The Times, Sept. 9, 1979
Oficial, s-a sinucis, dar sunt destui care nu cred versiunea/gogoaşa asta. Circulă destule variante, iar una pune dispariţia ei în cârca FBI, care o urmărea și chiar reușise o manevră de compromitere prin publicarea unor materiale în presa americană în care se spunea că ar fi fost iubita unuia din liderii grupării Black Panthers, formaţiune plină de figuri dubioase ce milita in the late 60's pentru emanciparea cetăţenilor de culoare.
La un an după moartea ei, Romain Gary, al doilea soț, se sinucide. În cazul lui, nu există dubii legate de cauza decesului. Nothing to do with Jean, scria pe biletul de adio. Era doar o formă de a o proteja, fiindcă în adâncul fiinţei lui continua s-o iubească, deşi divorţaseră cu 9 ani în urmă după repetate infidelităţi din partea ei, cea mai zgomotoasă fiind relaţia cu Eastwood pe platourile de filmare la Paint Your Wagon.
Seberg şi Gary au avut un fiu, Alexandre Diego (tânărul din dreapta, aici alături de tatăl său, la înmormântare), care vreme de două decenii a practicat din răsputeri uitarea de sine şi de ceilalţi prin tot soiul de adjuvanţi, substituenţi sau „coloranţi”. Acum are 48 de ani, e căsătorit, are şi o fiică şi îşi petrece timpul între Paris şi Barcelona, unde se ocupă de o librărie-cafenea (i-am călcat pragul cândva). În 2009, Gallimard i-a publicat un roman cvasi-autobiografic, S. ou l'espérance de vie, povestea intensă şi tulburătoare a tentativei de reconciliere cu trecutul. Fireşte, S-ul acela ar putea însemna, pe rând, slalomul său printre fantomele copilăriei, sălbaticul care a devenit în luptele cu demonii vârstei adulte, sinuciderea părinţilor săi (sau cel puţin a unuia din ei)... Dar S.-ul acela nu de-acolo vine. Ci de la souffle, cuvânt căruia Godard i-a dat definiţia perfectă şi absolută: Seberg!
Pentru cei interesaţi, un fragment din carte e disponibil aici (în franceză).
Seberg şi Gary au avut un fiu, Alexandre Diego (tânărul din dreapta, aici alături de tatăl său, la înmormântare), care vreme de două decenii a practicat din răsputeri uitarea de sine şi de ceilalţi prin tot soiul de adjuvanţi, substituenţi sau „coloranţi”. Acum are 48 de ani, e căsătorit, are şi o fiică şi îşi petrece timpul între Paris şi Barcelona, unde se ocupă de o librărie-cafenea (i-am călcat pragul cândva). În 2009, Gallimard i-a publicat un roman cvasi-autobiografic, S. ou l'espérance de vie, povestea intensă şi tulburătoare a tentativei de reconciliere cu trecutul. Fireşte, S-ul acela ar putea însemna, pe rând, slalomul său printre fantomele copilăriei, sălbaticul care a devenit în luptele cu demonii vârstei adulte, sinuciderea părinţilor săi (sau cel puţin a unuia din ei)... Dar S.-ul acela nu de-acolo vine. Ci de la souffle, cuvânt căruia Godard i-a dat definiţia perfectă şi absolută: Seberg!
Pentru cei interesaţi, un fragment din carte e disponibil aici (în franceză).