Şi istoria (sau mai ales istoria) bate filmul!

În absenţa (obiectivă sau nu!) a izvoarelor scrise şi nescrise, istoria este rescrisă. Adică, o mistificare. Cinematografia este, prin definiţie şi prin esenţa ei, mistificare. Mistificarea absolută e când cinematografia (în speţă, cea românească ante '89) foloseşte ca sursă de inspiraţie istoria. Cam asta ar fi concluzia pe care eu o desprind din afirmaţiile istoricului Marius Diaconescu, făcute recent la RFI, într-o discuţie cu Ovidiu Nahoi, şi publicate ulterior, sintetic, în revista Historia.

Iată două pasaje relevante, zic eu:

„Pentru noi românii bătălia de la Călugăreni este un mare succes. Adevărul este altul. Până la un punct, Mihai Viteazul a provocat pierderi însemnate armatei otomane, dar seara s-a retras de pe câmpul de bătălie în munţi. Turcii au ocupat şi Bucureştiul, dar şi oraşul Târgovişte. Mihai a fost conştient că nu putea singur să faca faţă armatei otamane şi de aceea s-a retras în munţi şi a aşteptat sprijinul lui Sigismund. Cum putem vorbi de o victorie la Călugăreni când stăpânii în ţară erau turcii şi nu Mihai Viteazul? (...) 

Pe baza acestor filme s-au creat nişte personalităţi, regizori si actori. Mă refer la binecunoscutul Sergiu Nicolaescu. Tot respectul pentru el, dar din păcate el a falsificat multă istorie prezentând eroi cu o imagine falsă. Dar nu numai el. Ca exemplu vă dau filmul Pintea Viteazul. În film ni se spune că românii erau asupriţi de către habsburgi şi luptau împotriva habsburgilor. Fals! Pintea Viteazul era un tâlhar la drumul mare. Tocmai habsburgii au fost cei care i-au sprijinit pe români în conflictul care tocmai începea între ei şi unguri.”  

Dacă vreţi mai mult de-atât, atunci acesta e locul în care vă puteţi satisface curiozitatea!