. Nici o urmă, nici o informaţie, cel puţin nu una legată de interacţiunea cu lumea filmului.

L-am descoperit pe genericul de la Reality Bites (tot șofer şi-acolo) pentru că-mi place să urmăresc un film până la sfârşit (rar mai scrie The End ca pe vremuri, însă găsești, în schimb, tot soiul de ghidușii grafice). Nu aplic regula otova. Operez o anume selecţie, mai ales că gestul de a sta până la capăt mi se pare unul de curtoazie.

La cinema, de pildă, rămân pe scaun la filmele care mi-au plăcut pentru că nu am chef să aplaud şi pentru că genericul îmi oferă un moment propice pentru a-mi lua rămas bun (până iese DVD-ul). Mai sunt situaţii în care cei din faţă se ridică intempestiv căutând bezmetic ieşirea încă înainte de a se aprinde lumina în sală. N-am de ales, mă ridic şi eu, dar nu mă mișc din loc. Mult mai simplu e acasă. În 9 cazuri din 10 stau până playerul ia discul de la început.

Aşteptând melodiile din coloana sonoră [pe segmentul acela fac freeze şi zoom până la loc (tele)comanda] dau peste un român fie în trupa de maşinişti și electricieni (dolly grip, key grip, best boy electric etc.), fie la other crew sau chiar la costume. Plus alte easter eggs plasate în funcție de inventivitatea regizorului. Rareori ratez înscrisurile sau pictogramele de pe ultimul... rând, iar când ratez, o fac lată (vezi cazul A Serious Man). Uneori e chestiune de dispoziţie (mă grăbesc!), alteori de inadecvare lingvistică. End credits la producţiile unor Pen-ek Ratanaruang sau Apichatpong Weerassethakul sunt spectaculoase şi insolite, dar ce ai putea să pricepi din ele în afară de muzică și aia dacă e?

Părerea mea: nu se face să pleci de la un film bun aşa, una-două, ca de la o iubită nepricepută. Genericul curge şi tu îi poţi oferi un postludiu frugal, o fărâmă de tandreţe pour la bonne bouche înainte de a ieși pe ușă. O mângâi pe obraz, o ţii de mână pentru câteva clipe (sau în braţe), scent of a woman & green papaya, remember?, d-astea. Le merită!